Cu ochii pe mass-media
Nota de plată
     Potrivit unei ştiri publicate în "Naţionalul" din 14 martie, Stanislav Şuşkevici, preşedintele statului Belarus între anii 1991 şi 1994, are o pensie în valoare de 1,8 dolari (respectiv 58.856 de lei). Faptul a atras atenţia editorilor "Cărţii Recordurilor" ("Guinness Book"), care i-au cerut lui Şuşkevici documente de natură să ateste incredibila situaţie. Pentru a înlătura orice dubiu, ex-preşedintele Belarus-ului a depus la Tribunalul din Minsk o petiţie în care solicita creşterea pensiei sale pe motiv că este cea mai mică pensie alocată vreodată unui fost şef de stat. Marţi, 12 martie, tribunalul a respins cererea considerând că pensia de 1,8 dolari este una "normală". * De aici s-ar putea trage concluzia că poporul român e generos cu conducătorii săi, evident până la proba contrarie (episodul Târgovişte 1989, de exemplu). În orice caz, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a avut toată ţara pe mână vreme de 25 de ani, d-l Iliescu, deşi sărac şi cinstit, s-a bucurat şi el întrucâtva de "Eterna şi fascinanta Românie", iar d-l Emil Constantinescu beneficiază la rândul lui de favorurile conferite prin lege ex-preşedinţilor ţării noastre. Cu toate acestea, nici d-l Emil Constantinescu şi nici d-l Ion Iliescu nu prea sunt mulţumiţi. Aşa, de exemplu, d-l Iliescu, aflat în vizită la Ministerul Industriilor în data de 12 martie, s-a plâns că facturile la întreţinere i-au venit duble faţă de anul trecut. "Apartamentul în care locuiesc face parte dintr-o vilă în care mai locuiesc încă două familii, iar pentru trei familii, ultima factură la gazele naturale a fost de 10 milioane de lei, pentru un consum de 3.170 metri cubi", a precizat el. De altfel, preşedintele Iliescu a declarat în Parlament, în urmă cu câteva luni, "că oamenii trăiesc mai rău decât în regimul ţărănist". Potrivit unor spuse din PSD, citate tot de "Naţional", la o recentă întâlnire cu membri ai partidului de guvernământ, Ion Iliescu ar fi mărturisit că are necazuri acasă din cauza scăderii nivelului de trai. Astfel, el ar fi spus că soţia sa, Nina, a fost foarte contrariată când, în decembrie 2000, după prima lună de mandat prezidenţial, i-a adus acasă indemnizaţia de preşedinte: "Cum, Ionele, ai doar cu 3 milioane mai mult decât atunci când erai senator?! Păi atunci de ce te-ai chinuit atât să ajungi preşedinte?!", l-ar fi întrebat, mai în glumă mai în serios, Nina Iliescu pe soţul ei. Cum era de aşteptat, aceste întâmplări au trezit vii comentarii în presă. * "Preşedintele are orgoliu. El nu e genul care să meargă pe la oamenii de afaceri să zică "bre, plăteşte-mi şi mie factura". Şi atunci, ce face? Se revoltă. Protestează. Nu poate face grevă sau demonstraţie pentru că ţara n-are mai mulţi preşedinţi care să i se alăture. Ar însemna să iasă singur cu pancarta de gât. Pe ea să scrie: "Hoţilor! M-aţi furat la gaze!" Dar nu poate face nici asta. Ar ajunge de râsul alegătorilor. Şi atunci, ce face? Dă o declaraţie în care îşi exprimă nemulţumirea. Faţă de ce? Faţă de chiar promisiunile sale din campania electorală. Nu a deplâns el sărăcia celor mulţi? Ce e protestul lui de acum decât o palmă peste botul politicii sale sociale atât de trâmbiţate?! În sfârşit, Ion Iliescu a fost astfel silit să dea o notă de corigenţă chiar politicii pe care a păstorit-o. Factura de gaze pe care a primit-o preşedintele se decontează şi în "succesele" guvernului. Ion Iliescu certifică astfel "marile progrese". Milioane de români au ajuns să câştige mult mai puţin decât datorează statului