Baroni peste sărăcie
     Cetăţeanul simplu, ca să nu spun turmentat, vorba conului Caragiale, nu ştie ce să mai creadă din ceea ce se întâmplă în jurul său. Are senzaţia că nu mai vede şi nu mai aude bine, că nu e în toate minţile. Şi cum să nu fie aşa când preţurile şi tarifele cresc într-un dispreţ general, sporesc de la zi la zi hoţiile, jafurile, infracţiunea în largul ei registru nu mai poate fi ţinută în frâu, oricât de batmani şi de loiali ar fi poliţiştii. Marii bandiţi pradă bănci mai ceva ca Al Capone. Ticăloşi de toate caracterele şi culorile (politice) au devalizat din 1995 încoace 12 mari bănci. Alţii au privatizat fraudulos fabrici, au acaparat, încălcând legea, mii de hectare de pământ, construcţii, vapoare, tablouri de mare valoare sau alte importante bunuri din patrimoniul naţional. Ciuliţi bine urechile şi puneţi-vă câteva dioptrii în plus ca să nu auziţi şi să vedeţi bine cum în ultimii 5-6 ani s-au furat din Credit Bank, Banca Dacia Felix, Bancorex, Banca Agricolă, Banca Religiilor, Columna Bank, Albina, Bankcoop, Banca Populară Română, Banca Română de Scont, Safi, FNI ş.a. circa 60.000 de miliarde de lei, în timp ce sărăcia sugrumă ţara şi îndeamnă pe amărâţi să-şi ia lumea în cap. Tinerii care au sperat la o viaţă normală se dau duşi să culeagă căpşunile din ţara lui Cervantes, să spele wc-uri, să măture străzile, să tundă iarba din frumoasele parcuri ale Andaluziei, alţii mai închişi la culoare fură, cerşesc, ucid pentru a trăi. Iar cei mai în vârstă aşteaptă cu resemnare mioritică nuntirea cu stelele veşniciei. Săracă ţară, sărac popor!
     Politicienii care deşi dau lecţii de morală de la tribuna parlamentului sau pe ecranele televiziunilor s-au pus nu o dată în fruntea haitei de ţepuitori şi jefuitori, precum un Dinulescu, Marcel Ivan, Sima, Mureşan, Hossu, Vlas, Vîntu, oameni care au avioane, elicoptere particulare, maşini de lux, îşi fac concedii în ţări exotice. Nimeni n-a fost condamnat pentru aceste imense fraude. Din mult zgomotoasa acţiune de verificare a averilor întreprinsă de M.I. a rămas doar praful. Dosarele întocmite zac în sertare, găsindu-se pe ici, pe colo câţiva ţapi ispăşitori. Pare de-adreptul cinic să vii şi să spui că singurul mod de a scăpa de corupţie este munca pe brânci, munca încordată. Se trece cu atâta uşurinţă peste jafurile ce i-ar face să plesnească de invidie şi pe mai marii capi ai mafiei siciliene.
     Neîncrederea în promisiunile politicienilor îi determină pe tot mai mulţi exasperaţi să se alăture acţiunilor de protest, mitingurilor sindicale. Sindicaliştii de rând sperau ca după alegerile din 2000 să nu mai aibe probleme nici cu privatizarea, nici cu salariile şi în general să fie scutiţi de experimentele cederiste. Speranţa baronilor centralelor sindicale că revenirea la putere a PSD-ului îi va ajuta să-şi recapete propria lor putere în rândul sindicaliştilor se dovedeşte a fi iluzorie. BNS de pildă, s-a săturat să se certe cu puterea şi vrea să dea în judecată acum FMI-ul. E ridicol să te menţii la un astfel de nivel de înţelegere a realităţii. Întărâtaţi, apoi duşi cu zăhărelul de politicieni care fac orice dar numai reformă nu, sindicaliştii mărunţi au ajuns să-l scoată pe Ceauşescu în faţă şi să pună ţara pe butuci. Cred că partidele democratice din România ar trebui să fie mai ferme, să precizeze mai clar tot ce le pot oferi sindicaliştilor, în actualele condiţii ale economiei autohtone. În caz contrar, există posibilitatea ca cel mai inept partid şi cel mai primejdios dintre cele care există în Parlament, PRM să devină o forţă politică şi mai importantă. Ori aşa ceva ar echivala cu un dezastru.
Gheorghe JURCĂ