|
Vremea investiţiilor şi a retehnologizărilor la Roşia Montană
"Decât să ne închidem în următorii 3-4 ani, mai bine ne asigurăm un viitor mai bun pentru următorii 30-40 de ani!"
Directorul exploatării miniere Roşia Montană, Valentin Rus, este inginer minier şi are 39 de ani. Este localnic get-beget şi un bun cunoscător al mineritului, lucrând de 15 ani în acest domeniu, din care ultimii doi ca şi director. Având în vedere că la Roşia Montană va fi deschisă cea mai mare exploatare minieră din Europa, am ţinut să aflăm şi părerea d-lui Rus, mai ales din punct de vedere tehnic. Domnia sa ne-a declarat încă de la începutul dialogului că principala sa preocupare o reprezintă păstrarea locurilor de muncă pentru salariaţi şi condiţii mai bune pentru aceştia. "Responsabilitatea comunei şi a viitorului ei revine primarului şi Consiliului local. Noi putem să ne exprimăm din punct de vedere tehnic şi al viitorului societăţii. Dar pentru toate acestea este nevoie de un scurt istoric. Aşa cum se ştie, tradiţia extracţiei aurului este foarte veche, începând încă din epoca romană. În anii '60 a fost pusă în funcţiune actuala tehnică cu care unitatea funcţionează şi în prezent. Atunci era o tehnică de vârf cu care se exploata doar în adâncime. Metodele folosite s-au dovedit a fi depăşite câţiva ani mai târziu. Prin anii '70 se punea problema închiderii exploatării, întrucât ea nu mai era rentabilă. Atunci s-au luat măsuri radicale: s-a trecut la exploatarea la suprafaţă într-o nouă carieră, ceea ce-a însemnat şi afectarea primelor vestigii istorice, dacă ne referim numai la Cetatea romană. Totuşi, decizia de atunci a fost salvatoare întrucât, în caz contrar, unitatea s-ar fi închis. Vreau să vă spun că şi atunci au fost locuinţe strămutate, e drept, mai puţine la număr. De asemenea, geamurile caselor erau sparte, zidurile şi tavanele erau crăpate din cauza exploziilor din carieră. Noi dispunem de un fond prin care acordăm despăgubiri proprietarilor. Şi atunci era poluare a zonei întrucât zăcământul decopertat producea poluare.
Un alt moment s-a consumat în anii '80 când regimul de atunci a decis că este necesară creşterea capacităţii de producţie. S-a pus problema strămutării localităţii şi apariţiei, practic, a unui nou orăşel. Macheta viitorului oraş a fost făcută şi a stat ani buni la primărie. Proiectul a fost stopat la Revoluţie. Eu spun că acel proiect era bine justificat şi gândit din punct de vedere tehnic. O exploatare la suprafaţă se justifică doar la capacităţi de producţie foarte mari. Spre deosebire de vremurile trecute când regimul a impus strămutarea fără să întrebe pe nimeni, actuala companie mixtă canadiano-română pune foarte mult preţ pe latura umană".
Un al doilea subiect abordat a fost cel al situaţiei mineritului la Roşia Montană. "Din anii '60 funcţionăm cu aceeaşi tehnologie, care dă un randament mult sub proiectul iniţial. A crescut mult partea de întreţinere şi reparaţii, ceea ce înseamnă cheltuieli mari. Eu spun că dacă nu obţinem alte utilaje, suntem în pragul opririi unităţii. Oamenii noştri sunt bine intenţionaţi şi au conştiinţa muncii, dar în aceste condiţii nu se mai poate lucra. Practic, lucrăm "cârpit" de la o lună la alta. Şi asta în condiţiile în care 60 la sută din producţia noastră este subvenţionată de statul român. Din aurul pe care-l extragem noi nu putem suporta decât jumătate din cheltuieli. Acum mai avem doar 800 de salariaţi. Este adevărat că în trecut se scotea mai mult aur, dar nimeni nu era interesat cât curent se consumă sau cât se cheltuieşte pentru tona de minereu exploatată. Acum, în condiţiile unei economii de piaţă, totul se plăteşte. Înainte se scoteau circa 50 kg de aur lunar, acum extragem peste 30 kg de aur lunar, cu jumătate din personalul de la vremea respectivă. Tocmai de aceea mă deranjează faptul că unii dintre cei care în anii '70 au promovat ideea exploatării la suprafaţă, momentan au reţinere pentru ce se preconizează la Roşia Montană şi chiar acuză actualul colectiv de conducere că nu este în stare să continue exploatarea zăcământului. Eu zic că aşa cum am avut noi încredere în ei, trebuie să aibă şi ei speranţă în noi, pentru că ştim foarte bine ce avem de făcut.
