O victorie stropită cu sânge
     PRO TV-ul ne-a adus în casele noastre cea mai autentică lecţie de curaj, voinţă, dârzenie, de sacrificiu pentru culorile patriei, de motivaţie personală atunci când ştii că lupţi pentru mai binele tău, al familiei tale, transmiţând meciul înregistrat pentru centura de campion mondial, versiunea WBA, dintre marele nostru campion la categoria semimijlocie Leonard Doroftei şi puternicul pugilist argentinian Raul Balbi. Am urmărit cu sufletul la gură, aşa cum cred că au făcut-o toţi românii care se simt români, un meci de un rar şi palpitant dramatism, în care un leu carpatin întâlnea un macho sud-american, feroce, dur, viclean, cunoscător al tuturor tertipurilor ce ţin de arsenalul boxului profesionist. Orice întrecere sportivă îşi are încărcătura sa de imprevizibil, de dramatism, răsturnări de situaţii, de emoţii şi lacrimi. Partida desfăşurată pe ringul Freeman Coliseum din San Antonio a avut toate atributele unei încleştări memorabile cum puţine s-au putut vedea în ultima vreme.
     Deşi ştiam rezultatul cu câteva zile mai înainte uitasem totul şi trăiam meciul pe viu, atât de entuziasmantă, de încordată şi tensionantă a fost partida dintre cei doi mari boxeri. Numai o inimă mare, un caracter de oţel, un om de o rară, dacă nu imposibilă putere şi încredere în forţele proprii, putea să lupte cu atâta înverşunare, cutezanţă, eroism dus până la sacrificiu pentru a obţine victoria, singurul sens şi scop al unui sportiv, de fapt al oricărui om în viaţă. Cu faţa complet tumefiată, plină de sânge, ce amintea de un film horor, Leonard Dorin Doroftei, supranumit şi "moşul", a ilustrat cum nu se poate mai bine convingerea că dorinţa de a învinge este mai puternică decât orice adversar. Un pugilist ca Doroftei care primea lupta deschis, onest, fără trucuri şi care, mânat de o lucidă disperare în atac, nu putea decât să triumfe. Dârz şi tenace, posesorul unei pregătiri fizice şi psihice ieşite din comun, a încercat şi a reuşit să facă legea în ring, smulgând ropotele de aplauze ale unui public care nici nu ştia ce ţară reprezintă acest băiat cu inima de aur.
     Totul a fost extraordinar, impresionant, cât mai ales pilduitor pentru tinerii care îşi caută un loc mai bun, mai confortabil sub soare, să acceadă la demnitate, glorie şi o viaţă trăită prin muncă, prin modestie, încredere şi speranţă în el şi în cei care i-au dat viaţă, în ţara în care a crescut şi l-a educat, şi i-a format caracterul de învingător. Pline de simbol - simbolul unei lumi libere, unde munca fără preget, efortul zilnic îţi aduc satisfacţii, un trai mai bun, ni s-au părut îndemnurile antrenorului din colţ care-i amintea mereu românului: "Luptă Dorine pentru familia, pentru copiii tăi, pentru patria ta!" Fantastic cum acest băiat strângea din dinţi şi-şi cheltuia ultimii stropi de energie pentru cucerirea centurii de campion mondial. Iată, ne-am zis, cum te poate încărca de nebănuite energii, de adevărate forţe magice stimulentul moral, setea, conştiinţa de a deveni cineva, de a te respecta ca om într-o lume în care totul pare atât de nesigur şi schimbător. Fără să vreau, mi-am adus aminte de două sintagme sugestive: dulce ca mierea e dragostea de patrie şi să mori rănit din dragoste de viaţă.
     Ne-am dat seama, pentru a câta oară, că nu mai are nici un sens să-i anatemizezi pe capitalişti, care ne fură, chipurile, creierele, talentele. E firesc ca tinerii dotaţi să plece oriunde sub soarele acestei planete unde pot obţine mai mult şi să ne întrebăm: ce facem ca ei să nu plece? Marea lume a capitalismului şi a democraţiei e mult mai pragmatică, ea motivează omul indiferent de culoarea pielii, de etnia pe care o reprezintă. Doroftei a cucerit lumea, pe când în ţară ar fi dus un trai modest. Pur şi simplu ne este lehamite să mai facem o paralelă între politică şi sport, unde prima a rămas undeva departe de căruţa sportului. Bravo Dorin! România are prin tine un nou şi strălucit ambasador!
Gheorghe JURCĂ