Cu ochii pe mass-media
Harţa naţională
     Domnul Adrian Năstase a fost profund nemulţumit de felul în care au prezentat televiziunile româneşti vizita premierului italian Silvio Berlusconi: "ştirea aceasta a venit pe locul 9 sau 10, foarte rapid, după unele ştiri referitoare la nişte violuri palpitante, vreo două sinucideri, câteva mici hoţii. Presa a reprodus cu scârbă şi a comentat cu indignare aceste reproşuri. Pe de altă parte, însă, în diverse publicaţii au apărut destule comentarii care în esenţă spun acelaşi lucru. Este şi cazul editorialului "Mai suntem o naţiune?" semnat de Octavian Paler în "Cotidianul" din 23 aprilie *"Jurnalele televiziunilor noastre - cele pe care le urmăresc - mi se par alcătuite de diletanţi, nu de profesionişti. Spre deosebire de cele italiene sau franţuzeşti, care privilegiază "evenimentul", ale noastre dau întâietate "faptului divers", îndeosebi dacă bate spre "cronica neagră". Recunosc, însă, că jurnalele televiziunilor noastre reuşesc o contraperformanţă. N-au, probabil, rival în ce priveşte voluptatea sordidului. Seară de seară, dispunem de o imagine halucinantă a jegului uman pus sub reflectoare. Violatori, proxeneţi, prostituate, părinţi denaturaţi, hoţi, borfaşi, vagabonzi, drogaţi, retardaţi cu gusturi speciale, toate gunoaiele societăţii se perindă prin faţa noastră, în vreme ce prezentatorii ne spun povestea "tranziţiei" cu o plăcere aproape perversă care te împiedică să mai deosebeşti zâmbetul de rânjet (...) Sigur, mizeria degradează, urâţeşte. Sociologii ne-ar putea lămuri că ea măreşte nu numai numărul sinucigaşilor. Măreşte şi numărul hoţilor şi al derbedeilor. Am avea de reproşat guvernelor (toate!) de după '89 nu numai ruinarea economiei, în favoarea unei subţiri clase de "ciocoi", singura clasă socială din România după ce au dispărut, pe rând, boierimea, apoi ţărănimea şi muncitorimea transformate în populaţie rurală şi populaţie urbană. Ar trebui să le reproşăm - dacă ar fi capabile să înţeleagă asta - că ne-au împins într-o istorie de "second hand" unde şedinţele guvernului sunt în realitate reuniuni de ciocli. (...) Probabil, singurii care nu mint, când spun "patrie", sunt politicienii din UDMR. Nu sunt sigur că "patria" lor e aceeaşi la care mă gândesc eu, dar, în definitiv, asta are mai puţină importanţă. Dacă nu e "naţionalistă" sau,mai exact, când nu e "naţionalistă", determinarea maghiarilor de a rămâne maghiari merită tot respectul. Trist e altceva: că noi românii suntem din ce în ce mai puţin români. Toţi ne pretindem, vorba lui Caţavencu, "români, mai mult sau mai puţin oneşti", dar uitaţi-vă, seara, la telejurnale, în oglindă. Dacă oglinda nu e schimonosită, ceea ce se vede nu mai e un popor". *La rândul lui, editorialul cotidianului "Naţional" din 20 aprilie semnalează transformarea micului ecran într-un fel de mahala care poate induce ideea că suntem un neam prost, o ţară de scandalagii. "Dintr-o dată, în ciuda pacifismului nostru ancestral, s-a declanşat vocaţia tărăboiului. Se pare că aceste ciondăneli au devenit o stare naturală a societăţii. Nimeni nu se mai miră că un politician îl face "nesimţit" sau "mincinos" pe un altul, nimeni nu se mai înverzeşte când un fotbalist şi un arbitru se insultă spectaculos, în emisiunile sportive. Publicul nici nu mai clipeşte la priveliştea harţei naţionale. Scandalul e deja o modă. După fiecare etapă de fotbal, cineva iese nervos, altcineva "faultat" (la propriu şi la figurat), altcineva indignat, altcineva nedumerit. Emisiunile în sportive nu mai sunt emisiuni sportive, ci forumuri de exprimare a furiei din fotbal. Cât despre politică, nici nu mai are rost să insistăm... Circumstanţele