Galopul preţurilor
     Într-un clasament al ţărilor cu nădragii rupţi în fund, din Europa Centrală şi de Est, România se află în compania, deloc onorantă, a Albaniei, Moldovei şi Rusiei. În ultimii cinci ani rata sărăciei s-a dublat, ajungând la aproape 17 la sută. Am aflat recent din spusele preşedintelui României, Ion Iliescu, că 25 la sută din populaţia ţării trăieşte cu mai puţin de doi dolari pe zi. Se trăieşte greu în ziua de azi. În ultimii zece ani, leul nostru atât de blamat şi hulit, s-a depreciat de peste o mie de ori. În tot acest răstimp, guvernele care s-au perindat la conducerea ţării ne-au vânturat prin faţa ochilor, demersurile făcute pentru obţinerea unor împrumuturi de la FMI pentru a face povara tranziţiei mai uşoară. Bani au venit într-adevăr, dar ce s-a ales de ei? Iniţial s-a spus că se vor crea noi locuri de muncă prin iniţierea unor proiecte de anvergură şi că se vor construi zeci de mii de locuinţe sociale. Am mai fost amăgiţi că se vor moderniza ramuri industriale în care lucrează sute de mii de salariaţi. Şi nu în ultimul rând va avea loc o susţinută campanie naţională de reconversie a celor disponibilizaţi şi lăsaţi pe drumuri.
     Dacă privim atent în jurul nostru vom constata cu amărăciune şi durere în suflet că din toate binefacerile ce urmau să se reverse peste noi, s-a ales praf şi pulbere. Vrând să mai dreagă busuiocul, guvernanţii ne-au vorbit din nou despre nevoia de a folosi banii primiţi de la FMI pentru susţinerea monedei naţionale, acoperirea găurilor negre provocate de marile întreprinderi cu pierderi. Poveşti! Să nu ne amăgim şi să ne îmbătăm cu apă rece. Alta a fost destinaţia banilor daţi de FMI. Ei se regăsesc în sfidătoarea prosperitate a multor demnitari, directori de companii şi regii naţionale şi locale. Se ştie că marile pierderi din economie au fost acoperite din taxele şi impozitele de-a dreptul aberante impuse nu doar salariaţilor şi patronilor, ci până şi amărâţilor de pensionari.
     Nu mai este un secret pentru nimeni că o bună parte din banii de la FMI, au fost folosiţi pentru a şterge urmele jafului din bănci şi din regiile autonome din care s-au înfruptat cu lăcomie şi ferocitate clienţii politici ai guvernelor ce s-au perindat pe la Palatul Victoria. Or, cum aceşti bani trebuiau înapoiaţi FMI, cu dobânzile aferente, s-a găsit repede soluţia: mărirea aberantă a preţurilor la energie, combustibili, transporturi. Aşa că nu s-a stins bine ecoul noii runde de negocieri cu FMI şi iată că efectul acestora a şi ajuns în casele cetăţenilor. Preţurile au luat-o razna într-o năucitoare cursă fără obstacole. De la începutul lui aprilie, regia furnizoare de energie electrică a majorat preţul cu 14 la sută. Pentru a nu rămâne mai prejos şi baronii de la Petrom ne fac să scoatem mai mulţi bani din buzunar pentru benzină şi motorină. Acum, umplerea unui rezervor de maşină este echivalent cu un sfert din salariu. Ca o reacţie în lanţ şi cei de la Romtelecom scumpesc tarifele de la 16 aprilie, cu 10,5 la sută. Asemănător unei reacţii în lanţ, preţurile la produsele de larg consum au pornit şi ele într-o cursă contracronometru. De acum înainte ne va costa mai mult pâinea şi uleiul, carnea şi produsele din carne, lactatele, serviciile. Într-un cuvânt viaţa, traiul de fiecare zi va fi mai scump. Prin introducerea TVA la construcţiile de locuinţe, speranţele tinerilor se vor nărui înainte de-a se clădi.
     Noul val de scumpiri împovărează mai mult viaţa amărâtului bugetar sau pensionar care trebuie să facă o adevărată echilibristică pentru a putea supravieţui. În deruta şi bulibăşala creată, unii agenţi economici şi comercianţi jubilează. Ei se folosesc de cursa fără obstacole a preţurilor pentru a ne goli şi mai mult buzunarele. La multe produse alimentare de larg consum nu se justifică cu nimic majorarea preţurilor. Dar dacă-i bal, bal să fie!
Sebastian TRUŢĂ