Baladă de iarnă
     Sărbătorile pentru unii moldo-valahi îmbelşugate, pentru alţii austere şi anemice au trecut ca o sanie cu zurgălăi. A trecut şi Boboteaza, zi în care ne-am botezat cu apa sfântă a Iordanului întru legământ şi sfinţenie duhovnicească. L-am bifat şi pe Sfântul Ion. Aşadar, s-au cam dus zilele cele bune, cele frumoase, cele dăruite de la Dumnezeu să ne bucurăm, să fim mai buni, mai toleranţi, mai răbdători cu gerul şi frigul din noi. Ne-a rămas de traversat şi de îndurat o iarnă plină de griji şi nevoi, o hibernare angoasantă. Am uitat că apartamentele noastre au fost şi sunt reci, că o treime din români s-au dispensat de mijloacele de încălzire pe timpul iernii. Amnezia care uneori e foarte bine venită ne-a făcut să trecem cu vederea peste publicitatea deşănţată ce s-a făcut înainte de sărbători unor produse ca şi cum România ar fi o ţară de miliardari. Eram îndrumaţi prin spoturile publicitare să cumpărăm ghivece de orhidee aduse de afară cu peste un milion de lei, firul de crin imperial cu 120.000, o ramă de lemn pentru fotografii cu circa 1 milion.
     Cârtiţe şi cârtitori sunt cât vreţi întotdeauna şi oriunde pe ondulatele noastre spaţii danubiano-pontice, chiar şi după desfiinţarea vizelor Schengen. De unde bani să poţi călca în picioare Europa, să dai buzna în super-marketuri şi să-ţi cumperi mult doritul cadou, când tu, acasă, îţi cumperi haine la second-hand, când toate serviciile şi utilităţile fără de care nu este posibil să trăieşti s-au scumpit indecent, încât fanarioţii erau nişte blânzi şi delicaţi copii pe lângă finanţiştii, fiscalăşii de azi. Nu le mai înşirăm aici pe toate deoarece ni s-a strepezit gura de câte ori le-am spus pe nume.
     E o glumă sinistră să te plimbi prin lume cu pantaloni rupţi în fund şi cu pantofi scâlciaţi. Pentru grosul cetăţenilor republicii semiprezidenţiale, chestiunea în discuţie devine o absurditate. Dacă statisticile fac să ne sară inimile din piept cu ritmul de creştere economică, cu o politică susţinută a investiţiilor, cu stăpânirea inflaţiei, reducerea ratei şomajului ar fi nişte date corecte şi neretuşate am zice că e foarte bine, dar reflexul lor în plan social nu se vede deloc. Probabil că trebuie să mai aşteptăm. Poate colo la primăvară, căci orice anotimp al ghioceilor este cea mai de seamă realizare a oricărui regim politic. Degeaba tot vorbeşte presa de îmbogăţiţii de peste noapte, de cutezătorii care suie pe stâlpii de înaltă tensiune spre a fura nobilul metal bun la toate, de cei care scot piese din calea ferată, dau cep conductelor de păcură, că nu se găsesc niciodată, conductele sunt lungi, nu-i aşa?, cei ce duc la bun sfârşit inginerii financiare, ce adâncesc tot mai mult găurile negre ale economiei ce apasă pe umerii famelici ai contribuabilului, că nu se vede nici o măsură. În timp ce făptaşii îşi plasează cu grijă capitalul, se împroprietăresc cu imobile, domenii agricole, jeep-uri de lux, ambarcaţiuni, ş.a. care alcătuiesc doar partea ce se vede a aisbergului. Ni se induce prin patetice declaraţii că nu e de nasul nostru să ştim ce au făcut unii şi alţii dintre cei care lasă pe mesele de restaurante sume la notele de plată cu multe zerouri la coadă. Nu e treaba noastră, guvernanţii zic că vor pune la zid corupţia şi trenul nostru economic va ajunge din urmă Europa.
     Vorbe de adormit naivii. De pildă, unul care s-a născut în acest an are şansa ca abia la jumătatea vieţii să cunoască deliciile unui nivel de trai comparabil celui de care beneficiază încă de pe acum omologul său de dincolo sau dincoace de Atlantic. Ce să mai spunem de cei bătrâni care după o iarnă geroasă şi viscolitoare, precum şi o pensie de mizerie, care au ieşit cum au ieşit din spaima tuturor anotimpurilor, mai pot ei hălădui pe coclaurile Europei? Poate, dacă s-ar găsi cineva să-i găzduiască şi să-i plătească drumul. O vor putea-o face, nepoţii lor, iar ei vor trece mai curând Stixul. În momentul în care România va pătrunde în UE, pietrele lor funerare vor fi învelite de muşchi şi buruieni. N-ai ce să-i faci, încă de la izgonirea din paradis, omul e mereu nemulţumit, neliniştit şi îngrijorat, în căutarea unor zile, a unei vieţi mai bune. Iar guvernele se poticnesc de cete de revoltaţi, de nemulţumiţi. Iarna nedusă încă înseamnă un an smuls vieţii. Aşa că ciocu mic, amărâţilor de contribuabili. Dacă vă ţin curelele plecaţi aiurea şi găsiţi-vă un loc mai bun sub soare, iar dacă nu, resemnaţi-vă! Nu mai e mult şi vine primăvara.
Gheorghe JURCĂ