Balcanismul financiar
     Bugetul ţării este tot mai sărac, deşi impozitele şi taxele cresc mereu iar preţurile la gaze naturale, carburanţi şi energie se tot ridică, alimentând, pe spatele şi pe buzunarul contribuabilului visteria statului, căci Petromul, Romgazul şi Electrica sunt cei mai mari plătitori de impozite. Banii nu mai ajung însă, fapt ce creează mari greutăţi în finanţarea instituţiilor fundamentale ale statului, cum ar fi şcoala, armata ori sănătatea. Cauzele acestei situaţii trebuie căutate nu numai în întârzierea reformelor economice şi în inflaţia galopantă, ci şi în faptul că în România s-a accentuat, mai ales în ultimii 12 ani, o cultură organizaţională care răsplăteşte pe rău-platnici şi pe cei corupţi, mai bine zis pe hoţi şi pe marii mafioţi. Hoţii mici ajung în ştreang, iar hoţii mari sunt salutaţi pe stradă, mai pe şleau spus. În special colectarea taxelor şi impozitelor de la marile firme a ajuns într-o situaţie de criză şi a devenit o problemă politică, din moment ce mii de firme de stat mai ales, dar şi private, sunt scutite de obligaţiile financiare, eşalonate şi reeşalonate până se alege praful de ele, iar societăţile comerciale dau faliment. Disciplina financiară în economie practic nu există. De altfel, tocmai colectarea deficitară a impozitelor a complicat şi acum dialogul cu FMI, punând în pericol acordarea tranşei a doua de împrumut.
     De unde se trage această dezordine financiară şi mai ales evaziunea fiscală tot mai înfloritoare, şi în general faptul că nu avem, cum aminteam, o cultură organizaţională, care să încurajeze întreprinzătorii şi bunii contribuabili? Necazurile ne vin tot din istorie, mai precis după Marea Unire din 1 Decembrie 1918, când liderii Ardealului, în frunte cu Iuliu Maniu, au cedat în faţa fraţilor sudişti, acceptând, inclusiv prin Constituţia din 1924, modelul de administrare şi organizare care avea la origine regulamentele organice ale regimurilor fanariote. Astfel, în locul civilizaţiei de tip occidental, întemeiată pe legi şi reglementări de tip austriac şi prusac, clare şi ferme, începând cu celebra carte funciară şi până la tot atât de celebrul fisc sau jandarmi cu pene, am ajuns ca, treptat, treptat, legile întemeiate pe ciubuc şi bacşiş, astăzi numite comisioane, să se înstăpânească atât în Transilvania, cât şi în Banat, Dobrogea sau Crişana. Aşa am ajuns noi, românii, să avem astăzi, inclusiv pe tărâm financiar, legi ce nu pot fi aplicate decât după principiul "fanariot": "cine-i harnic şi cinstit, ori îi prost ori îi tâmpit" iar rău-platnicii şi hoţii de bănci stau, bine mersi, în palate şi îşi văd de afacerile necurate, în timp ce bunul contribuabil se zbate între viaţă şi moarte. Şi aceasta pentru că agresiunea preţurilor energetice nu mai poate fi suportată. În loc să restructureze marile monopoluri de stat tip Electrica, dar şi Romgaz, guvernanţii îşi văd liniştiţi de treburi, care înseamnă doar creşterea lunară a preţurilor, menţinând un personal umflat peste măsură. În Spania, de exemplu, aceeaşi cantitate de energie, ca aceea a României, se produce cu numai 6000 de angajaţi şi nu cu 60.000 cât are la noi sistemul energetic naţional; o armată de birocraţi balcanici ce huzuresc pe spatele cetăţeanului, tot mai încovoiat de facturile imense pe care trebuie să le plătească pentru energie. Singura strategie la Electrica în cei 12 ani a fost majorarea preţurilor, de parcă şi acum ar trebui să plătim tribut fanarioţilor.
Gheorghe CIUL