Prima pagină Ediția din: 10.05.2002
Știri
Pentru că au dovedit că sunt agricultori adevăraţi
Căpşunarii vor primi noi contracte în Spania
     În urmă cu câteva luni, Alba Iulia a fost centru zonal de preselecţie, prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, a celor ce doresc să muncească în Spania. Acum, spaniolii sunt foarte mulţumiţi de munca agricultorilor români care au obţinut contracte pe patru luni la cules de căpşuni. De aceea, au hotărât să-i recheme pe aceştia în partea a doua a acestui an. Reprezentanţii MMSS au spus că sunt aşteptate, în curând, oferte de locuri de muncă şi din alte ţări, cum ar fi Portugalia. (A.D.T.)
Starea spitalelor din judeţ sub lupa Prefecturii
     În cursul zilei de astăzi, după deja obişnuita videoconferinţă, prefectul Ioan Rus i-a convocat la o întâlnire pe toţi primarii de municipii şi oraşe din judeţ. Tema discuţiilor va avea ca principal obiectiv sistemul de sănătate publică, urmând să fie dezbătută situaţia actuală a unităţilor spitaliceşti de pe raza judeţului Alba, precum şi găsirea unor eventuale soluţii de redresare a acestora. De asemenea, se vor mai formula propuneri în legătură cu spitalele care vor rămâne sub tutela Ministerului Sănătăţii şi a celor care vor fi preluate de către Consiliul judeţean. (R.J.)
În CJ Alba
Va fi ales un nou consilier judeţean
     În urma demisiei d-lui Alexandru Petraşcu, a rămas vacant un post de consilier judeţean. Delegaţia Permanentă a CJ Alba a decis ca acest post să fie ocupat în viitoarea şedinţă din 30 mai a.c., de un reprezentant al PSD, având în vedere că Petraşcu a fost propulsat în această funcţie de partidul de guvernământ. (F.R.)
ÎPS Andrei la Sighişoara
     Astăzi creştinii ortodocşi sunt în zi de sărbătoare, prăznuind Izvorul Tămăduirii Domnului. Vor avea loc slujbe religioase în toate bisericile. ÎPS Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia, va fi prezent în mijlocul credincioşilor din cetatea Sighişoarei, la mică distanţă de locul unde va lua fiinţă celebrul deja "Dracula Park". (F.R.)
La Decea
Credincioşii greco-catolici au slujit în biserica primită de la ortodocşi
     Aşa cum v-am mai informat, în perioada sărbătorilor de Paşti nu s-au înregistrat evenimente nedorite, dominând o atmosferă de calm. Mai mult, credincioşii greco-catolici din localitatea Decea (Mirăslău) au participat la slujba de Paşti în noua biserică cu hramul "Sf. Gheorghe" primită de la ortodocşi în urma semnării acordului la nivel local de Comisia de dialog. Este un prim pas al revenirii la normalitate şi la o mai bună colaborare între cele două biserici surori, care ne dă speranţa că diferendele patrimoniale pot fi soluţionate pe calea dialogului. (F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Gisela Gordes - cetăţean de onoare al municipiului Alba Iulia
     Cu ocazia vizitei pe care o numeroasă delegaţie a oraşului german Arnsberg o efectuează în aceste zile la Alba Iulia, va fi acordat doamnei Gisela Gordes titlul de "Cetăţean de onoare al municipiului Alba Iulia". Decizia a fost luată de Consiliul local Alba Iulia, la propunerea primarului Mircea Hava, ca o recunoaştere a eforturilor pe care doamna Gordes le-a depus în ultimii şase ani pentru sprijinirea activităţilor de asistenţă socială din municipiul reşedinţă de judeţ. Domnia sa a donat importante sume de bani, dar şi obiecte şi alte materiale pentru vechiul Cămin de Bătrâni, precum şi pentru construirea Centrului de servicii comunitare Alba Iulia, a cărui inaugurare va avea loc mâine. Titlul pe care doamna Gordes îl primeşte este cu atât mai valoros, cu cât până acum Consiliul local Alba Iulia s-a arătat destul de zgârcit în acordarea lui.
