Curier județean
Rugăciunea de azi
      Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi, ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: "Iertate să-ţi fie păcatele...". Amin.
Calendar religios
Ortodox: Sf. Mc. Matroana din Tesalonic; Sf. Pr. Anania
Catolic: Sf. Ioan din Egipt

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Felicitări olimpicilor albaiulieni!
     Cu ocazia Olimpiadei Naţionale desfăşurate în perioada 18-22 martie 2002, colectivul de cadre didactice de la Grupul Şcolar "Dorin Pavel", Alba Iulia felicită elevii care au obţinut premii.
     Aceştia sunt: * Valentin Mariş - clasa a VIII-a menţiune la Olimpiada de fizică * Alexandru Flavius Vasiu - clasa a XII-a - locul I la Olimpiada interdisciplinară - instalaţii * Ana Maria Pop - clasa a XI-a - menţiune la Olimpiada interdisciplinară lucrări publice * Robert Lucaci - clasa a XII-a - menţiune la Olimpiada interdisciplinară lucrări publice.
În 12 aprilie
Bursa generală a locurilor de muncă
     După ce la 8 Martie AJOFM Alba a organizat Bursa locurilor de muncă pentru femei, la Casa de cultură a sindicatelor va avea loc în ziua de 12 aprilie bursa generală a locurilor de muncă. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Aurel Suciu, a precizat că de această dată se speră într-o participare mult mai mare din partea celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă. În aceeaşi zi vor mai fi organizate astfel de evenimente în localităţile Sebeş, Blaj şi Cîmpeni. (A.D.T.)
Comisia Consultativă a județului Alba
     În cursul zilei de joi, 28 martie a.c., se va întruni în şedinţă Comisia Consultativă a judeţului Alba, prezidată de către prefectul Ioan Rus. Ordinea de zi cuprinde următoarele puncte: stadiul desfăşurării campaniei agricole de primăvară; campania de împăduriri; stadiul aplicării Legii 416/2001 privind venitul minim garantat; informare privind programele care sunt în derulare sau care vor fi implementate în acest an în judeţ prin diverse agenţii; igienizarea localităţilor. (R.J.)

O donație de suflet și de spirit pentru Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia
Jean Noel Grandhomme: "Generalul Berthelot şi acţiunea Franţei în România şi Rusia Meridională (1916-1918)"
     Prin amabilitatea domnului Ioan Gavrilă Ogoranu, fondul de carte al Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia s-a îmbogăţit acum cu un foarte valoros volum, ce pune în evidenţă activitatea şi personalitatea unui mare prieten al României - generalul Henri Berthelot. O lucrare de istorie, de fapt teza susţinută de Jean Noel Grandhomme la Universitatea Sorbona şi publicată datorită valorii sale de Ministerul Apărării din Franţa "Le general Berthelot et l'action de la France en Roumanie et en Russie Meridionale (1916-1918)", tratează exact perioada în care generalul Berthelot era comandantul misiunii militare franceze în România. O perioadă în care teritoriul rămas neocupat de Puterile Centrale se reducea la Moldova, o perioadă în care misiunea militară franceză a contribuit decisiv la reorganizarea, reînarmarea şi pregătirea armatei române pentru reluarea operaţiunilor militare care aveau să situeze România pe o poziţie avantajoasă în tratativele de pace de la Paris, în urma cărora a fost recunoscută internaţional Marea Unire. Valoroasă pentru cercetătorii şi studenţii de la Istorie, lucrarea este donată universităţii albaiuliene de către doamna Magdalena Bărbuceanu - Gondran, preşedinta Casei României din Grenoble (Franţa). Dincolo de valoarea documentară, donaţia are şi o valoare simbolică pentru că nu trebuie să uităm că generalul Berthelot a fost un prieten şi un sfătuitor al lui Ştefan Cicio Pop - unul dintre cei mai influenţi membri ai Consiliului Naţional Român Central, organismul ce a anunţat la 9 noiembrie 1918 guvernul de la Budapesta că a preluat puterea deplină în Transilvania şi care, în urma tratativelor eşuate de la Arad cu reprezentanţii guvernului Tisza, a decis ca documentele unităţii naţionale să fie supuse aprobării populare.
Anca DINICĂ
Delegație franceză la Alba Iulia
     În baza unui protocol încheiat între Ministerul Culturii din Franţa şi cel al Lucrărilor Publice din ţara noastră, s-a stabilit implementarea unor proiecte având ca obiect protejarea şi restaurarea patrimoniului cultural din România, într-o primă fază fiind vizate oraşele Bucureşti, Târgovişte şi Alba Iulia. În acest sens, în cursul zilei de ieri, o delegaţie franceză compusă din experţi ai Ministerului Culturii a fost prezentă la Alba Iulia, aceştia întâlnindu-se cu prefectul Ioan Rus şi preşedintele CJ Alba, Augustin Presecan. Francezii au declarat că sunt plăcut impresionaţi de patrimoniul cultural existent în Alba Iulia, fiind interesaţi cu precădere de soarta cetăţii medievale. Vizita francezilor a fost una de informare la faţa locului, urmând ca în aceste zile să se pună la punct, la nivel de ministere, ultimele detalii privind modul în care se vor derula proiectele respective. (R.J.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.