Ultima oră
Știri
"Ziua Pământului" sărbătorită la Aiud
     În perioada 19 - 22 aprilie a.c, la Aiud se desfăşoară o serie de manifestări prilejuite de "Ziua Pământului". Acestea sunt organizate de Colegiul "Titu Maiorescu" din localitate, în colaborare cu Ocolul Silvic Aiud şi cuprind proiecţii de diapozitive, concursuri pe teme de ecologie, o paradă a costumelor inspirate din natură, expoziţii foto şi de desene tematice, lansarea unui pliant, etc. După cum ne-a declarat d-ra Zamfira Costan, preşedinte al Clubului de educaţie "Planetarii" din Aiud şi profesoară la Colegiul "Titu Maiorescu", la manifestări au participat peste 100 de copii însoţiţi de cadre didactice, la încheiere oferindu-se premii şi un binemeritat prilej de destindere. (I.H.)
Îngrijorat de pagubele mari datorate calamităţilor
Alexandru Pereş face din obţinerea banilor pentru îmbunătăţiri funciare o prioritate
     Obţinerea sumelor necesare pentru eliminarea pierderilor foarte mari înregistrate an de an în judeţul Alba ca urmare a calamităţilor naturale va fi una dintre principalele direcţii de acţiune ale PD Alba şi a sa personal - a declarat în cadrul unei conferinţe de presă deputatul Alexandru Pereş. El s-a arătat îngrijorat de numărul mic de lucrări de îmbunătăţiri funciare - decolmatări şi regularăzări ale albiilor râurilor, despăduririle masive şi lipsa drenării apelor pluviale pe pantele despădurite şi a lucrărilor de consolidări de maluri sau de întărire şi construcţie a digurilor de apărare a localităţilor - care sunt unul dintre factorii care conduc la pagubele mari care se înregistrează. Primul pas pe acest drum va fi făcut la Zlatna unde viceprimarul pedist al oraşului - Daniel Negrea a iniţiat organizarea unei întâlniri pe temă la care să participe toţi factorii de decizie locali şi judeţeni. La întâlnire vor fi invitaţi şi parlamentarii de Alba, indiferent de partidul din care fac parte. Alexandru Pereş a precizat că nu ştie ce vor face ceilalţi, dar el va fi cu siguranţă prezent şi că acţiunea lui, chiar dacă va începe aici, se va extinde asupra întregului judeţ. (A.D.)
La Teiuş
Curcile și găina au fost găsite la Notar
     În noaptea de 17 spre 18 aprilie a.c., din curtea lui Livia Dancea, din Teiuş, s-au furat trei curci şi o găină. Poliţiştii l-au identificat pe Vasile Notar, de 22 de ani, din Teiuş. Hoţul a tăiat capetele păsărilor de curte, le-a pus într-o plasă şi le-a îngropat în grădină. (F.R.)
Proiect pentru noi locuri de muncă la Cugir
     Asociaţia de Dezvoltare "EUROproiect", în parteneriat cu Consiliul Local Cugir şi SC Cugireana, inaugurează în data de 22 aprilie "Centrul de producţie şi montaj pavele din beton". Proiectul este finanţat în comun de Agenţia de Dezvoltare a Statelor Unite, în cadrul Programului de Redistribuire a Forţei de Muncă cu 30.000 USD şi de partenerul român cu 32.000 USD.
     Obiectivul principal este folosirea eficientă a resurselor locale şi crearea de noi locuri de muncă într-un oraş în care rata şomajului este alarmant de ridicată. Acţiunea de implementare a proiectului este coordonată de un colectiv care îl are în frunte pe viceprimarul ing. Cornel Murg. (R.J.)
Accidente rutiere la sfârşit de săptămână
     Din statisticile Poliţiei rezultă că la fiecare sfârşit de săptămână numărul accidentelor este în creştere, din diferite motive, dar în primul rând din cauza traficului mai intens şi a neglijenţei participanţilor la trafic, mult mai "destinşi" în week-end.
