Ultima oră
Știri
Disponibilizări de personal în cadrul armatei
39 de angajaţi civili şi 9 cadre militare îşi vor pierde locurile de muncă
     Mult anunţatele restructurări în rândul cadrelor militare se fac simţite, din păcate şi la Alba Iulia. Directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, Aurel Suciu, a anunţat recent în cadrul unei conferinţe de presă că instituţia pe care o reprezintă a fost înştiinţată în legătură cu disponibilizările de personal ce vor avea loc la UM 01794 din Alba Iulia. În adresa cu pricina se specifică faptul că vor fi restructurate 45 de persoane, 36 de angajaţi civili şi 9 cadre militare. Potrivit prevederilor Legii 76/2002 persoanele care vor fi disponibilizate de la unitatea militară amintită vor beneficia de plăţile compensatorii. (A.D.T.)
SGA Alba aniversează Ziua Mondială a Apei
     În cursul zilei de astăzi, la sediul Societăţii de Gospodărire a Apelor Alba Iulia, se aniversează Ziua Mondială a Apei. Pentru a marca acest eveniment şi importanţa activităţii de gospodari ai acestei resurse, SGA Alba organizează la sediul instituţiei simpozionul cu tema "Apă pentru dezvoltare durabilă". Astfel de manifestări se vor desfăşura în toată ţara, scopul acestor acţiuni vizând utilizarea raţională a apei, precum şi protejarea şi conservarea acestei resurse de importanţă vitală pentru populaţie. (R.J.)
Vernisaj
     Galeriile de artă ale municipiului Alba Iulia găzduiesc astăzi 22 martie vernisajul expoziţiei de artă plastică "Generaţii care vin" ce va cuprinde lucrări ale tinerilor artişti Ciprian Bodea, Diana Bodea, Narcis Borteş, Florin Sebastian Constantin, Adrian Dragomir, Eugen Giura, Olimpiu Călin Luca şi Ştefan Mustaţă. Prezentarea expoziţiei va fi făcută de prof. Traian Mârza, preşedintele UAP Alba. Vernisajul va avea loc la ora 17.00. (A. D.)
Seminar despre liberalism la Alba Iulia
     La sfârşitul acestei săptămâni (22-23 martie a.c.), Alba Iulia găzduieşte lucrările unui seminar având ca temă "Bazele şi principiile liberalismului". Iată câteva dintre punctele aflate pe agenda de lucru a seminarului: Valorile liberale (discuţie în plen); Principalele curente politice: valori, obiective,metode; Texte politice (analiză); Dreapta şi stânga. Spectrul politic românesc (dezbatere); Liberalism: democraţie, statul de drept şi drepturile omului; Liberalismul: proprietatea privată şi competiţia; Statul şi piaţa; Perspectivele liberalismului. Seminarul se va desfăşura în sala de conferinţe a hotelului "Parc" şi se va bucura de prezenţa a doi lectori de la Institutul de Studii Liberale: Thomas Kleininger şi Bogdan Chiriţoiu. (I.H.)
Doi hoţi de bagaje sunt cercetaţi de poliţia TF Blaj
     Poliţia TF Blaj a început urmărirea penală împotriva lui Ioan Seiceanu (31 ani, recidivist, din Blaj) şi Alexandru Tarko (25 ani, din Blaj, fără antecedente penale) pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. În fapt, Seiceanu şi Tarko au furat în noaptea de 17/18 martie a.c. geanta de voiaj a unui călător care stătea pe peronul CFR Blaj. Prejudiciul, în valoare de 5,2 milioane lei a fost recuperat de poliţiştii de la TF Blaj. Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj a emis pe numele lui Seiceanu un mandat de arestare preventivă. Tarko este cercetat în stare de libertate. (N.T.)
Mediatizarea noii legislaţii în domeniul ocupării forţei de muncă
     Mediatizarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă s-a făcut, recent, de către reprezentanţii AJOFM Alba, ADR şi ANDIPRZM. Popularizarea prevederilor noului act normativ a vizat zona Abrud, iar pe viitor va avea loc şi în municipiile Blaj şi Aiud. Astfel, agenţii economici vor cunoaşte facilităţile prevăzute de noua lege în ceea ce priveşte angajarea absolvenţilor, acordarea de credite pentru înfiinţarea şi dezvoltarea IMM-urilor, stimularea angajării şomerilor, precum şi amănunte legate de subvenţionarea locurilor de muncă. (A.D.T.)
