Prima pagină Ediția din: 24.01.2002
Știri
Carantină de gradul III la Şugag
     Aşa cum v-am mai informat, zilele trecute lupii au semănat teroare în satul Mărtinie din comuna Şugag, mai ales după ce au atacat şi un grup de copii aflaţi la săniuş. Lupul fioros a fost ucis cu bâta de un localnic. Capul fiarei a fost trimis la analize la DSV. Purtătorul de cuvânt al acestei instituţii, dr. Ioan Tătucu, ne-a declarat că în urma analizelor efectuate s-a constatat că lupul era turbat, aşa că în întreaga comună s-a instituit carantină de gradul III. Totodată s-a dispus ca vânătorii să acţioneze în zonă pentru omorârea lupilor. (F.R.)
Prefectul s-a autosesizat în scandalul PNL - Cornel Suciu
     Consilierii judeţeni ai Partidului Naţional Liberal i-au adus zilele trecute grave acuze consilierului judeţean al partidului de guvernământ Cornel Suciu, preşedintele Comisiei de buget-finanţe a CJ Alba, Teodor Atanasiu, preşedintele PNL Alba suspectându-l pe acesta de fals în acte şi uz de fals. Luând cunoştinţă de acest scandal declanşat la nivelul administraţiei judeţene, prefectul Ioan Rus s-a autosesizat, solicitând organelor abilitate un control amănunţit la Consiliul Judeţean Alba. (R.J.)
11,3 milioane de dolari pentru alimentări cu apă în judeţul Alba
     Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Augustin Presecan, a declarat într-o conferinţă de presă că, potrivit HG 687/1997, judeţului Alba i-a fost repartizată suma de 11,3 milioane USD pentru programul de alimentare cu apă a comunelor. Deşi aceşti bani există, programul nu a fost demarat. Presecan a adăugat că în acest an va începe derularea programului cu cel puţin 4-5 comune, pentru ca lucrările să fie demarate. (F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
La Arieșeni - perla turismului din Apuseni
Prețul pământului a luat-o razna de tot
Terenul din staţiune mai valoros decât cel din Alba Iulia, preţul unui hectar în intravilan ajungând până la 200.000 de mărci germane!
     Staţiunea montană Arieşeni cunoaşte în ultima vreme o dezvoltare continuă. Pârtia de schi atrage numeroşi turişti, iar la sfârşit de săptămână capacităţile de cazare sunt ocupate aproape în totalitate. Pentru o cameră cu două paturi, turiştii trebuie să plătească aproximativ 400.000 - 500.000 de lei pe noapte. Preţurile scad când cazarea este mai îndepărtată de pârtie. Cei mai mulţi turişti vin în mod neaşteptat, din Ungaria dar şi din Germania, Belgia, Italia şi bineînţeles din ţară. De la graniţa cu Ungaria şi până la Arieşeni sunt circa 100 de km.
     În prezent, staţiunea numără nu mai puţin de 150 de vile, iar din acest punct de vedere Arieşeniul a ajuns cu siguranţă o perlă a turismului din Ardeal. Faptul că pe pârtie se poate schia uneori şi în luna iunie, fapt confirmat de profesorul Gligor, a făcut ca Arieşeniul să devină un loc extrem de căutat de iubitorii sporturilor albe. Acestea sunt doar câteva motive pentru care în prezent, la Arieşeni, preţul terenului a urcat spectaculos. Cum investitorii sunt numeroşi, fie ei români sau străini, lupta pentru terenul necesar construcţiei vilelor şi caselor de vacanţă este în toi. Astfel, pentru un metru pătrat de pământ în intravilan, cumpărătorul are nevoie de circa 20 de mărci germane, astfel că un hectar de teren poate ajunge până la 200.000 mărci! Bineînţeles, preţul mai scade dacă locul dorit este mai îndepărtat de pârtie.
     Pentru a vă face o imagine asupra acestui tarif, precizăm că în Alba Iulia preţul locurilor de casă este mult mai scăzut. De exemplu, spre Miceşti, pentru un loc de casă, metrul pătrat de pământ costă între 9 şi 10 mărci germane, iar pentru Dealul Furcilor, preţul variază între 6-10 mărci germane. În Alba Iulia terenurile cele mai bine poziţionate se vând cu cel mult 15 mărci germane/metru pătrat.
Florin ROMAN
Astăzi
Grevă generală la Primăria municipiului Alba Iulia
     După ce greva de avertisment declanşată de salariaţii Primăriei municipiului Alba Iulia vineri, 18 ianuarie, nu a dus la nici un rezultat, aşa cum au promis, sindicaliştii îşi continuă lupta. De fapt este vorba de o luptă care se dă la nivel naţional, nu numai în cazul primăriei albaiuliene. Revendicările sindicaliştilor sunt legate de acordarea tichetelor de masă, indexarea salariilor cu rata inflaţiei şi consultarea sindicatelor din administraţia publică în cazul elaborării actelor normative care-i privesc. Aşadar, astăzi, conform calendarului acţiunilor de luptă sindicală comunicat anterior, cei peste 160 de angajaţi ai Primăriei municipiului Alba Iulia se vor afla în grevă. Primarul Mircea Hava ne-a declarat că acceptă dreptul oamenilor de a face grevă, dar că nu stă în puterea lui să le rezolve revendicările. Deciziile privind desfăşurarea ulterioară a grevei se vor lua astăzi.
Anca DINICĂ
Agenția Zonelor Miniere Alba oferă informații pentru sprijinirea investițiilor
     ANDIPRZM (pe scurt Agenţia Zonelor Miniere), Colectivul zonal Alba, lansează subcomponenta de "Informare publică şi dialog social" din cadrul programului "Atenuarea impactului social în zonele miniere", finanţat de Banca Mondială şi Guvernul României. În Alba vor beneficia de această componentă zonele Ocna Mureş şi Apuseni. Directorul Colectivului zonal Alba, Pavel Bora, ne-a informat că toţi cei interesaţi să investească în zonele miniere pot obţine informaţii zilnic, de la ora 8.00 la 16.00, la sediul din b-dul Victoriei nr. 109 sau la tel./fax 058-814459. Doritorii vor afla ce stimulente financiare au pentru a investi în aceste zone, iar şomerii sau cei ce urmează a fi disponibilizaţi vor fi informaţi despre prevederile legale în asemenea situaţii şi li se vor prezenta instituţii şi programe care i-ar putea ajuta. (S.F.D.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.