     *Primul accident rutier pe care îl vom supune atenţiei a avut loc vineri, 19 aprilie a.c., ora 18.30, în municipiul Alba Iulia, la intersecţia dintre străzile Toporaşului cu Mesteacănului. Conducătorul auto Ioan Cătălin Banu, de 21 de ani, student în Alba Iulia, conducea autoturismul Dacia 1310, AB 01 HKE, proprietatea mamei, când la un moment dat a surprins-o şi accidentat-o pe trecerea de pietoni pe Maria Stanciu, de 71 de ani, din Alba Iulia. Ambulanţa s-a deplasat la faţa locului şi a transportat-o pe femeie la spital, ea fiind accidentată uşor.
     *Un alt accident s-a consumat pe DN1, la km 429, sâmbătă dimineaţa la ora 2,30. Dan Cristian Lăbău, de 28 de ani, din Cluj Napoca, care conducea un autoturism Opel Vectra nu a adaptat viteza într-o curbă, părăsind carosabilul. El s-a răsturnat pe câmpul din apropiere de mai multe ori. Din fericire, atât şoferul cât şi ceilalţi trei pasageri, Molnar Francisc, Daciana Stanciu şi Bogdan Stanciu, nu au fost grav răniţi.
     *Tot sâmbătă, în jurul orei 11.30, ciobăniţa Saveta Marcu, de 70 de ani, din satul Poiana Ampoiului, comuna Meteş, a fost accidentată de un autoturism Ford, AB 06 RAI, pe DN74. Autoturismul era condus de Constantin Raiu, de 49 de ani, din Bistra. Femeia accidentată, care ducea oile la păscut, a refuzat să meargă la doctor, precizând că nu are pretenţii de la şofer.
Nicoleta TOMUŢA, Florin ROMAN

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Întrucât fondurile de care dispune pentru conservare-restaurare sunt mici
Ministerul Culturii şi Cultelor solicită proprietarilor monumentelor istorice o mai mare implicare
     Aflată la sfârşitul săptămânii trecute la Alba Iulia într-o vizită pe principalele şantiere de consolidare-conservare-restaurare a monumentelor istorice din municipiu, directoarea generală a Direcţiei Patrimoniu a Ministerului Culturii şi Cultelor - doamna Irina Arabagiu - a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă că, deşi fondurile de care dispune MCC pentru astfel de lucrări sunt foarte mici, totuşi, pentru judeţul Alba sumele alocate sunt semnificative. Asta raportându-ne la numărul destul de mic de şantiere deschise şi la sumele primite de alte judeţe. Meritul revine atât importanţei deosebite a unuia dintre aceste monumente - am numit Cetatea Vauban din Alba Iulia, cât şi bunei colaborări, insistenţei şi diligenţelor făcute de proiectant - arh. Gheoghe Lăncrănjan-Franchini şi executant - SC Grup Corint SA prin arh. Mircea Sabău Tătar. Din suma totală de 6,5 miliarde de lei alocată în cadrul Planului Naţional de Restaurare pentru judeţul Alba, Cetăţii Vauban îi revin 3 miliarde de lei pentru execuţie şi alte 700 de milioane de lei pentru continuarea proiectării. La această sumă se adaugă 400 de milioane de lei alocate pentru lucrări de cercetare şi prima etapă de conservare "in situ" a porţii Castrului Legiunii a XIII-a Gemina, obiectiv aflat tot în perimetrul cetăţii albaiuliene. Un punct nevralgic îl constituie încă Palatul Apor, unde MCC a alocat până acum 4 miliarde de lei pentru lucrări de consolidare a structurii, lucrări care s-au executat, dar unde colaborarea cu MEC şi Universitatea "1 Decembrie 1918" (proprietarul imobilului) este dacă nu inexistentă cel puţin defectuoasă. Se ştie că în conformitate cu noua Lege a Patrimoniului Cultural Imobil, proprietarilor le revine sarcina de a contribui financiar la efortul MCC de conservare-restaurare, or până acum nici universitatea, nici MEC nu au schiţat vreo intenţie în acest sens. Mai mult, executantul, SC Grup Corint SA, afirmă că a remis universităţii încă din 1998 toată documentaţia necesară, dar prorectorul Moise Achim susţine că ea nu există în arhivă. Irina Arabagiu a subliniat că fără colaborarea cu proprietarii şi cu administraţia publică locală şi judeţeană, eforturile MCC de protejare a patrimoniului cultural imobil sunt mult îngreunate, cu efecte nefaste chiar asupra monumentelor. Deşi nu a spus-o direct, ea a lăsat să se înţeleagă că există unele lipsuri în acest sens şi la nivelul municipiului Alba Iulia, cu toate că a apreciat eforturile depuse în cadrul programului Millenium. Concret, bugetul local nu a contribuit până acum cu nimic la finanţarea lucrărilor care se execută la Poarta I şi la Poarta a III-a a Cetăţii Vauban. Cu toate acestea se speră ca lucrările la Poarta I să fie terminate cel mai târziu în primăvara viitoare, iar pentru Poarta a III-a în 3-4 ani. Totul cu condiţia ca finanţarea să fie bună. Sumele care se alocă sunt la prima vedere mari, dar trebuie spus că datorită legislaţiei existente aproape jumătate dintre acestea se întorc la bugetul de stat sub forma diferitelor taxe, pe care firmele le plătesc chiar dacă lucrările executate sunt în folosul statului şi nu al vreunei persoane fizice sau persoane juridice private.
