Prima pagină Ediția din: 30.01.2002
Știri
Avalanşă de spitalizări
     Numai în cursul nopţii de luni spre marţi, la Spitalul judeţean Alba au fost internate 22 de persoane. Între diagnostice s-au numărat: hemoragii digestive, ocluzii intestinale, probleme cardiace din cauza variaţiilor de presiune etc. În această perioadă, cu schimbări bruşte ale presiunii atmosferice, cel mai mult au de suferit cardiacii. (F.R.)
PSD Alba organizează "Balul ziariştilor"
     Partidul Social Democrat, filiala judeţeană Alba, organizează "Balul ziariştilor", joi, 31 ianuarie, începând cu ora 19.00, la restaurantul Hotelului "Cetate". Au fost remise invitaţii pentru reprezentanţii mass-media din judeţ, cei prezenţi urmând a avea parte de câteva surprize pe cinste, precum şi de antren şi voie bună. Alături de ziarişti se vor destinde şi oficialităţile partidului de guvernământ, printre care prefectul Ioan Rus şi preşedintele CJ Alba - Augustin Presecan. (R.J.)
În judeţ
Apele sunt în creștere, ghețurile încet, încet, se topesc
     Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Protecţie Civilă a judeţului Alba, debitele principalelor râuri continuă să crească din cauza topirii zăpezii din zona de munte. Specialiştii susţin că actuala creştere reprezintă de două ori debitul mediu multianual pentru luna ianuarie a.c. În ce priveşte gheţurile, pe râul Mureş nu mai sunt asemenea formaţiuni. Probleme s-au mai ivit pe Arieş (pod de gheaţă la Vadu Moţilor şi la mal) şi pe Târnave (gheaţă la mal). Deocamdată, cotele de atenţie nu au fost atinse în judeţ. (F.R.)
Spânzurat la Făget
     Un bărbat din judeţul Alba şi-a pus capăt zilelor prin spânzurare, fiind găsit ieri dimineaţă într-o cabană din Făget - Izvor. Victima se numeşte Crişan Cristea, de 37 de ani. Bărbatul s-a spânzurat de un cuier cu un cablu electric. Deocamdată nu se cunosc cauzele acestei tragedii. (F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Alba Iulia
Preselecție pentru locuri de muncă în Spania
     Potrivit unei recente informaţii primită din partea Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, AJOFM Alba a fost desemnată centru zonal de preselecţie pentru locuri de muncă în Spania.
     Acţiunea se va desfăşura în foaierul Casei de cultură a sindicatelor din Alba Iulia, în zilele de 30 şi 31 ianuarie şi 1 februarie a.c., între orele 8.00 şi 17.00. Alte amănunte puteţi citi în pagina a - VIII - a . (A.D.T.)
La Cetatea de Baltă
Un bărbat şi-a găsit nevasta şi soacra moarte în casă
     Două femei au fost găsite moarte în casă în dimineaţa zilei de luni, 28 ianuarie, la Cetatea de Baltă. Artimon Coman (50 de ani, din Târnăveni) a sosit în Cetatea de Baltă luni dimineaţa, pentru a se întâlni cu soţia sa Olivia (55 de ani) care se afla în vizită la mama sa Maria Stângaciu (78 de ani). Soţii Coman urmau să se întoarcă la domiciliul lor din Târnăveni în cursul aceleiaşi zile. Din nefericire, acest lucru nu s-a mai întâmplat deoarece Coman şi-a găsit soţia şi soacra decedate în casă. După ce a spart uşa de la intrarea în ogradă şi apoi uşa de la intrarea în casă, Artimon Coman le-a văzut, îngrozit, pe cele două femei moarte, întinse pe pat. În casă era o căldură sufocantă, gazul funcţionând la capacitate maximă. Potrivit anchetei derulate de poliţie şi diagnosticului pus de medicul din comună, moartea celor două femei a survenit în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon.
Nicoleta TOMUŢA
Primăria municipiului Alba Iulia va desfiinţa grădinile de zarzavat din perimetrul Cetăţii Vauban
     După ce în toamna anului trecut cea mai mare parte a suprafeţei şanţurilor Cetăţii Vauban din Alba Iulia a trecut din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în cea a Primăriei municipiului Alba Iulia, acum noii administratori se pregătesc ca, odată cu venirea primăverii, să se apuce serios de lucru. În cursul zilei de ieri, primarul municipiului, Mircea Hava, a inspectat aceste terenuri precum şi spaţiile din Cetate care se află acum în administrarea primăriei pentru a face o evaluare a stării lor în vederea stabilirii primelor măsuri. Se ştie că Primăria Alba Iulia a iniţiat un amplu proiect - "Millenium" - de repunere în valoare a acestei fortificaţii, proiect în urma căruia turismul în municipiul reşedinţă de judeţ nu va avea decât de câştigat. Urmare a evaluării de ieri a situaţiei, Mircea Hava ne-a informat că toate grădinile de zarzavaturi care au fost amenajate pe coama zidurilor vor fi din această primăvară desfiinţate. Odată pentru că se află pe domeniul public şi au funcţionat fără acceptul proprietarului, iar pe de altă parte pentru că această activitate a produs deja destule stricăciuni fortificaţiei. Conform noii legi a Patrimoniul cultural naţional imobil, Primăria Alba Iulia are obligaţia să asigure protejarea monumentului. În ce-i priveşte pe cei care acum utilizează spaţiile din fortificaţie aflate în administrarea primăriei, ei le vor folosi în continuare, cu plata chiriilor conform pieţei, până când, în cadrul programului "Millenium", pentru ele se va stabili o altă destinaţie.
Anca DINICĂ

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.