Curier județean
Rugăciunea de azi
     Doamne Dumnezeul nostru, în Care am crezut şi al Cărui nume mai vârtos decât tot numele îl chemăm, dă-ne nouă iertare sufletului şi trupului, celor ce mergem spre somn; păzeşte-ne de toată nălucirea şi fără întunecată dulceaţă, potoleşte pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdării trupeşti şi ne dă în curăţie a vieţui cu lucrurile şi cu cuvintele, ca, dobândind viaţă cu fapte bune, să nu cădem din binele Tău cel făgăduit, că bine eşti cuvântat în veci. Amin.
Calendar religios
Ortodox: Sf. Ap. Iacob, fratele Sf. Ioan Evanghelistul; Sf. Clement
Catolic: Sf. Pius al V-lea; Sf. Iosif Cottolengo

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Sprijin pentru producătorii autohtoni de carne
     Partidul Umanist a cerut la sfârşitul săptămânii trecute Ministerului Agriculturii să anuleze ordinul prin care a dispus retragerea autorizaţiilor de funcţionare a punctelor de sacrificare a animalelor şi a abatoarelor care nu îndeplinesc anumite standarde. Această măsură, avertizează umaniştii, conduce la falimentarea micilor producători şi investitori, din sectorul industrializării cărnii, iar mii de oameni rămân fără un loc de muncă. În plus, sunt încurajate importurile. Numai în judeţul Alba, după aplicarea acestui ordin, au fost reautorizate doar cinci abatoare din o sută. "Este de datoria Guvernului să susţină producătorii indigeni, aşa cum se procedează peste tot în Europa. Executivul trebuie să acorde producătorilor şansa reală de a fi competitivi cu producătorii europeni, prin facilitarea accesului la creditele care să le permită dotarea şi modernizarea spaţiilor de lucru", afirmă umaniştii. Ei arată că "nu este în beneficiul Europei ca în spaţiul românesc să fie sugrumată producţia de carne, iar 22 de milioane de locuitori să stea cu mâna întinsă după o bucăţică de carne din import". (F.R.)

Deputatul Selagea este invitat să renunţe la indemnizaţii
     Partidul Social Democrat a confirmat constant că este preocupat să aplice pragmatic doctrina social democrată. Dezvăluirile din presa centrală şi locală privind calitatea deputatului PSD Constantin Selagea de membru în circa şase consilii de administraţii precum şi acuzele că reprezentantul în Parlament al Ţării Moţilor este preocupat mai ales de afacerile personale, înaintea problemelor celor care l-au ales, a făcut obiectul unei analize atente a Delegaţiei Permanente a PSD Alba.
     Chiar dacă articolele din presă privind activitatea deputatului Selagea au conţinut unele exagerări evidente (totalul indemnizaţiilor nu depăşesc circa 3,5 milioane de lei, de pildă) şi, potrivit legii, nu există nici o incompatibilitate între calitatea de deputat şi cea de membru în diverse consilii de administraţie, Delegaţia Permanentă a recomandat renunţarea categorică la asemenea responsabilităţi. Observaţiile privind funcţionarea superficială a cabinetului din teritoriu al domnului deputat s-au dovedit, de asemenea, exacte şi au fost dispuse măsuri în consecinţă. Asumarea unor funcţii exclusiv aducătoare de profit, s-a argumentat în timpul dezbaterilor, chiar dacă nu intră în conflict cu legea, este incompatibilă cu deontologia politică şi etica profesională a unui membru din conducerea PSD.
     Potrivit unei practici consacrate deja, şedinţa lărgită (au fost invitaţi toţi directorii instituţiilor descentralizate ale statului precum şi primarii PSD din zonă) a Delegaţiei Permanente de sâmbătă, 27 aprilie a.c., s-a desfăşurat la Câmpeni. În felul acesta reprezentanţii în teritoriu ai partidului de guvernământ au luat la cunoştinţă nemijlocit de problemele economice şi sociale cu care se confruntă populaţia din una din zonele defavorizate ale Transilvaniei. (Biroul de presă al PSD)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.