Prima pagină Ediția din: 14.03.2002
Știri
Audienţe senatoriale
     Sâmbătă, 16 martie a.c., începând cu ora 10.00, senatorul PSD de Alba, Cornel Filipescu, va acorda audienţe la Blaj. Aceasta va avea loc la Casa de Cultură din municipiu. (R.J.)
Vicepreşedintele PNŢCD, Avram Mureşan, la Alba Iulia
     Vicepreşedintele PNŢCD, Ioan Avram Mureşan va fi prezent astăzi la Alba Iulia unde va susţine o conferinţă de presă. Cu acest prilej, liderul ţărănist va anunţa intrarea în partid a unor personalităţi ale vieţii politice din ţară (un nume dat ca cert este cel al fostului ministru de finanţe, Traian Decebal Remeş) şi va face referiri la activitatea organizaţiei judeţene. (F.R.)
15 martie, ultima zi de plată a impozitului pe clădiri
     Vineri, 15 martie, este ultima zi în care se mai pot plăti, fără penalităţi, prima rată a impozitului pe clădiri, precum şi taxa asupra mijloacelor de transport. Reamintim că impozitul pe clădiri şi taxa asupra mijloacelor de transport se pot plăti fie integral, fie eşalonat, în patru rate egale, termenul-limită pentru prima rată fiind 15 martie. Cei care aleg să plătească integral, până vineri, impozitul pe clădiri aferent anului 2002, vor beneficia de o reducere de 5%. După 15 martie se vor aplica penalităţi de întârziere calculate la suma rămasă de achitat. (A.D.)
Apă potabilă la Ciumbrud și Aiud II
     Primarul municipiului Aiud, Liviu Octavian Rusu, ne-a informat că a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru extinderea reţelei de apă potabilă în Ciumbrud. Domnia sa a dat asigurări că investiţia primăriei va asigura alimentarea cu apă, până cel târziu în toamnă, a Ciumbrudului şi în Aiud II. (F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Apocalipsa 13 sau ce știm despre mult controversata cifră 666
Marile proorociri ale lumii încep să se adeverească
     Un mare părinte al Bisericii, Cuviosul Paisie Aghioritul spunea: "Astăzi a citi cineva proorociile este ca şi cum ar lectura ziarul, aşa de clar sunt scrise." Sf. Scriptură are multe proorociri pe întreg cuprinsul ei, însă Cuviosul Paisie se referă la cele despre "semnele vremurilor" şi eshaton. Luând în considerare cele spuse de marii duhovnici (P. Paisie ş.a.) cercetând scripturile şi comparându-le cu evenimentele din lume vom vedea că aceste proorociri încep să se adeverească.
     Un prim pas al introducerii mult controversatei cifre 666 din Apocalipsa 13 este Bar Code, un sistem de control economic al oricărui produs. Bar Code-ul constă dintr-un cod numeric barat, în care sunt intercalate 3 bare mai subţiri şi mai lungi, cărora nu le corespunde vizibil nici o cifră. Însă în memoria calculatorului ele sunt recunoscute cu cifra 666. Astfel recunoscute de calculator se execută operaţia economică. Să facem un experiment: îngroşând cu stiloul cele trei linii subţiri, vom vedea că computer-ul nu mai efectuează înregistrarea, nerecunoscând semnul.
     Din punct de vedere economic această operaţie pe baza cifrei 666 pare că uşurează munca, dar să vedem puţin simbolismul cifrei 6: *în limba latină 6 se pronunţă sex. În Biserica Apuseană porunca: "Să nu fii desfrânat", care în Biserica Răsăriteană se găseşte numerotată cu 7, este numerotată cu 6. Astfel când se vorbea despre încălcarea acestei porunci se spunea "sex". În societatea de astăzi sexul este ceva normal şi, se spune, necesar.
