Justiţia - elegantă doar pe stradă?
     Mass-media românească, centrală sau din provincie, ne prezintă în ultimul timp tot mai numeroase cazuri de magistraţi corupţi. Împotriva unora s-au luat măsuri de pedepsire, alţii au fugit peste hotarele ţării, dar cei mai mulţi sunt bine merci, apăraţi de inamovibilitatea destul de recent dobândită. Castă mai presus de muritorii de rând, asemeni semi-zeilor, magistraţii români se bucură, în virtutea unui principiu corect în sine, de salarii grase plătite de la buget, adică din banii contribuabililor. Pentru că trebuie să fie feriţi de tentaţia banului, astfel încât judecata lor să se facă după legea statului şi nu după "dreptatea" uneia din părţi. Cazurile de magistraţi corupţi, care fac deliciul, dar mai ales îngrijorarea presei şi opiniei publice, nu sunt din păcate întâmplări din zona faptului divers şi nici nu sunt izolate.
     În justiţia română se întâmplă lucruri cel puţin ciudate. Mulţi dintre cei care-şi caută dreptatea prin sălile tribunalelor, cheltuind bani şi nervi, impută onoratelor instanţe că se mişcă anevoie, ca melcul. Fapt ce nu de multe ori i-a împins pe pricinaşi să-şi facă dreptate singuri, uzând de dreptul celui mai puternic. Alteori însă constatăm cu surprindere că se mişcă sprinten ca o gazelă. Unele procese, cele mai multe, durează ani de zile, îmbătrânesc în instanţă. Altele (puţine) se judecă de azi pe mâine, şi, mai mult, în câteva minute câştigătorul dinainte ştiut intră în posesia ştampilată a verdictului. De ce oare, doar în anumite cazuri judecătorii îşi amintesc de principiul celerităţii justiţiei? Prietenii ştiu de ce!
     Poate că magistraţii vor citi nemulţumiţi aceste rânduri. Precizăm că nu sunt toţi vizaţi. Îi invităm însă să privească dincolo de solidaritatea de castă privilegiată, în jurul lor. Să analizeze, la rece, obiectiv reproşurile care li se aduc. Şi eventual, dacă ţin la imaginea şi prestigiul lor în societate să gândească din interior măsuri de eradicare a răului care macină sistemul. Macină încrederea oamenilor în sistem şi macină chiar fundamentul statului de drept.
     Credeam cu candoarea omului corect că justiţia o fi ea oarbă dar măcar Braille ştie să citească şi să respecte de aceea litera legii. Cazuri extrem de recente ne-au dat însă de bănuit că lucrurile nu stau aşa. Ne-au îndemnat să credem că uneori, din păcate tot mai des, imparţialitatea justiţiei este o amară iluzie. Şi totuşi ne întrebăm şi-i întrebăm: dreptatea se face în baza legii sau după ochii frumoşi ai uneia din părţi? Nu suntem atât de naivi încât să credem că justiţia de la noi din urbe sau de aiurea este chiar atât de independentă. Şi să nu asculte de comanda politică! Nu suntem atât de naivi încât să credem că cei promovaţi în fruntea unor instituţii judecătoreşti uită filiera politică pe care au ajuns în jilţ. Nu este deci de mirare că, mereu confruntaţi cu acest mod de a face dreptate, încrederea oamenilor în justiţie este din ce în ce mai scăzută. Ultimul sondaj îi creditează doar cu 23% din încrederea populaţiei. Alarmant, nu? Atât pentru ei, cât şi pentru politicieni. Dar ce-i de făcut? Este de dorit o mai mare responsabilizare a magistraţilor faţă de deciziile luate şi, desigur, o mai mare severitate a controlului efectuat asupra lor de Consiliul Superior al Magistraturii şi chiar de ministrul Justiţiei. Numai aşa vom putea avea o justiţie elegantă mereu, nu doar în hainele de stradă. O justiţie cu obrazul frumos mereu, nu doar în momentele comerciale. O justiţie care să fie frumoasă şi în robă, pe care s-o poarte cu mândrie, nu doar să se ascundă după ea.
Maria Lucia MUNTEANU