Trei scandaluri, un singur subiect: corupţia
     După un an de guvernare a noii puteri desemnate prin votul dat de cetăţenii români în alegerile generale din toamna anului 2000, an care a trecut destul de liniştit pentru guvernul PSD şi mai ales pentru premierul Adrian Năstase, acum, în doar câteva săptămâni, liniştea s-a spulberat. La început a fost scandalul legat de decizia de dizolvare a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Dorind să câştige puncte importante la capitolul imagine, atât premierul cât şi preşedintele Partidului Democrat - Traian Băsescu, îşi dispută "paternitatea" deciziei. Unul invocă raportul întocmit de Corpul de control al primului ministru, raport care a scos la iveală o serie de afaceri ale consilierilor cu primăria, în timp ce al doilea ne asigură că datele din raport nu ar fi putut conduce la dizolvarea CGMB, dacă el (Traian Băsescu adică) nu ar fi deschis calea juridică prin atacarea şi anularea în contencios administrativ a 9 dintre hotărârile CGMB. A urmat imediat scandalul Sorin Ovidiu Vântu cu toate ameninţările privind implicarea unor oameni politici. Ultimul şi cel care l-a inflamat cel mai tare pe Adrian Năstase a fost Raportul Armagedon II, trimis prin Internet marilor cotidiane din ţară. Tratat cu indiferenţă de majoritatea presei, acesta s-a inflamat abia după ce premierul a remis mass-media un răspuns oficial la acuzaţiile de corupţie care i se aduc în loc să-l trateze cu indiferenţă, aşa cum se întâmplă de regulă cu toate acuzaţiile aduse pe Internet oamenilor politici de la noi, dar mai ales de aiurea. A fost o greşeală aproape de necrezut a premierului şi a sfătuitorilor săi întru imagine, care altfel s-au descurcat admirabil până acum.
     Să explicăm! Care este tema comună a celor trei scandaluri? Corupţia generalizată, de la "vlădică până la opincă", cea care face ca orice demers, orice măsură destinată îmbunătăţiri situaţiei economice şi sociale din România să fie, dacă nu sortită eşecului, măcar mult diminuată. Despre primele două scandaluri opinia publică este bine informată, dar nu la fel stau lucrurile în cazul "Armagedon II", tocmai pentru că iniţial presa nu i-a acordat nici un fel de credibilitate. Cu atât mai mult cu cât raportul este o compilaţie a dezvăluirilor din presă de pe parcursul câtorva ani. Sunt puse în discuţie atitudinea PSD care tinde să devină "partid-stat", modul de finanţare a PSD şi a noului său preşedinte (de către SOV printre altele), averea premierului ş.a.m.d. Într-un an care se preconizează a fi caracterizat din punct de vedere politic de voinţa partidelor - fie ele de la Putere sau din Opoziţie - de a lupta împotriva corupţiei, aceste scandaluri au un tâlc profund şi, în ciuda circului declanşat, sperăm că vor avea rezultate pozitive. Două se întrevăd deja: modificarea articolului 30 din legea 215 a administraţiei publice locale, privind incompatibilităţile dintre calitatea de ales şi cea de afacerist pe banii publici şi demararea anchetelor privind modul de finanţare a partidelor în campania din anul 2000. Dar, dincolo de partea pozitivă, se observă cu mai multă pregnanţă lupta politică din care fiecare partid încearcă să câştige puncte, credibilitate şi implicit voturi pentru alegerile din 2004, aruncând anatema unii asupra altora. Cel mai expus este firesc PSD, aflat acum la guvernare, chiar dacă datele din raportul "Armagedon II" nu sunt dovedite ca adevărate, chiar dacă dorinţa sa de a lupta împotriva corupţiei poate fi pusă la îndoială în lipsa unor măsuri concrete împotriva propriilor membri care s-ar putea afla în situaţiile descrise de art 30 din legea 215, chiar dacă acuzele aduse lui Adrian Năstase nu sunt nici ele dovedite.
     Cele trei scandaluri de început de an au spart "buboiul". Rămâne acum ca întreaga clasă politică, nu numai PSD sau PD, ci şi celelalte partide care până acum au cam stat în expectativă, să uite măcar în acest caz "războiul cu orice preţ" cu care ne-au obişnuit până acum şi să colaboreze în lupta împotriva corupţiei.
Anca DINICĂ