Curier județean
Rugăciunea de azi
     Sfinte şi mare Proorocule Ioane, înainte mergătorule şi Botezătorul Domnului, cel care ai pătimit pentru Hristos şi ai luat îndrăzneala către Stăpânul, roagă-te pentru mine, păcătosul, ca să mă mântuiesc pentru rugăciunile tale. Amin.
Calendar religios
Ortodox: Sf. doctori fără de arginţi Chir şi Ioan
Catolic: Sf. Ioan Bosco; Sf. Marcela

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
La Aiud
Doar 90 de cereri pentru obţinerea venitului minim garantat
     Primarul municipiului Aiud, Liviu Octavian Rusu, ne-a declarat că până ieri au fost depuse doar 90 de cereri în vederea obţinerii sumelor prevăzute de legea venitului minim garantat. Dânsul a adăugat că inspectori din cadrul instituţiei efectuează anchete sociale la solicitanţi iar rezultatele vor fi comunicate "la judeţ" până în 10 februarie a.c. (F.R.)
Birourile teritoriale UDMR - monitorizate
     În temeiul articolului 137, alin. 1, din Legea 215/2001 a administraţiei publice locale, prefectul Ioan Rus a emis ordinul prin care la nivelul judeţului Alba s-a constituit Comisia de monitorizare a activităţii birourilor teritoriale, înfiinţate de UDMR la Alba Iulia , Aiud şi Ocna Mureş, pentru aplicarea legii maghiarilor din statele vecine Ungariei. Aceasta are următoarea componenţă: subprefect Ioan Maier - preşedinte; Mariana Oprea, Vasile Crişan (reprezentanţi ai Prefecturii), maior Mircea Crişan (IPJ Alba), maior Iustin Nicola (Poliţia Alba Iulia), căpitan Ioan Boroş (Poliţia Aiud) şi maior Ioan Petruţă (Poliţia Ocna Mureş) - membri. (R.J.)

Garda Financiară și Poliția au descoperit
O filieră a mafiei alcoolului cu ramificații în Sibiu, Alba și Baia Mare
     Poliţişti din cadrul IPJ Sibiu şi Alba au descins ieri la depozitul Terra Impex SRL din Alba Iulia pentru a verifica o ipoteză potrivit căreia o cantitate importantă de băuturi alcoolice contrafăcute ar fi ajuns de aici în depozitul en-gros Mars Com din Sibiu şi de acolo la diferite societăţi comerciale din acest judeţ. Garda Financiară Sibiu în colaborare cu poliţiştii sibieni au descoperit 6000 de sticle de rom Jamaica şi 5000 de sticle de vodcă Săniuţa care au trecut prin en-grosul Mars Com din Sibiu şi care, potrivit anchetei, proveneau din depozitul Terra Impex SRL Alba Iulia.
     Organele de anchetă au descoperit că, se pare, alcoolul provine de la un depozit din Baia Mare. Potrivit expertizelor efectuate, alcoolul era contrafăcut iar timbrele de marcaj erau falsificate în mod grosolan. Garda Financiară şi Poliţia derulează în prezent cercetări pentru identificarea ramificaţiilor acestei afaceri, în care se vehiculează sume de ordinul sutelor de milioane de lei. Nicoleta TOMUŢA
Cunoscutul interpret Ioan Bocșa se implică în activități de protecție socială
     Binecunoscută pentru activitatea sa în domeniul promovării folclorului românesc autentic, Fundaţia TerrArmonia Alba Iulia se implică serios şi în sprijinirea copiilor provenind din familii destrămate sau cu o situaţie materială precară. "Pentru a salva identitatea acestui popor nu este suficient să reînviem limba, portul şi tradiţiile moştenite de la străbuni", ne spune preşedintele fundaţiei, îndrăgitul interpret de muzică populară, Ioan Bocşa. Se impune să redescoperim şi valorile care au stat la baza unui mod de viaţă bazat pe cinste, corectitudine, solidaritate şi omenie. Acesta este crezul meu şi al fundaţiei pe care o conduc." Pe linia protecţiei sociale a minorilor vom menţiona acum numai ultima acţiune, chiar dacă de ea beneficiază 85 de copii din municipiul Hunedoara. Proiectul realizat în parteneriat cu Asociaţia "Sprijiniţi copiii" Alba Iulia, Şcoala generală nr. 12 Hunedoara, Consiliul local Hunedoara şi Asociaţia VAAD se derulează datorită obţinerii unei finanţări prin Fondul Român pentru Dezvoltare Socială (FRDS) şi are în vedere organizarea unui centru de zi "Împreună". Centrul va oferi servicii sociale axate pe acoperirea nevoilor de dezvoltare, educare şi integrarea socială a copiilor provenind din familii defavorizate. (A.D.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.