Prima pagină Ediția din: 1.03.2002
Știri
La Ocna Mureş
O fetiţă a dat foc gospodăriei părinţilor
     Pompierii civili din Ocna Mureş au intervenit miercuri, 27 februarie, ora 13.20, la stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitate. Focul a cuprins iniţial o căpiţă de fân, extinzându-se ulterior la un coteţ de animale şi la o bucătărie din vecini. Incendiul a izbucnit în locuinţa lui Florin C. din Ocna Mureş din pricina fetiţei proprietarului, în vârstă de 4 ani. Lăsată nesupravegheată în curtea imobilului, fetiţa a aprins o căpiţă de fân cu ajutorul chibriturilor. Pompierii au reuşit să lichideze incendiul în jurul orei 14. Pagubele produse au fost estimate la circa 3,5 milioane de lei. (N.T.)
Delegaţii din Austria şi Germania la Sebeş
     În perioada 7 - 10 martie a.c. municipiul Sebeş va fi vizitat de o delegaţie din Linz (Austria), din care fac parte, printre alţii, directorul societăţii care doreşte să investească în sistemul de gospodărire locală şi un reprezentant al unei bănci comerciale din zonă. Ulterior la Sebeş va sosi şi o delegaţie din Germania, mai precis din landul Bavaria, compusă din personalităţi de marcă, care se va afla în municipiu în intervalul 10 - 12 martie a.c. În aceeaşi perioadă şi-a anunţat prezenţa la Sebeş şi consulul Germaniei de la Sibiu. Având în vedere importanţa acestor vizite, Consiliul local Sebeş se va întruni de două ori în şedinţe extraordinare, pe datele de 9 şi 12 martie, fiind invitaţi oaspeţii de peste hotare, cu acest prilej urmând să se confere mai multe titluri de cetăţeni de onoare ai municipiului Sebeş. (R.J.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Ziarul "Unirea" felicitat de colegii din Basarabia
     Stimată redacţie, vă felicit pentru poziţia de sprijin şi informare a Revoluţiei din Moldova. Românii basarabeni au tot atât de multă nevoie de suportul nostru cât avem şi noi de ei, pentru a acţiona ca popor unit şi unificator. Sugerez redacţiei dvs. să-şi manifeste sprijinul deschis faţă de manifestările din Chişinău, mai ales pentru a contracara atitudinile de "distanţare" de tinerii din Basarabia a unor "români" şi "ziarişti" din Bucureşti, care au găsit de cuviinţă să-i critice pe conaţionalii noştri de peste Prut pentru protestele susţinute de aceştia în faţa Ambasadei decedatului imperiu rusesc de la Chişinău. De asemenea, sugerez ca această poziţie de sprijin să fie transmisă manifestanţilor în numele publicaţiei dvs. (şi al altor publicaţii româneşti din Bucureşti care s-ar alătura dvs.) prin intermediul PPCD, respectiv transmis prin Iurie Roşca sau Vlad Cubreacov. Măcar aşa o să luptăm contra rusificării mass-mediei din Moldova de către Voronin şi de către "românii" ziarişti care fac jocul ruşilor.
Cu mulţumiri, Gabriel GHERASIM
Revista Ţara, Chişinău Nr. 21 (999) din 22 februarie 2002
La Cugir - scene desprinse parcă din Evul mediu
Patru copii trăiesc laolaltă cu... şase câini!
Părinţii acestora mai au doi copii în Leagănul albaiulian, pe care intenţionează să-i aducă "acasă"!
     În data de 26 februarie a.c., la Leagănul pentru copii din Alba Iulia s-au prezentat soţii Stăncioiu, din Cugir, exprimându-şi (în mod violent, după cum afirmă martorii oculari) dorinţa de a-şi relua în familie cele două fetiţe instituţionalizate. Poate că peste nevricalele şi limbajul neadecvat (mai ales al tatălui) s-ar putea trece, dar nu se poate trece peste "interesul superior al copiilor" în acest caz. Şi iată de ce: fetiţele (Isabela - 1 an şi Valentina - 3 ani) au fost instituţionalizate prin dispoziţie de urgenţă a DGPDC şi au fost aduse recent la Leagănul pentru copii, într-o stare deplorabilă. Ele erau anemice, bolnave de pneumonie şi pline de păduchi. Acum, după ce starea sănătăţii lor s-a ameliorat, beneficiind de îngrijire medicală şi o alimentaţie corespunzătoare, redarea în familia naturală nu ar fi cea mai bună soluţie. Cu atât mai mult cu cât părinţii nu au serviciu şi mai au acasă încă patru copii. După cum se precizează în ancheta socială efectuată de asistentul social din Cugir, starea materială şi starea locuinţei sunt improprii creşterii şi îngrijirii fetiţelor. E suficient să precizăm că cei patru copii de la Cugir, împreună cu părinţii lor, locuiesc într-un apartament cu două camere în care sunt "cazaţi" şi... şase câini. (Primăria Cugir le-a oferit copiilor trei porţii de hrană la cantina de ajutor social, aşa că hrana câinilor "colocatari" rămâne un mister!)
     Demn de menţionat e faptul că Viorel Stăncioiu, tatăl celor şase copii, venea cu o solicitare absolut absurdă: să ia acasă cele două fetiţe mai mici şi să-i instituţionalizeze pe cei patru mai mari. Motivaţia? "Sunt nişte vagabonzi", după cum afirmă el. (No comment.) Directorul DGPDC Alba, d-l Sorin Chirilă ne-a declarat în legătură cu acest caz, că cei patru copii (cu vârste între 5 şi 10 ani) ar putea beneficia de sprijin prin Centrul de plasament Cugir (fără a întrerupe legătura cu familia naturală), dar despre fetiţele de la Leagăn nici nu se poate pune problema de să fie trimise "acasă". Mai mult decât atât, există informaţii potrivit cărora soţii Stăncioiu îşi trimit copiii la cerşit şi îi maltratează. Acum, după cum declară directorul DGPDC, se verifică informaţiile şi, dacă acestea se vor confirma, s-ar putea solicita instanţei decăderea din drepturile părinteşti pentru "rele tratamente aplicate minorilor". (I.H.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.