Editorial

Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Un recensământ al suspiciunilor?
     Urmărind cu sufletul la gură derularea acţiunii thriller-ului "Armagedon" ajuns la episodul 4, dar şi creşterea nebunească, chiar sfidătoare, a preţurilor, a nivelului râurilor şi a intoleranţei autorităţilor comuniste de la Chişinău, atenţiei românilor i-a scăpat un alt eveniment major care se apropie - Recensământul populaţiei. El se va desfăşura în luna martie a anului în curs, la aproximativ un deceniu de la ultima acţiune de acest fel. Multe se vor schimba în funcţie de rezultatele recensământului. Cu siguranţă, vom constata că suntem mai puţini, iar asta va afecta numărul locurilor din Parlament. Dar, cele mai importante rezultate ale recensământului vor fi totuşi cele care vor consemna ponderea minorităţilor naţionale în totalul populaţiei, repartizarea teritorială a acestora şi structura confesională a cetăţenilor români. Se va vedea astfel clar care sunt localităţile unde vor fi amplasate inscripţii bilingve, punându-se astfel capăt controverselor care au topit de multe ori energia combatanţilor în detrimentul rezolvării unor probleme mai acute. În ce priveşte cultele recunoscute legal pe teritoriul României, se ştie că cele mai mari dispute sunt cele dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Ele privesc în primul rând cererile greco-catolicilor privind retrocedarea de lăcaşe de cult. Este de notorietate faptul că se avansează greu în rezolvarea acestei probleme, cu atât mai mult cu cât ea are adânci rădăcini istorice, în decursul vremii şi unii şi alţii greşind, iar acum greşelile se răzbună, situându-i pe poziţii aproape ireconciliabile în ciuda faptului că înalţii ierarhi ai celor două biserici s-au aşezat de trei ani la masa dialogului. Unul dintre argumentele invocate, şi de o parte şi de cealaltă în susţinerea propriilor puncte de vedere, porneşte de la numărul enoriaşilor şi distribuţia lor teritorială. Recensământul populaţiei va clarifica şi aceste lucruri. Sau va lansa o nouă şi gravă controversă.
     De ce afirmăm asta? În seara zilei de marţi, 29 ianuarie, un înalt prelat greco-catolic afirma pe postul de radio România 1 că Biserica greco-catolică va face un recensământ paralel cu cel executat sub îndrumarea şi autoritatea statului. Spunea părintele: "Suntem siguri că enoriaşii noştri vor avea toţi tăria de a-şi declara corect, sincer, confesiunea." Foarte bine şi firesc, spunem noi. Dar părintele mai spunea că rezultatele recensământului oficial şi cele ale recensământului efectuat de Biserica greco-catolică vor fi comparate. Dacă rezultatele nu corespund, lăsa el să se înţeleagă, înseamnă că recensământul oficial are erori, ca să nu ne gândim la lucruri mai grave. Pentru că, nu-i aşa, recensământul lor va fi cel corect, de vreme ce enoriaşii nu vor pregeta a-şi recunoaşte apartenenţa la Biserica greco-catolică.
     Nu dorim să alimentăm focul disputelor şi aşa destul de puternic. Am remarcat intervenţia prelatului greco-catolic ca pe un exemplu negativ, nu pentru că greco-catolicii nu ar avea dreptate în unele dintre cererile lor, ci pentru că ni se pare extrem de periculos să arunci deja umbra bănuielii asupra unei acţiuni atât de importante prin rezultatele sale. Cu atât mai mult cu cât ea nu s-a derulat încă. Oricine va putea începe acum să facă recensăminte paralele, pornind de la premisa deja enunţată că datele din recensământul oficial nu vor fi cele reale. Periculos şi diversionist. Ce se va întâmpla dacă nici datele din recensămintele paralele nu se vor potrivi unele cu altele?
Anca DINICĂ