     Se ştie că în sferele economice mondiale se află mulţi evrei. Aceştia în mândria lor vor să-şi recapete măreţia pe care au avut-o în timpul regelui Solomon. Nu este întâmplătoare introducerea cifrei 666 ca număr fundamental în efectuarea operaţiilor economice de către computer. Aceasta este o cifră simbol al bogăţiei evreilor deoarece se spune în cartea II Paralipomena 9, 13: "Greutatea aurului care i se adusese lui Solomon într-un an era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur". Se vede că simbolismul cifrei 6 nu este tocmai concordant cu viaţa creştină. Astfel, nu este de mirare că se găseşte în Scriptură ca unealtă a planului lui Antihrist.
     Am amintit mai sus o primă fază a planului antihristic. O altă fază este introducerea unei cartele, în prima parte funcţionabilă pentru activităţile economice ale persoanei (cardul), iar mai apoi diversificarea ei şi în celelalte spectre ale vieţii umane. Iată ce spune cartea Apocalipsa 13,17: "Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei sau numărul numelui fiarei". Planul antihristic se foloseşte de un sistem creat în SUA numit L.U.C.I.D. (Bancă de Date Logică Universală de Comunicaţii Interactive), prin acesta se urmăreşte în parte fiecare persoană. Acest sistem constă în eliberarea unei cartele de identitate multifuncţională, ce va cuprinde: buletinul de identitate, paşaportul, contul bancar, cartea de sănătate, permisul de conducere, cartea de muncă, livretul militar. Într-un cuvânt, toate actele de folosinţă socială ale unei persoane. Cartela va mai cuprinde: istoricul familiei, comportamentul psiho-social, opţiunile politico-religioase. Aceste date nu vor putea fi modificate de posesor, ci numai de controlul de la centru. Prin acest sistem se urmăreşte unitatea mondială sub un singur stăpân. Acest stăpân este Antihrist spune Cuviosul Mihail, un monah de la Sf. Munte Athos.
     Pentru evitarea pierderii cartelei se vor implanta în palmă şi pe frunte micro-cipuri care conţin o tehnologie la baza căreia stă tot 666 şi acestea vor conţine toate datele de pe cartelă. Putem spune că aceasta este vădit o pecetluire. Purtătorii unor astfel de cipuri vor fi recunoscuţi de computerele din toate sferele. Recunoaşterea este diversificată: recunoaşterea amprentelor digitale, recunoaştere acustică, recunoaşterea optică (implică şi fizionomia feţei), recunoaştere genetică.
     Armata SUA perfecţionează cartela "MARC", care în engleză înseamnă "semn".Se poate face o analogie cu semnul fiarei. Referitor la această cartelă se cunoaşte neşansa unui căpitan din armata SUA, care a fost condamnat de Curtea Marţială pentru refuzul de a dona sânge în vederea înscrierii ADN-ului pe cartelă. Acesta declara la proces: "Devii sclavul acestui sistem. Există foarte puţine diferenţe între o "MARC-are" pe care o ţii în mână şi o altă marcare pe care ţi-o vor implanta pe mână!"
     Statele care au aderat la sistemul L.U.C.I.D. sunt: SUA, Mexic, Singapore, Thailanda, Australia, Taiwan, Guatemala. În Rwanda a avut loc un masacru făcut de tribul Hutu asupra tribului Tutsi, care era deţinător de cartelă. Scopul cartelei şi al micro-cipurilor este supravegherea strictă a deţinătorului. Un alt mod sigur de supraveghere este internet-ul. Bill Clinton declara, în anul 1996, că doreşte ca fiecare american să aibă un PC conectat la internet.
     N.S.A. (Agenţia Naţională de Securitate SUA) a creat un sistem de supraveghere a fiecărei instituţii şi persoane care sunt conectate la internet. Sunt supravegheaţi dacă nu-l folosesc cu discernământ.
     Să revenim puţin la micro-cipuri. În SUA se prevede înlocuirea cartelei de asigurare medicală cu un micro-cip. Un oficial al SUA spunea: "este o idee minunată, dar ar putea fi mai bună implantarea unui cip direct în ureche! Trebuie să mergem dincolo de ajutorul îngust oferit de cartele inteligente şi să punem în practică tehnologii deja existente".
