FMI - via Guvern - ne pune din nou la plată
     Aproape scăpat cu viaţă din iarnă, sperând că zilele friguroase s-au sfârşit cu ultimul val de ninsori şi temperaturi scăzute care a cotropit România în ultimele zile, cetăţeanul care spera că va avea ceva mai mulţi bani în buzunar a primit ieri o lovitură mortală: scumpirea energiei, fie ea electrică sau termică, nu s-a încheiat. Potrivit ultimelor tocmeli pe care Guvernul Năstase le-a avut cu Fondul Monetar Internaţional s-a stabilit ca de la 1 aprilie (nu-i nici o păcăleală!) preţul Kilowatt-ului să crească cu 14 procente, iar cel al Gigacaloriei cu 30 de procente. Şi asta după ce Adrian Năstase i-a explicat negociatorului FMI - Neven Mates că populaţia nu mai poate suporta majorările preţurilor la energie cerute prin scrisoarea de intenţie a FMI, fapt dovedit de prăbuşirea încasărilor la facturile pentru utilităţi în chiar iarna care a trecut. Flexibil ca orice om care nu "crede săracului" negociatorul FMI a acceptat reducerea la jumătate a taxei de abonament pentru consumatorii de energie electrică precum şi eliminarea taxei de 3% pentru agenţii din turism. În schimbul acesteia a fost introdusă însă cota TVA de 19% în turism ca şi în construcţia de locuinţe. Unde însă "statul va asigura o subvenţie de 20% din banii necesari construirii primei locuinţe" în forma creditului ipotecar.
     Dar cu toate acestea România nu va primi nici un ban de la Fondul Monetar Internaţional dacă nu rezolvă câteva probleme asupra cărora nu s-a acceptat nici o concesie. Sunt probleme care au fost acuzate de presă şi de analiştii economici (în momentele când nu se aflau în colaborare cu guvernanţii!): reducerea pierderilor în sectorul energetic, accelerarea privatizării şi menţinerea salariilor din sectorul bugetar la limita inflaţiei. Şi dacă în ce priveşte accelerarea privatizării şi asigurarea unei mai mari transparenţe acestui proces, guvernul a acţionat deja prin legea asupra căreia tocmai şi-a asumat răspunderea în Parlament, nu la fel se petrec lucrurile în celelalte două cazuri. Şi a cui este oare vina? În egală măsură a sindicatelor şi a guvernanţilor (nu doar cei de faţă, ci şi cei din anii anteriori), care de spaima mişcărilor sindicale au cedat mereu, mereu în faţa revendicărilor acestora. Revendicări altfel de înţeles într-o ţară în care toată lumea o duce prost. Şi uite aşa, ei şi-au încheiat târâş-grăpiş mandatele, dar preţul plătit este cel al lipsei restructurării autentice şi a eficientizării sectoarelor vitale pentru bunul mers al economiei. Iar greşelile nu le plătesc ei (pentru că de veniturile lor au avut grijă), ci doar cei mulţi, talpa ţării, care pe de o parte rămâne fără locuri de muncă pentru că energie scumpă fără eficientizarea societăţilor comerciale înseamnă concedieri, iar pe de altă parte trebuie ori să facă frig, ori să plătească - nu interesează pe nimeni cum - facturi uriaşe pentru servicii proaste. Şi dacă şi FMI atrage atenţia exact asupra acestor probleme şi pune condiţii sperăm că măcar acum guvernul va pune ordine în aceste sectoare.
Anca DINICĂ