Tristeţea omului de la catedră
     Care dintre noi, ajunşi la anii maturităţii sau ai senectuţii, n-au vie în cadra amintirilor figura dascălului, care cu harul său ne-a ajutat să intrăm în universul bogat al cunoaşterii, să desluşim tainele frumosului,a ştiinţei de carte, să separăm din fragedă tinereţe binele de rău, să ne cunoaştem trecutul, originile, izvoarele neamului, să privim cu nădejde viitorul. Dascălul, fie el învăţător, profesor, este cel care deschide tinerilor orizontul în care se mişcă sori şi stele, oameni şi idei, deschizătorul de drumuri pe care tinerii plini de elan se aruncă în vâltoarea vieţii, înarmaţi cu o sumă de cunoştinţe, deprinderi, convingeri. El, poate apaticul, pedantul sau jovialul dascăl modelează caractere, oameni pe care să se poată bizui societatea, comunitatea, familia de mâine. Din nefericire, statutul profesorului s-a deteriorat, piedestalul moral pe care generaţii întregi l-au edificat pentru a-l aşeza pentru cel care educă pentru viaţă, formează conştiinţe s-a şubrezit în aceşti ani de tranziţie. Constatăm cu regret că învăţământul ca şi cultura, arta în general se degradează tot mai mult, că împrumutăm, copiem teribilisme, atitudini şi forme de manifestare din occident, care se potrivesc ca nuca în perete cu plaiurile noastre mioritice.
     Una din cele mai şubrede, mai găunoase şi mai primitive forme de înţelegere a libertăţii a pătruns în şcoli. Ne referim îndeosebi la comportamentul elevilor faţă de profesori, la atitudinea dispreţuitoare pe care aceştia o au faţă de omul de la catedră, atât prin ton cât mai ales prin proastele maniere şi ţinute vestimentare ce le afişează. Multe odrasle de bani gata merg la cursuri, atunci când merg, îmbrăcaţi ultra elegant, cu celulare, maşini de lux, pe care le parchează infatuaţi sub ferestrele şcolii. În timpul orelor se vorbeşte la telemobile, se ascultă muzică la căşti, se desfac integrame, se iese pur şi simplu afară din clasă, elevii reproşează cu obrăznicie profesorilor notele proaste pe care le iau pentru şi mai proastele răspunsuri date. Deţinem semnale că în unele licee domneşte în orele de curs o atmosferă de cafenea. Profesorii sunt dezabuzaţi, plictisiţi, intimidaţi, înjosiţi de felul în care sunt trataţi de elevi. E dureros, e nedrept ca un profesor după 25 de ani de activitate să fie contestat de către elevi, fii ai unor multimiliardari, să aibă circa 3 milioane de lei lunar salariu care abia îi ajung să-şi plătească facturile la întreţinere. Cum să fie el motivat moral şi financiar în creşterea şi educarea elevilor?
     Să nu se înţeleagă că domneşte peste tot acest climat de debandadă, această atmosferă apăsătoare. Există licee de elită unde se face carte foarte serioasă, dovadă succesele repurtate la olimpiadele naţionale şi internaţionale. De fapt, şcolile se împart în bune şi rele sau altfel spus, de centru şi de cartier. În cele de centru învaţă elevi care provin din familii de intelectuali, iar în cele de cartier elevi care provin din familii de muncitori, şomeri şi cu datorii uriaşe. Părinţii nu au vreme de ei şi rămâne să-i educe strada, anturajul. Ce să mai spunem de elevii de la sate care trebuie să facă faţă unor condiţii de-a dreptul precare pentru a putea urma şcoala. Aici se desfiinţează, se comasează şcoli, profesorilor li s-a retezat sporul de izolare. Practic, învăţământul rural e pe cale de dispariţie. Şcolile se ruinează, analfabetismul creşte ca o bubă neagră. Acestea sunt doar câteva reflecţii pe marginea unui fenomen ce devine din ce în ce mai îngrijorător.
Gheorghe JURCĂ