     Un alt mod de supraveghere strictă este implantarea unor cipuri cu acţiune neuronală. Acest cip este experimentat de către Pentagon în laboratoarele armatei SUA. Se preconizează unele beneficii înşelătoare, cum ar fi: învăţarea foarte repede, de exemplu a francezei şi englezei, sau orice altă limbă. Cu astfel de subtilităţi nimeni nu va refuza această implantare, cu excepţia creştinilor adevăraţi.
     Aş vrea să fac o precizare. Un cercetător a studiat în profunzime adevăratul sens al iniţialelor L.U.C.I.D. şi le-a găsit însemnătatea: Dispozitiv Universal Luciferic de Identificare a Creştinilor.
     Din primele veacuri au existat şi vor exista până la Parusie sau A Doua Venire a Domnului, sisteme de prigonire al creştinilor şi a Bisericii. Că, aşa cum este destul de bine ştiut, cel care desfăşoară acest război prin toate căile şi prin toate mijloacele posibile, materiale, fizice şi psihice, este şarpele cel mare, sau diavolul.
     Am văzut cum stau lucrurile pe mapamond. Să ne ocupăm acum, în mod special, de Europa. Majoritatea ţărilor din sud-estul Europei, fostul bloc comunist, sunt cuprinse de euforia intrării în Europa, de parcă n-ar fi în Europa. Doresc să intre într-un anumit spaţiu al Europei, numit spaţiul Schengen. Ideea creării unei Europe unite a dus la semnarea acordului Schengen la 14 iunie 1985, în oraşul Schengen din Luxemburg, de către statele Luxemburg, Franţa, Germania, Olanda şi Belgia. Deschiderea graniţelor între aceste ţări a dus, însă, la întărirea controlului pentru cetăţenii ţărilor încă neaderate la acord. În acest scop s-a creat un uriaş computer, care să supravegheze buna desfăşurare a naturii lucrurilor în spaţiul Schengen. Orice persoană care intră în spaţiul Schengen este înscrisă într-un dosar electronic, făcându-se o documentare amănunţită asupra sa şi fiind pusă în supraveghere permanentă. Acest computer supraveghează de la persoane până la autovehicule şi în mod special cazurile de delicvenţă. Sub pretextul siguranţei statelor Schengen, computer-ul de la Strasbourg are acelaşi scop ca şi sistemul L.U.C.I.D.
     Vorbeam mai înainte despre cartela de identitate, acelaşi scop îl are şi noul tip de buletin, foarte controversat în Grecia, ţară majoritar ortodoxă. Grecia a aderat la acord în martie 1992. În acest buletin numele şi prenumele sunt transformate într-un cod de 13 simboluri şi cifre având la bază, ca şi Bar Code, 666. Se ştie că numele de familie este identitatea trupească, de neam, a persoanei. Iar numele de botez (prenumele) este identitatea spirituală a persoanei. Prin acest nou tip de buletin se marginalizează pecetluirea lui Hristos primită la Botez, prin Mirungere şi se introduce, discret, pecetluirea fiarei, 666.
     În România nu se pune încă foarte vădit problema noului buletin. Cartea de identitate care înlocuieşte buletinul este doar un pas spre noul buletin. Masele trebuie pregătite pentru a nu se întâmpina un refuz.
     Intrarea ţării noastre în spaţiul Schengen aduce beneficii, dar poate să aducă şi non-beneficii. Pe viitor ne putem şi noi confrunta cu problema noului buletin. Într-o oarecare măsură Schengen are tendinţe de a diminua caracterul naţional al popoarelor. Se urmăreşte crearea unei naţiuni unice. Unii oameni de ştiinţă din statele Schengen, şi nu numai, experimentează în laboratoare clonarea genei umane. Clonarea umană e inacceptabilă din cauza abuzului ce va rezulta inevitabil.
     Aceste sisteme ale lui Antihrist nu vor ţine. Iată ce spune Cuviosul Paisie: "Celelalte teorii satanice au ţinut cel mult 70 de ani; ale acestora nici 7 ani nu vor ţine".
     Am spus acestea avându-l călăuzitor pe Sf. Grigorie Teologul, care zicea: "Prin tăcere îl trădăm pe Dumnezeu".
Teolog Tudor MAN

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.