Centrul regional de formare continuă pentru administraţia publică locală
     În cursul zilei de ieri, la Sibiu au avut loc lucrările Consiliului de Administraţie al Centrului regional de formare continuă pentru administraţia publică locală, la care a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Augustin Presecan. Din partea Ministerului Administraţiei Publice Locale a fost prezent secretarul de stat Ionel Fleşeriu. Cu acest prilej au fost prezentate raportul privind activitatea organismului amintit şi o informare referitoare la stadiul investiţiilor în 2001 şi începutul anului 2002. (F.R.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Dezbatere publică pentru închiderea minei de uraniu de la Avram Iancu
     În data de 25 martie a.c., ora 10.00, la sediul Inspectoratului pentru Protecţia Mediului Alba va avea loc dezbaterea publică a documentaţiilor tehnice privind "Exploatare geologică a sării geme din perimetrul Ocna Mureş - Copand - Dealul Dumbrava, judeţul Alba", "Proiectul tehnic de închidere a minei" Avram Iancu, "Lucrări de prospecţiune seismică pentru petrol şi gaze în perimetrul Lupu". La această dezbatere vor participa reprezentanţi ai Prefecturii judeţului Alba, Consiliului local Ocna Mureş, Consiliului local Unirea, Primăriei Avram Iancu, Direcţiei de Sănătate Publică Alba, Direcţiei Silvice Alba, Agenţiei de resurse Minerale Alba, Secţiei de Gospodărire a Apelor, SC Mina Avram Iancu, SC Bega Minerale Industriale SA Aghireş, judeţul Cluj, reprezentanţi ai mass-media. (R.J.)
Mult zgomot pentru nimic sau
Cum a rămas o fată din Aiud cu onoarea "nerepirată"
     Poliţiştii aiudeni au muncit mai bine de trei zile pentru soluţionarea unui viol cu parfum de... îndoială. Dosarul de viol s-a soluţionat cu neînceperea urmăririi penale deoarece s-a ajuns la concluzia că infracţiunea reclamată a fost... sex de bunăvoie! În fapt, o tânără de 14 ani a fost scărmănată puternic de mama ei în noaptea de 16/17 martie a.c., când s-a întors după miezul nopţii - bătând binişor spre două dimineaţa - acasă. Dacă la început fata a declarat că fusese la discoteca din satul Băgău - comuna Lopadea Nouă, spre final a cedat... presiunilor şi a mărturisit că fusese cu prietenul său. Respectiv, la dormitoarele comune ale Fermei viticole nr. 1 Ciumbrud. Pentru a scăpa de "presiunile" mamei, fata i-a spus că toate... "apropierile" fizice s-au derulat împotriva voinţei ei. În consecinţă, mama fetei a depus la Poliţia Aiud o reclamaţie potrivit cărei fata ei - în vârstă de 14 ani - fusese... victima unui viol. Cercetări la faţa locului, anchete, audieri, plus o examinare medico-legală care a relevat faptul că fata nu fusese... violată, ba mai mult, deflorarea era mai veche de... 14 zile. Fata a recunoscut în faţa poliţiştilor că acuzatul este un prieten foarte bun de-al ei şi că tot ce s-a întâmplat între ei a fost cu liberul ei consimţământ. În consecinţă, poliţiştii au încetat urmărirea penală împotriva... acuzatului... lupta transferându-se de pe planul penal pe cel civil, între cele două familii...
Nicoleta TOMUŢA
Domnul Atanasiu doreşte scuze
     Presa locală este plină de o vreme de solicitarea d-lui Teodor Atanasiu prin care mă somează să-mi cer public scuze pentru acuzele "nedrepte", în concepţia domniei sale, aduse la ultima conferinţă de presă a PSD.
