Curier județean
Rugăciunea de azi
     Rogu-te, Mărite Prorocule, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea Judecătorului veşnic şi fă să se îndure de mine, căci ai multă îndrăzneală la iubirea Lui. Întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat, şi strică cugetele mele cele rele şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu.
     O, Prorocule! Luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc, până la capătul vieţii mele, să mă duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii, şi celor răposaţi, să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin.
Calendar religios
Ortodox: Buna Vestire
Catolic: Buna Vestire

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri

BUNA VESTIRE
"Că a căutat spre smerenia roabei sale" (Luca 1,48)
     Astfel a glăsuit Sfânta Fecioară Maria la puţin timp după ce fusese bine vestită de către Arhanghelul Gavril că, aflând har la Dumnezeu, va purta în pântece şi va naşte lumii pe Mântuitorul Hristos, fapt ce-l prăznuim noi astăzi.
     Vasăzică, fraţi creştini, printre alte virtuţi, Fecioara din Nazaretul Galileii, a avut şi virtutea smereniei, la care căutând cu drag Domnul Dumnezeu, a acordat purtătoarei ei cea mai aleasă, mai strălucită distincţie, vrednicie, aceea de-a fi Maica Domnului Hristos şi de-a fi fericită, preamărită de toate neamurile (în rândul cărora nu vor să se afle aşa-zişii "pocăiţi").
     Cu adevărat, virtute între virtuţi este smerenia, fraţi creştini. Aţi văzut din cazul Sfintei Fecioare Maria ce dar mare naşte ea pe seama celui ce o are.
     Ţin să stărui puţin asupra a ceea ce va să zică smerenia, a fi smerit, cu dorinţa ca să vă însuşiţi această virtute atât de mult binefăcătoare. A fi smerit, fraţilor, înseamnă a te socoti înaintea lui Dumnezeu păcătos şi nevrednic, înseamnă a nu te considera mai bun, mai cu calităţi decât semenii tăi, înseamnă a-ţi fi silă ca cineva să te laude pentru nu ştiu ce, sau ca tu însuţi să te lauzi, cum s-a lăudat fariseul din cunoscuta pildă evanghelică. Unele ca acestea înseamnă a fi smerit. Omul smerit grăieşte, cu toată sinceritatea inimii, astfel - ca apostolul Pavel: "dintre păcătoşi, cel dintâi sunt eu"; ca Sfântul Macarie: "nu sunt vrednic să mă lumineze soarele"; sau ca sfântul Grigorie: "prieten îmi este cel ce-mi arată greşelile şi duşman cel care mă laudă".
     Smerenia te face mult, mult plăcut lui Dumnezeu, care ţi-o răsplăteşte cu fericitorul Său dar, cu fericită stare, cum zice cuvântul Cărţii Sfinte: "Dumnezeu... celor smeriţi le dă dar şi cel ce se smereşte pe sine se va înălţa". Mai departe: mare, de tot mare este puterea smereniei. Ea te face biruitor asupra diavolului, îţi dă puterea care dezarmează, face neputincios pe necuratul, mişelnicele încercări ale sale de a te atrage de partea sa şi de a te neferici.
     Iată, fraţi creştini, cât folos poate aduce cuiva smerenia. De dumnezeiescul fapt al praznicului de astăzi - Buna vestire - să-i cântăm Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: "O, Măicuţă sfântă, Te rugăm fierbinte,/Să ne asculţi de-a pururi, mare rugăminte/Inima-ţi Prea Sfântă, mângâind ne strânge,/Vom uita de chinuri, mai mult nu vom plânge/Nu ne lăsa, Măicuţă, să pierim pe cale,/Că noi suntem fiii lacrimilor tale".
     Adică: Prea sfântă Maică a Domnului (şi a noastră), ocroteşte-ne sub sfânt acoperământul tău.
Preot Ioan SUCIU

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.