Oricum este foarte clar că EM Roşia Montană are tot mai puţine şanse de supravieţuire", a mai spus d-l Rus.
În legătură cu compania canadiană, directorul EM Roşia Montană a apreciat buna colaborare bazată pe relaţii de seriozitate. "Prezentarea proiectelor de viitor şi a studiilor de fezabilitate creează perspectivele continuării exploatării de la Roşia Montană. Este regretabil că răzbat tot felul de păreri neavizate de la diverşi "specialişti" care nu fac altceva decât să distragă atenţia de la starea de fapt a lucrurilor. Eu cred că firma canadiană poate oferi un viitor bun pentru această zonă. Aş vrea să vă spun că a fost şi o mică parte dintre salariaţii noştri care s-au înscris în "Alburnus Major" fără să ştie că, practic, se opun intereselor noastre. Cei mai mulţi şi-au dat seama de ce se întâmplă şi au făcut cereri de retragere din societate", a declarat d-l Rus.
Aşa cum era şi normal am solicitat şi părerea inginerului minier Sorin Băbuţ, de trei ani lider al Sindicatului Liber. "Restructurarea din minerit a însemnat doar disponibilizări nu şi investiţii sau retehnologizări. Toate subvenţiile acordate de stat se reduc, ceea ce înseamnă că unităţile miniere nu vor mai fi subvenţionate în următorii 2-3 ani. Sindicatul nostru luptă pentru păstrarea locurilor de muncă şi salarii mai bune. De aceea, angajaţii firmei noastre şi-au dat seama că investiţia de la Roşia Montană este imperios necesară. Eu spun că decât să ne închidem în 3-4 ani, mai bine ne asigurăm un viitor mai bun pentru următorii 30-40 de ani. Cu toate acestea suntem considerată una dintre cele mai apreciate unităţi miniere din cadrul MINVEST Deva, deşi cheltuim 3.000 de lei la 1.000 lei/producţie marfă. Chiar dacă suntem subvenţionaţi, avem 60 miliarde de lei datorii la CONEL şi alte zeci de miliarde de lei datorii la bugetul de stat". Deci, avem nevoie de investiţii ca de aer!
Florin ROMAN
Autoritățile județene din Alba și Cluj - umăr la umăr pentru repararea drumurilor
•Proiect PHARE pentru reabilitarea DJ 107 M
Acuzat ca unul dintre cele mai importante, dar şi mai proaste drumuri judeţene DJ 107 M care face legătura dintre DN 1 şi DN 75: Aiud-Rimetea- Buru-Luna de Sus are nevoie, pentru a putea fi reparat în întregime, de sume foarte mari. Cum bugetele consiliilor judeţene Alba şi Cluj nu pot suporta un asemenea efort - 82 miliarde lei -s-a decis solicitarea unor fonduri externe. Astfel a fost depus pentru aprobare un proiect comun prin care se speră atragerea sumelor necesare din fonduri PHARE. Să spunem că dacă drumul va fi reparat el va rezolva o mare problemă a locuitorilor zonei, care nu vor mai fi nevoiţi să facă ocoluri mari dacă vor să ajungă la Alba Iuia, Aiud sau Turda. Vicepreşedintele CJ Alba - Doru Cetean ne-a informat că CJ Alba nu stă cu mâinile în sân în aşteptarea aprobării proiectului PHARE şi pentru a menţine drumul deschis circulaţiei în prezent se fac reparaţii curente din sume provenind din Fondul Special al Drumurilor. Numai pentru luna aprilie suma alocată în acest scop este de 1 miliard de lei.
Anca DINICĂ
|