Curier județean
Rugăciunea de azi
     Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară.
     Fecioară, care eşti pururea slăvită, de Dumnezeu Născătoare, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru, primeşte rugăciunile noastre şi le du Fiului Tău şi Dumnezeului nostru ca să mântuiască şi să lumineze, pentru tine, sufletele noastre.
     Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.
     De Dumnezeu Născătoare Fecioară, nu mă trece cu vederea pe mine, păcătosul, cel ce am nevoie de ajutorul tău şi de folosinţa ta, că spre tine nădăjduieşte sufletul meu, şi mă miluieşte.
Calendar religios
Ortodox: Cuv. Vasile Mărturisitorul; Cuv. Casian Romanul şi Gherman din Dobrogea
Catolic: Sf. Roman

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
28 februarie - Ziua Protecţiei Civile în România
Luptători pe timp de pace!      Ne-am obişnuit să definim cu termenul de "luptători" doar pe militarii ce desfăşoară ofensive pe front sau pe cei angrenaţi în confruntarea directă cu terorismul şi cu infractorii de tot felul. Ignorăm însă, adesea, să ne gândim la cei ce duc o bătălie necurmată împotriva stihiilor dezlănţuite, la oamenii aflaţi mereu în primele rânduri ale luptei în caz de dezastre. Este vorba de "luptătorii pe timp de pace" ai Inspectoratului de protecţie civilă. Aproape în fiecare an în judeţul Alba se produc inundaţii care pricinuiesc mari pagube materiale, aproape în fiecare an se pierd bunuri de mare valoare şi chiar vieţi omeneşti. Structurile Inspectoratului de protecţie civilă sunt primele aflate pe "baricade" în astfel de cazuri. Prin urmare, membrii forţelor de protecţie civilă merită, cu prisosinţă, sărbătorirea la nivel naţional, data acestei sărbători fiind stabilită la 28 februarie în fiecare an. (Data de 28 februarie 1933 a fost data "naşterii" Protecţiei Civile în România, când s-a aprobat prin Decret Regal "Regulamentul de funcţionare a apărării pasive contra atacurilor aeriene").
     De atunci, Protecţia Civilă a evoluat, funcţionând astăzi în România pe două subsisteme (militar şi civil), iar la nivelul judeţelor prin structuri judeţene, locale, agenţi economici şi instituţii publice. Astfel, rolul profund umanitar pentru care a fost creată Protecţia Civilă este îndeplinit: apărarea populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi a mediului ambiant în situaţii de război, calamităţi naturale şi catastrofe tehnologice. (I.H.)

Altruism pesedist
Cei șase copii ai familiei Nichita primesc sprijin din partea vicepreședintelui PSD Aurel Mârza
     Se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni. Că există o aşa-zisă "Biserică vie", clădită pe sufletele adevăraţilor creştini, cei pentru care bunătatea şi milostenia e un mod de viaţă. Acest adevăr este confirmat permanent de faptele bune care ajung la urechile noastre. De multe ori, oamenii care au obţinut (inclusiv prin graţia divină) o brumă de avere (atât cât se poate într-o ţară aflată în profunde transformări) s-au aplecat asupra semenilor lor mai puţin norocoşi. Un astfel de om se dovedeşte a fi şi Aurel Mârza, şeful de cabinet al deputatului Codrin Ştefănescu, vicepreşedinte al PSD Alba. Aflând din presă despre situaţia disperată în care se află familia Nichita din Alba Iulia (cam 130.000 de lei venit lunar pe membru de familie şi o datorie la întreţinere de 22 de milioane de lei!), d-l Mârza s-a prezentat ieri la domiciliul familiei respective şi le-a dăruit o însemnată sumă de bani care, chiar dacă nu-i va reechilibra financiar definitiv, le va permite măcar să se bucure şi să respire uşuraţi câteva clipe. Să se bucure de primăvară, de solidaritatea umană şi de existenţa Dumnezeului veşnic şi viu, aflat mai ales în sufletele celor ce-au fost încercaţi de soartă la rândul lor.
     "Facerea de bine nu are culoare politică, ne-a declarat d-l Mârza. Eu nu i-am întrebat pe cei din familia Nichita din ce partid fac parte, i-am ajutat pentru că aşa-i omeneşte şi creştineşte. I-am ajutat pentru că eu ştiu ce înseamnă suferinţa şi deznădejdea. Şi am făcut acest lucru nu doar în nume personal, ci la unison cu deputatul Ştefănescu..." (Ambii oameni politici din judeţul nostru au făcut donaţii importante în bani, haine şi alimente familiei Nichita). Preşedintele PSD, prefectul Ioan Rus, poate fi mândru de echipa sa, care dovedeşte că pune înainte de interesul politic interesul cetăţenilor. (I.H.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.