Armaghedonita
     Nici nu mai ştim câte boli în afara celor care vin odată cu vârsta pe capul bietului amărăştean, bântuie prin lumea românească. Iată doar câteva al căror leac e aproape imposibil de găsit: scenarita, securita, mita şi armaghedonita. Puterea de a folcloriza sau a face haz de necaz este nelimitată: "Foaie verde anason/ Face-m-aş Armaghedon" sau "Să cântăm la unison/ Trăiască Armaghedon!" Chestia asta cu armaghedonisirea a stricat rău de tot mintea românului. Ai un dinte împotriva cuiva, ţi s-a făcut o nedreptate, recurgi fain-frumos la anonimă. Odată ce eşti pus la adăpost de vreo răzbunare, apoi mai mult ca sigur că anonima ridicată la rangul de raport răspândit prin internet va face sigur valuri - valuri, va naşte discuţii publice, dezbateri de presă, nervi şi stres pentru reprezentanţii puterii. Şi slavă cerului că au fost destule Armaghedoane, unul mai al dracului ca altul. Dacă ar fi să tragem o concluzie, am zice că toate aceste rapoarte în anonimatul lor cel blând ne arată că într-adevăr suntem zgâlţâiţi de migrene. Autorii lor au ajuns la convingerea că anonimatul e cea mai puternică armă de a te lupta cu morile de vânt, cel mai inteligent mod de a critica pe cineva. De ce să te expui public, să-ţi atragi antipatia şi Doamne fereşte, s-o păţeşti mult mai rău, mai bine alegi anonima. E rizibil dacă nu jenant, ca nişte oameni ce se pretind inteligenţi cum par autorii acestor Armaghedoane, încearcă să instituţionalizeze anonima, asta în timp ce ei afirmă că tremură de frică pentru soarta democraţiei în România.
     Producând tot felul de Armaghedoane, nu facem decât să redescoperim practicile de altă dată, care îl puneau pe autorul reclamaţiei, a declaraţiei, a denunţului calomnios la adăpost de orice răspundere. Ba chiar era felicitat. Nu sunt departe vremurile câd ţi se făcea o nedreptate sau nu-ţi convenea că unii sau alţii prosperă şi tu abia ai ce pune pe masă. Omul de rând s-a obişnuit cu ideea că dacă faci o plângere împotriva nu ştiu cui care îşi bate joc de viaţa, de drepturile lui, n-o să aibă de suferit pentru că nu se ştie cine a scris, cine a reclamat. Ba în plus, a început să creadă că se poate bucura de niscaiva drepturi. Ştie că dacă a semnat cutare plângere se fac asupra lui presiuni, încercări de intimidare, că plângerea poate să şi dispară. Bietul semnatar îşi dă seama abia mai pe urmă cât are de tras pentru o nenorocită de scrisoare cu care crede el că va îndrepta lucrurile. Pe când, dacă ar fi ţinut capul plecat şi ar fi avut "ciocul mic", vorba unui clasic pesedist, amărăşteanul de rând care are curajul să semneze o reclamaţie riscă să se aleagă cu capul spart de cel pe care l-a încriminat, în timp ce confratele lui de la oraş care se plânge şi el de abuzurile puterii tremură ca varga de frică şi recurge la anonima pe internet.
     Iată însă că mai nou anonima numită Armaghedon are o putere mai mare decât rapoartele semnate. Dacă ar fi semnate de cineva s-ar întreprinde imediat controale peste controale şi totul s-ar înmormânta. Dar anonimele au o putere de detonaţie mult mai mare. Se pun în alertă toate instituţiile statului. Scandalurile se înalţă până în grindă, dar toate fără consecinţe. Cei care le-au lansat n-au nici măcar bucuria discretă că au pus şi ei umărul la întărirea democraţiei.
     Nu ştiu dacă cel de-al şaptelea Armaghedon, cel cu lista de foşti securişti, care mai curând e o provocare decât ar vrea să fie, va fi şi ultimul. Lista e alcătuită după ureche, fac parte din ea vii şi morţi, securişti cu rude securişti. Stai şi cugeţi şi nu ştii ce scop au avut cei care au întocmit-o. Cel de-al şaptelea Armaghedon pare a fi o perdea de fum sau o afacere în care cel puţin câteva capete sunt puse la bătaie pentru o mie de ţinte false. Dacă lucrurile vor continua astfel, n-ar mira pe nimeni ca în curând să apară un Armaghedon cu politicieni corupţi. Aşadar, hai să ne jucăm de-a armaghedonisirea, că până la summitul de la Praga mai este destul timp.
Gheorghe JURCĂ