Sărăcia agresează familia
     O vorbă deodată cu apariţia primului cuplu casnic pe pământ zice că rufele murdare se spală în familie. Adică mai pe şleau spus: certurile, scandalurile, violenţele verbale şi fizice şi multe alte întâmplări care duc familia, climatul familial în pragul dezintegrării. Paginile ziarelor şi emisiunile informative ale canalelor de televiziune abundă în tot soiul de cazuri ce aduc atingere bunei cuviinţe, normelor morale şi etice ce trebuie să guverneze într-o familie, în general convieţuirii paşnice, cu un minim de standard de civilizaţie. Registrul infracţiunilor petrecute în familii este extrem de divers: de la simpla ceartă, la agresare, maltratare fizică, copii ucişi de părinţi, părinţi ucişi de propriii lor fii, taţi care-şi violează fiicele, mame ce îşi abandonează copiii. Din păcate, violenţa în familie a devenit un fenomen de masă.
     Ca să revenim la înţeleapta vorbă din popor că rufele murdare se spală în familie, ele se spală încât rămân schilodite, pline de răni corpurile celor care le-au purtat. Deci se poate spune că rufele se spală dar rămân bubele trupului care sunt dureroase, rămân suflete traumatizate, tragedii care îngrozesc comunitatea. De la o simplă palmă aplicată pe obrajii unui copil şi până la înfigerea cuţitului în inimă, nu e decât un pas, mai cu seamă când mintea îţi este afectată de alcool, droguri, dezechilibre psihice, gelozie, înclinaţie genetică spre violenţă şi comportament inuman. Proliferarea actelor de violenţă în familie şi nu numai se datorează şi rupturii sociale care s-a petrecut odată cu revoluţia din decembrie '89, marasmului moral ce i-a urmat, deteriorarea fibrei morale a societăţii. Trecerea de la un tip de societate la altul, cu acceptarea a tot felul de libertăţi, inclusiv a unui arsenal de mijloace publicitare (filme, în mod deosebit, şi literatură submediocră), care induc practici şi obiceiuri nocive, devieri de comportament, se face cu multă dificultate şi sacrificii.
     Nu putem omite dintre cauzele care generează violenţa în familie nici pe cea a sărăciei, a lipsurilor de tot felul cu care se confruntă majoritatea oamenilor. Absenţa banilor, a unui loc de muncă, disputele pentru un petec de pământ pot oricând declanşa scandaluri de proporţii, adevărate drame. Măsurile restrictive, penale sau de alt ordin, nu rezolvă decât într-o mică măsură acest flagel. Nu o dată, lucrătorii poliţiei sunt împiedicaţi să intervină, alteori, victima nu reclamă deoarece este dependentă financiar de agresor. Practic, cea mai eficientă cale de combatere a violenţei este instaurarea unui standard de viaţă cât de cât decent, a unor condiţii economice cât mai rezonabile. Înfiinţarea unei instituţii naţionale - Agenţia pentru combaterea violenţei în familie - despre care se vorbeşte tot mai mult, elaborându-se în acest sens şi un proiect de lege, nu va duce la eradicarea completă a acestui fenomen anti-social. Mulţi vor plăti pentru faptele lor reprobabile cu luni şi ani de închisoare, cu alte şi alte măsuri de ordin restricţionar. Dar cine poate garanta că agresorii, întorşi odată acasă, vor fi mai buni şi mai tandri cu consoartele şi copiii lor? Aşadar trebuie umblat la ameliorarea climatului social general, la schimbarea mentalităţilor, cu alte cuvinte la educarea potenţialilor infractori, un proces care nu se poate finaliza de azi pe mâine. Trebuie să ne înarmăm cu răbdare, cu legi aspre, dar şi cu dorinţa de a face reformă şi a schimba astfel în bine, condiţiile de trai ale familiei.
Gheorghe JURCĂ