     Dintre obiectivele care au mai primit în acest an fonduri de la MCC se află Biserica monument istoric din Geoagiu de Sus - 700 de milioane de lei, Biserica monument istoric din Mesentea - 700 de milioane de lei pentru execuţie şi 210 milioane de lei pentru proiectare şi Biserica fortificată din Cenade - 700 de milioane de lei pentru execuţie şi 180 de milioane de lei pentru proiectare.
Anca DINICĂ
Consilierii județeni liberali se vor lupta pentru bugetul muzeului "retrogradat" din Alba Iulia
     După cum ştiţi, prin trecerea Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia în subordinea financiară a Consiliului judeţean Alba s-a procedat de fapt la o retrogradare a acestei instituţii, care deţine primul loc pe ţară ca importanţă a vestigiilor ce atestă însăşi naşterea poporului român şi renaşterea sa odată cu înfăptuirea Marii Uniri (celebrată anual prin Ziua Naţională a României). Această retrogradare a dus la scăderea prestanţei şi salariilor cercetătorilor din cadrul muzeului, fapt ce se va repercuta şi asupra prestaţiei lor. ("Mâine- poimâine, a observat cu umor deputatul liberal Dan Simedru, ne vom trezi că această instituţie a devenit...muzeu sătesc!"). Şi, cum în cursul săptămânii viitoare, se va discuta la nivelul Consiliului judeţean bugetul muzeului (printre altele), consilierii liberali sunt decişi să uzeze de toată influenţa lor pentru a obţine un buget cât mai mare, cu atât mai mult cu cât starea vremii începe să permită desfăşurarea activităţii pe şantierele arheologice.
     Din păcate, după cum au afirmat consilierii Teodor Atanasiu şi Dan Motreanu, discuţia în plenul consiliului va avea loc a doua zi după dezbaterile din cadrul Comisiei judeţene de buget şi finanţe, fără a se respecta termenul legal de cinci zile şi, mai mult decât atât, materialele aflate în discuţie se vor primi, potrivit unui prost obicei... chiar în aceeaşi zi, timpul nepermiţând o analiză atentă. În aceste condiţii şansele unor argumentări eficiente sunt foarte mici.(I.H.)
Aflat pe patul de spital din Târgu Mureş
Președintele Augustin Presecan răspunde la comenzile medicilor
     În cursul dimineţii de ieri, şeful secţiei ATI a Spitalului de Urgenţă din Târgu Mureş, dr. Mircea Chiorean, a declarat pentru ziarul"Unirea" că starea de sănătate a preşedintelui CJ Alba, Augustin Presecan, s-a ameliorat. Domnia sa a adăugat că pacientul răspunde la comenzi şi că semnalele sunt încurajatoare, dar că încă pericolul unor eventuale complicaţii nu a trecut.
     Prof. dr. Chiorean a ţinut să infirme unele ştiri false date publicităţii de o parte a presei centrale şi care arătau că starea de sănătate a pacientului s-ar fi înrăutăţit. "Sper ca ziariştii care vor să reflecte adevărul să se informeze direct de la sursă", a mai spus prof. Mircea Chiorean. Aceeaşi poziţie a fost adoptată şi de "părintele" SMURD, dr. Raed Arafat, care a susţinut declaraţia profesorului Chiorean. (F.R.)