pentru încălzire şi curent electric. Evident, mâncarea nu se mai pune pentru că populaţia mănâncă mai mult pe la recepţiile date de natura generoasă. Ce vreau să spun? Dacă şeful statului e la un pas de a nu-şi putea plăti angaralele, ce face restul populaţiei? Şi ce fel de democraţie şi economie de piaţă sunt alea în care cetăţenii sunt datori până-n gât la stat? Poate că surpriza lui Ion Iliescu va fi ca o găleată cu apă rece turnată în capul tuturor guvernanţilor. Şi la urmă să se trezească şi el. Una a zis şi altceva a ieşit. A promis protecţie socială, iar noi trebuie să ne gândim cum să aplicăm "protecţia prezidenţială" ca să nu avem un preşedinte restant la întreţinere şi să ajungem de râsul lumii". (Cornel Nistorescu în "Evenimentul zilei" din 13 martie). * O opinie asemănătoare formulează Tia Şerbănescu în "Curentul" din 13 martie. "Eh, a venit şi momentul în care d-l Iliescu, politician trecut prin multe, s-a speriat de-o hârtie. Documentul care l-a bulversat pe d-l preşedinte nu era cine ştie ce dezvăluire sau sinergie secretă, ci factura la gaze: "10.000 milioane pentru trei familii care locuim în aceeaşi casă! Dublu faţă de anul trecut!" Contrat aşteptărilor, d-l Iliescu nu s-a enervat într-atât încât să ia vinovatul de guler şi să-l molesteze, ci părea doar uluit. La rândul său, ministrul Dan Ioan Popescu a mărturisit asistenţei că a trăit o surpriză de aceeaşi factură - dar la apă: "am constatat pe propria piele cât costă apa rece". Acest duş rece nu l-a adus pe d-l ministru la realitate, ci l-a împins la o analiză cinematografică a pierderilor: "unul dintre actori e Ministerul Industriilor, alt actor e administraţia locală şi alt actor e Asociaţia de locatari". Zău? Şi cine-i regizorul? Cine-a lăsat ţevile să putrezească, privatizarea să se atrofieze, restructurarea să se ramolească, vilele şi salariile directorilor să crească? Degeaba ne comunică acum d-l ministru că "pierderile au devenit de nesuporta". Asta ştim noi. Pierderile cele mai de nesuportat sunt însă pierderile de timp - care s-au transformat în banii pe care-i plătim acum aiurea. În ce-l priveşte, d-l ministru s-a gândit întâi şi-ntâi la sine, ca orice demnitar: "voi face uz de influenţă să pun pun primul contoar de apă la blocul meu". Uz sau abuz? Să zicem însă că toată lumea îşi pune centrală proprie (ca d-l Năstase) şi-şi mai subţiază factura individuală. Pierderile rămân însă şi ele se vor duce la Buget, de unde se vor întoarce, mai ocolit, tot în buzunarul populaţiei. Din păcate însă, guvernanţii nu ştiu ce să facă. Le-ar fi fost mai uşor dacă erau în opoziţie: atunci, d-nii Năstase, Iliescu şi Popescu ar fi făcut spume la gură, acuzând iresponsabilitatea guvernanţilor care au dublat într-un singur an facturile, aducând populaţia la disperare, şi care n-au ştiut să negocieze cu FMI şi BM! Fiind la putere însă, zâmbesc neputincioşi: ia uitaţi cât am ajuns să plătesc! Nici cei din opoziţie nu par însă mai realişti. Anunţându-şi intenţia de a reveni în politică, fostul preşedinte Constantinescu nu s-a arătat câtuşi de puţin preocupat de problemele populaţiei, ci de problemele conducerii: "România este condusă în acest moment de un partid clientelar, a cărui compoziţie constă în special din cadre provenind din nomenclatura comunistă şi din aparatul fostei Securităţi". Mersi pentru informaţie. Ca şi cum n-am şti cine conduce România "în acest moment", ca şi în toate celelalte momente! Întrebarea este "în acest moment" nu cine conduce România, ci cum o conduce. Rezultatele ne interesează."
Maria Lucia MUNTEANU