Anca DINICĂ
Flori și onoruri militare pentru Eroii Neamului
     Zeci de elevi, reprezentanţi ai instituţiilor şi agenţilor economici din municipiul Alba Iulia au adus ieri, 9 mai, un omagiu celor care s-au jertfit de-a lungul timpului pentru neatârnarea neamului. O zi cu atât mai importantă cu cât anul acesta s-au aniversat (prea discret poate) 125 de ani de la declararea independenţei României la 9 mai 1877. Flori, onoruri militare, slujbă de pomenire, tot ceea ce firesc însoţeşte omagierea eroilor. Trist e însă că manifestarea care a avut loc în Cimitirul Eroilor a fost oarecum umbrită de aspectul în continuare neîngrijit al locului. E drept că de anul trecut s-a mai făcut câte ceva, dar aşteptăm mai multă grijă pentru eroi din partea celor care administrează cimitirul. Ar fi o dovadă că-i apreciem nu numai la 9 mai, ci permanent.
Anca DINICĂ
La Straja - Berghin
Un bărbat s-a înecat în adăpătoarea vitelor
     Postul de Poliţie Berghin a fost sesizat miercuri, 8 mai, ora 14.00, că în locul "Butură", lângă păşunea vitelor, a fost găsit cadavrul unui bărbat. Potrivit cercetărilor poliţiei, bărbatul, Ioan Şuşman (47 de ani, domiciliat în Straja), s-a înecat în puţul de unde erau adăpate animalele. Potrivit constatărilor medicului legist, bărbatul era bolnav de hepatită în stare avansată (el figurând în evidenţele medicale cu această boală). Moartea a survenit în urma asfixiei mecanice prin înec. Rudele lui Şuşman spun că acestuia îi cam plăcea alcoolul, iar în momentele de depresie bahică ameninţa că într-o bună zi se va sinucide. Şuşman dispăruse cam de o săptămână de acasă, el fiind căutat de familie până în momentul în care a fost descoperit în adăpătoarea vitelor. (N.T., F.R.)
De Sfintele sărbători şi după
Vinul şi "udările" au încins bătăile
     Imediat după Sărbătorile de Paşti, numărul pacienţilor care s-au prezentat la Laboratorul de Medicină Legală Alba pentru a solicita certificate medicale a crescut. Numai în ultimele două zile, 50 de pacienţi au primit certificate ca urmare a implicării în bătăi. Se pare că, după ce au mai ciugulit ceva de Paşti şi la "udat", unora dintre bărbaţi le-a crescut brusc pulsul şi au ales să se "răcorească" prin aplicarea de pumni şi picioare în tot ce le-a ieşit in cale. Nici un certificat nu a depăşit 21 de zile de spitalizare. (F.R.)
Deoarece a contestat amenda poliţiei prin... autoincendiere
Gabriel Ferenczi a fost condamnat de instanță la o lună de închisoare
     Gabriel Ferenczi (31 de ani, din Alba Iulia) a fost condamnat de Judecătoria Alba Iulia la o lună de închisoare contravenţională, după ce marţi, 7 mai, a contestat o amendă de 40 de milioane de lei, aplicată de poliţie, pentru un scandal în care a fost implicat. După ce în noaptea de 6/7 mai a.c. a spart, împreună cu alţi 11 prieteni, geamuri, mese şi scaune la barul Hada - Pasaj din Alba Iulia, Ferenczi a fost amendat, alături de ceilalţi implicaţi, de către poliţie, cu câte 40 de milioane de lei. După ce a fost eliberat de poliţie, a doua zi dimineaţa, Ferenczi s-a deplasat la PRO-TV unde a încercat să-şi dea foc. Deoarece a fost deosebit de recalcitrant, el a fost din nou reţinut de poliţie şi a fost prezentat instanţei cu propunerea de suplimentare a sancţiunii, respectiv condamnarea la închisoare contravenţională. (N.T.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.