Mesajul istoriei
Călugărul Șofronie de la Cioara și sinodul din 14-18/25-29 februarie 1761
În condiţiile în care apar tot mai multe conflicte între ortodocşi şi greco-catolici în Transilvania, consecinţa peste veacuri a frământatului secol al XVIII-lea, luna februarie ne aminteşte de un moment esenţial petrecut în casa preotului Rusan din Lipovenii Bălgradului.
Scoase, parcă, dintr-o culpabilă uitare, sinodul de la Alba Iulia şi documentul pe care acesta l-a emis vorbesc şi astăzi celor care au "urechi de auzit". Voi reaminti că, în esenţă, mişcarea românilor din Transilvania împotriva uniaţiei, după o jumătate de veac în care au cunoscut "roadele" actului de la 1700, a fost una de legitimă apărare şi un mesaj clar către stăpânirea habsburgică: noi suntem aici şi suntem o forţă, nu vă jucaţi cu noi şi nu ne împingeţi la disperare. Ne-aţi amăgit cu promisiuni, aţi găsit între noi câţiva dispuşi să se lepede de legea strămoşească, ne-aţi împărţit şi ne-aţi făcut să ne luptăm între noi, ne-aţi dat altă preocupare pentru a uita de povara lipsei de drepturi naţionale şi apăsării sociale, aţi arestat şi întemniţat pe cei mai curajoşi şi mai demni dintre noi: Visarion călugărul, Oprea Miclăuş, ţăranul din Sălişte, popa Măcinic din Sibiel, popa Ioan din Galeş, popa Ioan din Sadu, până şi Inochentie Micu, mitropolitul nostru, sărmanul, e forţat să bea paharul amar al exilului.
*Primul punct din ordinea de zi spunea, cu alte cuvinte, după 50 de ani suntem mai bine de 80% dintre românii transilvăneni care nu ne-am "unit", daţi-ne şi nouă dreptul să avem popi şi episcop de legea noastră şi biserici şi slujbe, nu 20% să ia bisericile de la cei mulţi. Aşa avea să consemneze recensământul chiar şi după cumplita teroare semănată de generalul Nicolae Adolf, baronul de Bukkow, şi distrugerile săvârşite de armata imperială (127.712 familii ortodoxe şi 25.174 unite în schimb 2238 preoţi uniţi şi doar 1380 preoţi ortodocşi, iar bisericile în marea lor majoritate aparţineau uniţilor). *Punctul al doilea zicea: eliberaţi pe cei întemniţaţi, "atât de mult iubiţi". Aduceţi-vă aminte că şi pe mine (Sofronie de la Cioara) m-aţi întemniţat la Zlatna şi au coborât din munţi cu miile şi m-au eliberat cu toată garda voastră şi cu al vostru Halmagy. Şi totuşi, unii aveau să moară fără a se mai putea întoarce la casele lor. *Punctul al treilea se adresa românilor. Nu primiţi orice fel de mesageri şi mai ales nu le daţi bani, pentru că s-a întâmplat să vină unii, chiar în numele nostru, şi să producă tulburări şi să înşele lumea. *Punctul patru cerea preoţi în locul "arhidiaconului" care să meargă la oameni să-i înveţe să frecventeze biserica, să ţină sărbătorile, să se roage, să se îngrijească de biserici şi să pedepsească excesele. *Punctul cinci cerea ca şi preoţii "neuniţi" să fie trataţi la fel ca şi cei uniţi pentru că şi noi ne vom ruga lui Dumnezeu în biserici pentru "Excelsa Majestate". *Punctul şase de pe aceeaşi ordine de zi cerea ca oficialii "înaltului guvern" să nu mai persecute şi să nu se amestece în treburile legii noastre pentru că de nu vor înceta acestea ne temem că pace nu vom putea face. *În fine, punctul şapte zice că, faţă de uniţi, să nu se facă presiuni să vină la noi, iar cei care vin de bună voie să nu fie trataţi rău. Semnat: "Eu, popa Şofronie din ţinutul Zlatnei". Acestea au fost punctele anunţate ce urmau să fie tratate la Sinodul din Alba Iulia şi hotărârile au fost pe măsură.
În puţine cuvinte mesajul era: nu vă jucaţi cu focul şi s-au jucat şi focul s-a aprins şi a devastat Transilvania câţiva ani mai târziu în răscoala lui Horea şi-a însângerat neamul românesc pe Dealul Furcilor.
La toate acestea unii ar zice: vezi roata istoriei cum se învârte şi cum revine ciclic în acelaşi loc iar alţii, mai cu judecată, învăţaţi din greşelile trecutului şi nu vă mai dezbinaţi, fiţi toleranţi şi nu vă mai luptaţi între voi că şi acum, ca şi atunci, sunt alte greutăţi care ne apasă pe toţi.
Duminică, 24 februarie, în cadrul Sf. Liturghii la biserica din Lipoveni va fi comemorat acest eveniment în rugăciune, ca Dumnezeu să ne dea înţelepciune.
Pr. Ştefan URDA
|