Secetă mare
     În această primăvară, ţăranii şi în general producătorii şi întreprinzătorii agricoli se confruntă cu o secetă extrem de timpurie ce vine să îngreuneze şi mai mult activitatea celor care lucrează pământul. Lipsa precipitaţiilor, mai ales în zonele în care se produc grânele ţării, afectează din plin bunul mers al lucrărilor agricole. Bunul mers este un fel de a spune pentru că în agricultură activitatea este tot mai anemică şi tot mai lipsită de performanţe şi eficienţă. Aşa se face că un număr tot mai mare de producători agricoli sunt puşi în situaţia de a renunţa la cultivarea pământului sau să se rezume la strictul necesar, adică la o agricultură de subzistenţă. Motivul: marea secetă financiară cu care se confruntă an de an toţi producătorii agricoli. Lipsesc banii, lipsesc subvenţiile, care sunt aşa, mai mult de formă şi care au venit, chiar şi pe hârtie, cu mare întârziere şi vor ajunge la ţărani, asociaţi sau privaţi, cu şi mai mare întârziere, din cauza birocraţiei existente în sistemul de atribuire a lor. Iată, de exemplu, pentru că suntem în campania de plantat cartofi şi pentru că ei sunt acum hrana de bază a românului, pentru o tonă de cartofi, subvenţia este de 200.000 lei, adică de 200 de lei/kg (cât costă un singur cartof!) din care se acordă un avans de 60.000 de lei. La o cantitate de 30 tone la hectar (o producţie bună în zona noastră) se primeşte deci o subvenţie de 6 milioane de lei din care 1,8 milioane lei avans. Bani care nu ajung nici măcar pentru aratul, pregătirea terenului şi semănat, respectiv plantat!
     Marea cultură a anului 2002 va fi, mai mult ca sigur, cea a porumbului, pentru că dacă tot nu s-a semănat grâu şi stau terenurile nearate, se pare că totuşi, această plantă va domina scena agricolă, mai ales că până la 10-15 mai este vreme de semănat. Pentru o tonă de porumb boabe se acordă o subvenţie de 147.000 lei (adică 147 de lei/kg?!) din care un avans de 45.000 de lei. Dacă se obţin 5 tone de porumb boabe la un hectar (caz rar în Alba) rezultă că subvenţia ar fi de circa 750.000 lei la hectar, din care un avans de 220.000 de lei la hectar, adică nici măcar cât dădeau ţărăniştii pe vremea guvernării lor care cu celebrul cupon şi milion pe hectar, ajutau mai mult producătorii agricoli.
     Dar, ca să primeşti subvenţia, aşa prăpădită cum este, trebuie ca fiecare ţăran să are şi să întreţină mecanizat terenul şi să pună sub brazdă numai sămânţă certificată. Normal ar fi ca dacă tot îşi cumpără ţăranul sămânţă de calitate, atunci subvenţia să acopere măcar preţul lucrărilor agricole, inclusiv al motorinei, aşa cum practic se întâmplă în Ungaria. Dar la noi, atât sămânţa cât şi aratul terenului sunt practic subvenţionate de ... ţăran. Ca să nu mai vorbim de îngrăşăminte şi erbicide. Nu întâmplător sămânţa (adică oul) a ajuns să fie cea mai scumpă la noi, (ouăle indigene care întrec la preţ pe cele din import) fapt ce îi obligă pe ţărani să semene ce mai găsesc prin hambare. Şi aceasta din cauza faptului că agricultura la noi nu a depăşit faza pariurilor electorale, pariuri în care câştigătorii au fost cei care au ajuns la putere iar cei care au pierdut au fost de fiecare dată ţăranii şi apoi noi toţi cei care trăim pe spatele lor, tot mai gârboviţi şi încovoiaţi de griji şi nevoi. Şi atunci cum să trăim bine, când, în loc să fie cele mai ieftine produse din lume, la noi preţurile alimentelor au luat-o razna, răzbunând, într-un fel, din păcate pe buzunarul nostru, slaba preocupare politică şi guvernamentală a celor aflaţi la putere pentru subvenţionarea reală a agriculturii după modelul european.
Gheorghe CIUL