Politruci în sutane
     Dreptul inviolabil asupra proprietăţii constituie sensul, esenţa, motorul şi raţiunea de a fi a oricărei societăţi democratice, al oricărui stat de drept. Iată de ce, inerţia justiţiei şi chiar a unor administraţii locale de a-i ajuta pe oameni dar şi instituţii ale societăţii civile să-şi recupereze patrimoniul sechestrat de comunişti, de statul totalitar, ni se pare de neînţeles şi gestul lor vine să încalce înseşi prevederile constituţionale şi ale altor legi. Nu mai departe decât ziarul nostru a fost o bună perioadă, o adevărată tranşee de dispute, de conflicte, de puncte de vedere interconfesionale privind retrocedarea unor biserici şi alte bunuri Bisericii Greco-Catolice. A se vedea războiul surd dus între cele două biserici: Ortodoxă şi Greco-Catolică privind incidentele petrecute la Ocna Mureş, Mihalţ, Rădeşti unde s-au făcut slujbe sub scuturile jandarmilor. Alterarea adevărului istoric, perpetuarea stării de lucruri iniţiate de regimul comunist, amestecul statului în treburile religioase, nu fac altceva decât să aducă grave prejudicii procesului de edificare a unei societăţi civile normale, cât şi imaginii Bisericii Ortodoxe Române, însăşi a ţării care se vede izolată de restul lumii. Intoleranţa, lipsa de înţelegere a BOR faţă de sora sa Biserica Greco-Catolică este o adevărată blasfemie, agresiune pe care nicăieri în lumea civilizată nu o găseşti. Sunt ortodox, născut într-o familie de români ortodocşi şi ca atare n-aş dori să fiu taxat drept "o lucrare a diavolului", dar trăiesc convingerea cea mai fermă, cea mai sinceră, că în mai multe situaţii capii bisericii ortodoxe dau dovadă de orgolii nemăsurate, de o vanitate excesivă, de o gândire depăşită, neconformă cu realitatea lumii în care convieţuim. Ei vor să aibă totul şi alţii nimic. Oare aşa ne învaţă cărţile sfinte, aşa se propovăduieşte dragostea de aproapele tău, de Biserică, de Dumnezeu, îmbuibându-ne şi lăsând pe alţii goi? Să ne ierte Dumnezeu, dar în locul demnităţii, al onoarei, al pastoralităţii reale, adevărate, BOR se dovedeşte a fi o instituţie birocratică, hrăpăreaţă. Ea vrea să readucă lucrurile la normalitatea de dinaintea anului 1948 când s-a instituţionalizat comunismul în ţara noastră. Ori prin ceea ce fac ierarhii BOR acreditează ca o soluţie firească validarea actului săvârşit de fostul regim.
     În această ordine de idei, demolarea bisericilor greco-catolice din Ardeal este privită ca un act firesc şi nu ca o mare nedreptate, ca să nu spunem barbarie. Prin diferite statistici prea puţin relevante, ierarhii ortodocşi încearcă să inducă ideea că adevărul juridic şi dreptatea nu depind de legi şi acte legale ale statului de drept, ci de voinţa şi puterea majorităţii, idee foarte îndrăgită de Anticristul Ceauşescu şi propaganda sa. Din păcate, statul nostru este pe cale, dacă nu a şi devenit un stat religios în care preoţii substituiţi în activişti, în politruci ocupă locuri cheie în societatea românească. O parte din aceştia ce-i drept foarte mică, confiscă şi batjocoresc însăşi esenţa spiritualităţii umane: intimitatea. Auzim aproape în toate împrejurările, şi cu rost şi fără rost, producându-se oameni ai bisericii care numai cucernici şi evlavioşi nu sunt, la care morala şi civismul lasă serios de dorit.
     După cum merg lucrurile, înhăitarea bisericii ortodoxe cu partidele politice numai bine nu fac ecumenismului de care fac atâta caz. Intoleranţa din ce în ce mai accentuată, agresivitatea dusă până la represalii fizice (aşa cum se întâmplă între ortodocşi şi greco-catolici), răspândesc o lumină deloc favorabilă, constituie o proastă recomandare pe care o poate avea instituţia bisericii care obişnuieşte să pună vanitatea înaintea onoarei şi lăcomia înaintea omeniei. Nu întâmplător se aud unele voci care s-au săturat de demagogia şi nesimţirea unor preoţi care în loc să aline suferinţele credincioşilor îi taxează fără milă ori de câte ori au prilejul, dobândind vile şi maşini de lux, construind cu frenezie biserici uriaşe, nu închinate omului, ci dorinţei de mărire. Se uită adesea un adevăr fundamental: biserica se află în sufletul omului şi nu este nevoie de construcţii grandioase, cât timp există atâta sărăcie, mizerie şi promiscuitate.
Gheorghe JURCĂ