în care partidele se încaieră şi se acuză, în care demnitarii se ameninţă, edilii se jignesc şi miniştrii insinuează câte ceva grav despre alţi miniştri au devenit un fapt aproape obişnuit. Desigur, vorbim aici de o obişnuinţă păguboasă, un substitut ieftin al conversaţiei decente. Scenele penibile de la TV îţi creează impresia neplăcută că în România nimic nu se mai poate aranja fără bâlci în piaţa publică. Moderatorii se întrec în a pune paie pe foc, pentru că ei ştiu una şi bună: audienţa trebuie menţinută cu orice chip. Pe vremuri, parcă se mai străduia câte cineva să aplaneze conflictele din studiouri, dar după ce s-au contemplat cotele de audienţă, s-au luat alte decizii. Sub deviza "Întărâtă-i, drace!", circul merge mai departe. România arată, la TV, ca o stradă de la periferia Romei interbelice: cu case nefinisate, cu balcoane pline de rufe, dintre care se mai iveşte câte-o scandalagioaică şi strigă zece minute la câte un amant nedemn, apoi îi aruncă hainele pe caldarâm." *Dacă noi ne vedem aşa, oare ce observă străinii când ne privesc? Un posibil răspuns, nu prea măgulitor, poate fi găsit în articolul "Percepţia României în mass-media germană", publicat în revista "22" sub semnătura ziaristului neamţ Hendrik Jarczyk. Iată un fragment semnificativ * "Când vorbesc cu colegi de-ai mei din presă care cunosc România, constat o anume dezamăgire. Ei au ca sursă de informare oficialităţi şi publicaţii din România, iar imaginea lor se rezumă astfel: "Da, asta este o fostă ţară comunistă, dar nici acum lucrurile nu stau mult mai bine". În opinia lor este foarte dificil să faci un interviu de calitate, în stil profesional, cu oameni din România, pentru că aceştia cu greu au ceva substanţial de comunicat despre ţara lor. Dacă materialul pe care un jurnalist îl primeşte ar fi de calitate, atunci şi informaţiile pe care le diseminează ulterior în Germania ar arăta, desigur, altfel. Noi, în calitate de jurnalişti, nu vrem de fapt decât să ne facem meseria. În afară de oficiali, şi jurnaliştii din România ar trebui să ne fie sursă de informare, aşa încât noi, jurnaliştii străini să putem ajunge la informaţii de calitate, la elemente de istorie reală privind România. Nu poţi căpăta informaţii credibile de la neprofesionişti, amatori sau oportunişti, pentru că, desigur, acestea ar falsifica întreaga imagine. S-a constatat, de asemenea, că în România nu există legi care să-i protejeze pe jurnalişti. Dimpotrivă. Dacă un jurnalist din România atacă un politician sau pe un funcţionar public, atunci lucrurile au un deznodământ nefericit pentru acel jurnalist. Astfel se şi explică de ce jurnaliştii români se tem să scrie sau să afirme lucruri neplăcute referitoare la cei aflaţi în funcţii de conducere. Iată motivele pentru care imaginea care s-a creat despre România este cea a unei ţări în care la restaurant se servesc mâncăruri din câini ai străzii. Este absolut îngrozitor şi trebuie să vă spun că sunt dezgustat de asemenea imagine care s-a creat faţă de ţara dumneavoastră. Sigur că nu este numai vina României, ci este şi vina noastră. În urmă cu zece ani, monopolul în domeniul jurnalistic mai funcţiona încă. Între timp, din fericire, el s-a spart şi suntem martorii unei noi evoluţii, iar jurnaliştii au un cuvânt de spus. România a avut şi are în continuare o mare şansă de a se afirma, cu părţile ei bune, inclusiv prin jurnalişti.Din păcate, ceea ce s-a mai spus între timp, în diverse interviuri şi reportaje din presă, părţilor pozitive nu li s-a dat crezare, tocmai din cauza ideilor preconcepute care existau şi din cauza imaginii deformate de care v-am vorbit mai înainte."
Maria Lucia MUNTEANU