Singuri în faţa rusificării
     Asistăm de câteva săptămâni la marile manifestaţii de protest din Chişinău. Ce voiesc manifestanţii se ştie prea bine şi nu de ieri, de astăzi. Vor să-şi poată vorbi limba, vor să-şi înveţe adevărata istorie, vor să-şi decidă singuri soarta, într-un cuvânt, vor să-şi fie propriii lor stăpâni. S-au săturat de presiunile care se exercită asupra lor în procesul când mai accentuat, când mai diminuat de rusificare la care sunt supuşi. Un proces care nu datează doar din perioada stăpânirii comuniste, ci care-şi are rădăcinile adânc înfipte în istorie, un proces demarat cu peste 200 de ani în urmă. Venalitatea şi oportunismul clasei politice conducătoare în Ţările Române în secolul XVIII - clasă care nu mai era reprezentată decât în mică măsură de boierii pământeni, frâiele economiei şi puterii aflându-se în mâinile fanarioţilor, au făcut ca interesele marilor imperii vecine să primeze în raport cu cele ale românilor. În acest context politic, în urma războaielor ruso-austro-turce, în anul 1775 Bucovina a fost ruptă din trupul Moldovei. Ei i-a urmat la 1812 Basarabia. Ambele aveau să se reunească cu patria mamă, România, la 1918, dar procesul de deznaţionalizare era deja pornit. În Bucovina de către Imperiul austro-ungar, continuat apoi de către Imperiul ţarist, iar în Basarabia doar de acesta din urmă. Oricum rezultatele "eforturilor" lor se văd încă şi acum, cu atât mai mult cu cât ele au fost amplificate în perioada stăpânirii sovietice.
     Frumuseţea ineficientă a "Podului de Flori" aruncat imediat după 1989 peste Prut se vede acum în toată splendoarea sa. Astăzi e însă târziu pentru acţiuni concrete din partea României. Putem să ne sprijinim fraţii moral, prea puţin material, iar politic aproape deloc. Pentru că în istorie ocaziile pierdute se răzbună. Sub influenţa măiestrită a liderilor politici ai populaţiei rusofone, care au exploatat din plin situaţia economică extrem de grea a Republicii Moldova, ideea de popor moldovean şi limbă moldovenească, complet diferite de limba şi istoria românilor, şi-a făcut încet, încet loc, devenind după ultimele alegeri politică de stat. Agresivă şi în dispreţul oricăror norme democratice. Doar astfel putem aprecia măsurile luate de autorităţile de la Chişinău împotriva Partidului Popular Creştin Democrat, singurul reprezentant al populaţiei româneşti în Parlamentul de la Chişinău. Vocea miilor de manifestanţi din Piaţa Marii Adunări Naţionale este auzită, dar din nefericire nu este şi ascultată. Măsurile de deznaţionalizare rămân, chiar dacă PPDC-ului i s-a acordat recent şansa de a participa la alegerile care vor avea loc în luna aprilie. Ecoul manifestaţiilor de la Chişinău în România este unul destul de modest. Doar PRM a adus în dezbaterea clasei politice situaţia românilor din Republica Moldova prin moţiunea simplă dezbătută în urmă cu câteva zile în Parlamentul de la Bucureşti. În plus, s-au arătat solidari cu românii de dincolo de Prut oameni de cultură, organizaţii neguvernamentale, asociaţii culturale şi mass-media. Puţin, dar nici România nu se bucură de o situaţie economică sau politică în măsură să-i permită o poziţie mai tranşantă sau măsuri mai substanţiale în sprijinul manifestanţilor. Iar contextul politic european este şi el un obstacol. Astfel că românilor din Republica Moldova nu le rămâne decât să apeleze la o manieră de a face politică ce a mai adus beneficii României : "Prin noi înşine!"
Anca DINICĂ