Răul vine întotdeauna din necunoaştere
     În ultima vreme se vehiculează atât în presă, cât şi la televiziune, o temă extrem de incitantă, de bulversantă, de viaţă şi moarte pentru moţii din Munţii Apuseni, în speţă, locuitorii Roşiei Montane. În ceea ce s-a publicat şi în imaginile televizate se amestecă precum aurul cu alte metale în roca geologică, teama, panica, dihonia că viitoarea mare exploatare ce se va deschide aici va avea urmări catastrofale pentru viaţa oamenilor, a mediului ambiant, pentru arhitectura locurilor. Am văzut imagini de coşmar, munţi de steril, de o culoare înfricoşătoare, râuri moarte, ogoare şi pomi bolnavi, care nu mai dau roade, case şubrede, chipuri palide, spectrale de oameni, care aşa cum spun ei îşi amanetează viitorul lor şi al copiilor lor terifiantului deşert, a poluării ce va afecta într-un mod dramatic, viaţa oamenilor, a naturii şi va şterge cu nepăsare una din cele mai însemnate, mai vii pagini din istoria mineritului european.
     Oamenii sunt speriaţi, sunt debusolaţi, neîncrezători şi ca de fiecare dată pun răul în faţă. Nu sunt informaţi despre dimensiunea reală a lucrurilor, despre tehnologiile folosite, despre conservarea pieselor unicat, de mare valoare muzeistică, despre configuraţia pe care o va primi în viitorii ani această străveche localitate. S-a creat o psihoză şi se face puţin pentru a o spulbera. Se discută insuficient cu oamenii şi circulă mai abitir ca pe vremea lui Agârbiceanu, ştime şi vâlve despre moartea aurului. Factorii, constructorii de opinie au făcut şi fac deocamdată prea puţin pentru a-i pune pe oameni în temă cu această lucrare de mare anvergură europeană, lăsând mintea localnicilor să fabuleze, să-şi închipuie scenarii dintre cele mai cumplite. Ştiu doar atât că managerii ambiţiosului proiect de exploatare a aurului de la Roşia Montană, n-au altă deviză decât: "După noi, potopul". Or este foarte greşit şi dăunător acest mod de a interpreta lucrurile. Această întoarcere de lume pe locurile de unde se presupune că şi-a adunat comoara vestitul Decebal, se face sub supraveghere strict guvernamentală şi dacă vreţi a Uniunii Europene, a marilor organisme de protecţie a mediului şi apoi totul se va face în urma unui dialog, sperăm fructuos, echivalent cu un act plebiscitar cu oamenii din zonă, cu instituţiile de patrimoniu, a primăriei locale, a notabilităţilor judeţene. E adevărat că moţii sunt nişte conservatori incorigibili, dar ei trebuie să se gândească foarte bine la viitor. Aici vor fi construite case noi, cu toate utilităţile necesare, instituţii publice, şcoli, spitale, magazine, drumuri, iar bisericile, mormintele - practic memoria sfântă a locurilor şi generaţiilor de oameni ce-au vieţuit aici de-a lungul secolelor, vor fi conservate în situri arheologice, va rezulta practic, cel mai mare şi mai valoros muzeu al aurului din Europa.
     Roşienii şi abrudenii şi nu numai ei vor avea locuri de muncă sigure pe timp de 30 - 40 de ani, vor duce un altfel de viaţă, mai decentă, mai bună. Li se vor atribui case cu grădini unde-şi vor putea perpetua modul de viaţă autohton. Dar aşa cum ştim, noul a speriat şi sperie întotdeauna pe oamenii săraci, adânciţi în vechile mentalităţi, sperietoarea şi vrăjitoarea ceanuraţie nu trebuie să sperie pe nimeni, în prelucrarea aurului se lucrează cu acest compus chimic şi la Baia de Arieş, şi la Brad şi la Baia Mare şi nimeni de acolo nu s-a dat peste cap, creându-şi insomnii. Dialogaţi oameni buni, deschideţi-vă sufletele, minţile, nimeni nu vine să vă transforme vetrele voastre sacre în scrum şi cenuşă. Dimpotrivă, aşa cum rezultă din proiectul promovat va fi în beneficiul oamenilor din zonă. Şi dacă e să fim sinceri până la capăt, în momentul de faţă extracţia aurului se face în condiţii precare, iar Roşia Montană arată ca o grotă locuită de oameni. Gândiţi mai adânc, scormoniţi-vă cugetele şi găsiţi aurul înţelepciunii. S-ar putea să regretaţi mai târziu inapetenţa la nou.
Gheorghe JURCĂ