PUR se roagă pentru Augustin Presecan
Comunicat
     Suntem profund îngrijoraţi de starea de sănătate a d-lui Augustin Presecan - preşedintele Consiliului judeţean şi-l rugăm pe bunul Dumnezeu prin puterea lui să-i dea multă sănătate şi viaţă lungă. Suntem alături de întreaga familie şi de toţi cei dragi care trec prin această încercare grea. Îi asigurăm de tot sprijinul nostru moral. (Biroul de presă PUR Alba)
Liberalii îşi dau (din nou) în petic
Trompeta spartă a lui Atanasiu
     Preşedintele liberal Teodor Atanasiu îşi imaginează că, făcând mult zgomot şi aburind în continuare opinia publică din judeţ, va izbuti să scape şi să nu dea în nici un fel socoteală pentru managementul criminal provocat de domnia sa şi ceilalţi conducători aflaţi la cârma UM Cugir SA în perioada 1996-2000. Am arătat deja cum principalii indicatori economici s-au prăbuşit pe verticală la momentul respectiv şi mii de muncitori au fost aruncaţi efectiv în stradă, fără nici o şansă de a-şi găsi altceva de lucru.
     Managerii actuali, încercând să facă ordine în activitatea marii uzine pusă aproape pe butuci de echipa domnului Atanasiu, dau tot mai des peste "afacerile" la limita legalităţii şi chiar dincolo de ea, ale camarilei pedisto-liberale. Atunci când argumentele conduc la suspiciunea că legea a fost încălcată - şi astfel de argumente sunt tot mai numeroase - este cât se poate de normal într-un stat de drept ca posibilii vinovaţi să fie cercetaţi de organele abilitate - poliţie, parchet - şi dacă este cazul să fie deferiţi justiţiei. A afirma că în felul acesta se fabrică dosare opozanţilor politici este nu numai neadevărat ci şi ridicol.
     Partidul Social Democrat a demonstrat de nenumărate ori că respectă separaţia puterilor în stat, că nu se amestecă deci în treburile poliţiei, parchetului sau justiţiei. Ne-am propus de fiecare dată să păstrăm, din respect faţă de cetăţeni, un limbaj decent şi elevat dar este imposibil să numeşti altfel decât NERUŞINARE, afirmaţiile domnului Atanasiu. Care se dovedeşte un demn emul al celor mai sinistre şi ipocrite personaje-miniştri, produse de liberalismul postdecembrist: Valeriu Stoica - groparul justiţiei, cum l-a numit presa şi Decebal Traian Remeş, finanţistul care a înmormântat în numai 3 ani peste 300.000 de întreprinderi mici şi mijlocii.
     Capul liberalilor din judeţ a dovedit de repetate ori, ca şi deputatul Simedru,că are reale dificultăţi în înţelegerea cifrelor statistice. O dovedeşte încă o dată afirmând că Guvernul Năstase "a reuşit să aducă românilor cel mai scăzut nivel de trai care a existat vreodată în România postdecembristă". Nu ne ostenim să-i reamintim amatorului în economie rezultatele pozitive obţinute chiar în primul an de guvernare pesedistă. Ar trebui să ştie, măcar din presă, că analiştii economici preconizează şi pentru acest an o creştere a PIB cu 5% şi o inflaţie sub cea prognozată. Dar ce dialog să susţii cu un politician care afirmă pe toate canalele că PSD ia de la săraci ca să dea la miliardari? Şi dă cu băţul în baltă oferind ca exemplu UPS Ocna Mureş şi SC Resial SA, care sunt protejate chipurile de actualii guvernanţi?
     De când a fost privatizată, UPS Ocna Mureş a devenit în numai două luni rentabilă şi a reuşit să plătească şi o bună parte din datoriile vechi. Iar SC Resial SA, potrivit aceluiaşi ziar în care au apărut inepţiile domnului Atanasiu, a fost scoasă la licitaţie de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba pentru datorii neplătite. Deci despre ce protecţie este vorba? Nu s-a descurcat în politică, nu se descurcă nici în economie fruntaşul liberal. Şi nu e nici informat. Aşa că degeaba îşi mai răcneşte disperarea că i se fac publice incompetenţa şi afacerile oneroase. Are trompeta spartă domnul Atanasiu. (Biroul de presă al PSD)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.