     La respectiva conferinţă de presă, ing. Alexandru Frătean, ca de altfel şi domnii av. Ioan Rus, prefect al judeţului şi deputat Constantin Selagea, au făcut un aspru rechizitoriu la adresa managementului dezastruos al conducerii UM Cugir SA din perioada 1996-2000. Câteva cifre, ca să nu intru în detalii, sunt relevante: dacă în 1996 totalul creditelor (datele sunt oferite de SC UM Cugir SA, Divizia Armament şi Muniţie) era de 29 miliarde de lei, la 31 decembrie 2001 ele ajunseseră la 1752,4 miliarde de lei; faţă de 8,5 miliarde datorii la buget, acestea au ajuns la finele anului 2001 la 766 de miliarde de lei; dacă în 1996 s-a obţinut un profit de 6,1 miliarde de lei, în decembrie 2001 s-a înregistrat o pierdere de 500 miliarde de lei. Iar aceste rezultate s-au obţinut în condiţiile în care numărul de muncitori a scăzut de la 13.867 la 7080.
     Nu am înţeles din comunicatul d-lui Atanasiu în ce fel l-am calomniat eu. Intervenţia mea s-a limitat la trei probleme. Am afirmat că maşina d-lui Atanasiu a făcut deplasări în ţară în sumă de 503,8 milioane de lei (139,6 milioane în 1998, 175,2 milioane de lei în 1999, 149,3 milioane în 2000), dintre care unele în interesul deputatului liberal Dan Simedru. Şoferul Moraru îşi aminteşte şi acum cu mânie cum d-l deputat Simedru, odată ajuns la Bucureşti, nu i-a permis să repare maşina care se defectase şi i-a cerut să pornească imediat spre Cugir, şi să o repare acasă. Pe de altă parte, între anii 1998-2001, d-l Atanasiu a făcut deplasări în Belgia, Italia, Grecia, Franţa, Thailanda, Turcia, Germania, Elveţia, SUA, Egipt, cheltuind 535.622.769 de lei. Nu am izbutit să aflăm consecinţele benefice ale deplasărilor d-lui Atanasiu.
     O altă afirmaţie, care îmi aparţine, este cumpărarea, fără o justificare concludentă, a 8 combine şi agregate frigorifice, în valoare totală de 358 milioane de lei. Toate cele 4 Procese verbale de recepţie (nr. 7, 8, 9 şi 10 din 30.03.2001) au ca primă semnătură cea a d-lui Teodor Atanasiu, şi ele reprezintă cumpărarea, de la SC Cerna Prod Com Exim Deva, a 4 lăzi congelator de 425 litri, 3 lăzi congelator de 170 litri, 4 vitrine orizontale de 240 litri şi 2 vitrine verticale de 240 litri. Justificarea cumpărării, precizată în procesul verbal, a fost "Dotări restante din 2000".
     În sfârşit, din dosarul-fluviu al spaţiului pentru "Service"-ul din Baia Mare se înţeleg lucruri care, interpretate, nu ar fi deloc măgulitoare pentru fosta conducere a Uzinei. Nu a fost acuzat d-l Atanasiu despre epopeea pierderii spaţiului respectiv, dar rămâne întrebarea cum a încăput spaţiul concesionat şi propus spre vânzare Uzinei, de către Consiliul popular, cu suma preferenţială de 710 milioane de lei, pe mâna d-lui Silviu Corpodean, mandatat de Uzină în virtutea unor interese care ne scapă deocamdată. Le vom afla.
     Am afirmat, este adevărat, din datele pe care le deţinem din chiar curriculum vitae al d-lui Atanasiu, că în perioada 1992-2002, domnia sa a făcut parte din circa 10 consilii de administraţie, incluzând şi posturile de consilier local sau judeţean. Trebuie să fiu corect şi să rectific, cu scuzele de rigoare, că de fapt d-l Atanasiu a deţinut doar 8 astfel de demnităţi. Dacă d-l Atanasiu consideră că teancul de documente oficiale care au stat la baza afirmaţiilor mele sunt false, eu sunt gata să-mi cer scuze. Va trebui să înţeleagă însă că nu mă voi lăsa intimidat de ameninţările nedemne cu care atât liberalii cât şi ţărăniştii încearcă să mă descurajeze în prezentarea adevărului despre cea mai dezastruoasă guvernare postdecembristă. Am avut o anumită consideraţie faţă de d-l Atanasiu şi, mă declar cu tristeţe, dezamăgit de poziţia domniei sale.
Mihai BABIŢCHI

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.