Partidul e-n toate
     Când a venit ca un tăvălug, revoluţia din decembrie 1989 a adus ca pe o izbăvire libertatea presei. Mulţi dintre noi am crezut atunci că această libertate, atât de scump plătită de cei care au trecut marele prag strigând "Vom muri şi vom fi liberi!", va fi păstrată cu sfinţenie în primul rând de către oamenii de presă, mai vechi sau proaspăt veniţi în breaslă. De primii măcar din pricina sentimentului de culpabilitate pe care ar fi fost normal să-l încerce după concesiile mai mici sau mai mari făcute regimului comunist iar de ceilalţi pentru că se născuseră, profesional vorbind, într-o lume liberă. Privind, însă, peisajul presei noastre de astăzi, trebuie să admitem că ne-am înşelat. Exact ca în justiţie şi în presă există rinoceri, adică vechi profesionişti ai dezinformării, unşi cu toate unsorile, care au învăţat foarte repede că în democraţie, la fel ca în regimul totalitar, se poate minţi frumos şi profitabil prin omisiune sau prin interpretarea tendenţioasă a datelor realităţii. După o perioadă oarecare de "penitenţă", aceştia şi-au resuscitat toate resursele de obedienţă, punându-le cu frenezie în slujba Puterii, indiferent de coloratura ei politică. Din păcate rinocerii sunt modelele pe care le urmează cu zel o serie întreagă de nou veniţi în breaslă. Incapabili să facă faţă prin profesionalism autentic acerbei concurenţe din domeniu, aceşti neaveniţi se dedau unei propagande deşănţate care ar trebui să îi sperie în primul rând pe cei care, teoretic, beneficiază de ea. Zic teoretic întrucât în fapt publicul cititor, neavând nevoie de presă ca să afle cât de bine sau cât de prost trăieşte, simte impostura şi o tratează în consecinţă. Din păcate, în capul majorităţii politicienilor nu există loc pentru asemenea adevăruri. În dezavantajul lor, desigur, întrucât aplaudacii sunt primii care părăsesc corabia în caz de avarie.
     Nu aş fi simţit probabil nevoia să scriu chiar acum aceste rânduri, dacă nu aş fi aflat despre demisia lui Paul Grigoriu din funcţia de director general adjunct al Societăţii Române de Radiodifuziune. Această demisie a venit la mai puţin de 24 de ore de la confirmarea, prin votul parlamentarilor PSD şi UDMR, a omului agreat de actuala putere, Dragoş Şeuleanu, ca preşedinte - director general al SRR. Anterior, Şeuleanu a deţinut funcţia de director general interimar după ce, pe 12 decembrie 2001, prin votul tăvălugului PSD - UDMR, vechiul Consiliu de administraţie a fost demis înainte de încheierea mandatului. Motivându-şi demisia, Paul Grigoriu a declarat: "Nu înţeleg ca prin prezenţa mea în structurile de conducere ale SRR să cauţionez acţiunile domnului Dragoş Şeuleanu care, mai devreme sau mai târziu, vor prejudicia atât imaginea, cât şi interesele radioului public. Este clar pentru noi toţi că Dragoş Şeuleanu este trimisul Guvernului şi al Preşedinţiei în Radio şi că vrea să transforme această instituţie, care se mândrea cu independenţa ei, într-o goarnă a guvernanţilor. Radioul este deja politizat." Denunţând presiunea Puterii asupra Radioului, Paul Grigoriu a făcut dezvăluiri elocvente, din care cităm: "Realizatorii radiojurnalului, de la ora 7, cel mai important de la noi, primesc directive de la ora 6 dimineaţa, sumarul ştirilor care li se pune în vedere este absolut aberant, presiunea "managerială" este mereu prezentă prin "sugestiile" care se dau redactorilor. Dacă nu sunt respectate, acestea sunt urmate de scandaluri în şedinţele ulterioare jurnalului. Deocamdată nu s-au dat sancţiuni în bani, în schimb se dau prime celor obedienţi, o metodă eficientă de a-i cumpăra pe cei care sunt dispuşi să se vândă astfel. Este o presiune extraordinară asupra adevăraţilor profesionişti, venită din partea unor oameni care nu au competenţa necesară. În Radioul public funcţionează acum un alt tip de comandă, nu profesională, ci politică".
Maria Lucia MUNTEANU