Prima pagină Ediția din: 17.05.2002
Știri
Sindicaliştii au pichetat şi ieri Prefectura Alba
     Conform graficului amintit, sindicaliştii afiliaţi la BNS şi Cartel Alfa au pichetat şi ieri sediul Prefecturii Alba între orele 10.00 şi 12.00. La acţiunea de ieri au fost prezenţi sindicalişti de la exploatarea minieră Baia de Arieş, Refractara, Cugir SA şi Metalurgica Cugir. Astăzi, reprezentanţii celor două sindicate vor încheia cu pichetarea Prefecturii Alba, după care vor urma paşii viitori ai calendarului de proteste ce se va încheia în 12 iunie. (F.R.)
În prezența ÎPS Andrei va avea loc
Sfințirea bisericii din Ciuguzel
     Duminică, 19 mai a.c., satul Ciuguzel din comuna Lopadea Nouă va fi în mare sărbătoare. De la ora 10.00 va avea loc sfinţirea bisericii din localitate cu hramul "Sf. Arhangheli Mihai şi Gavril", în prezenţa ÎPS Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia şi a altor feţe bisericeşti. La Ciuguzel sunt aşteptaţi duminică toţi aparţinătorii acestor meleaguri care se vor reuni la manifestarea "Fiii satului". Va urma şi un spectacol folcloric cu participarea unor formaţii şi interpreţi de cântece şi dansuri populare. La sărbătoarea de la Ciuguzel sunt aşteptaţi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi prefectul Ioan Rus. (F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Cugirul - "Oraş martir"
     Cugirul a fost în desfăşurarea evenimentelor Revoluţiei din 1989 unul dintre primele locuri unde evenimentele au izbucnit cel mai rapid şi s-au desfăşurat cu violenţă, trebuie s-o recunoaştem. De aceea, întru cinstirea memoriei oamenilor care şi-au riscat libertatea şi viaţa, deputatul PD de Alba Alexandru Pereş a depus la Parlamentul României o iniţiativă privind declararea acestui oraş ca "Oraş martir al Revoluţiei din 1989". După ce în urmă cu câtva timp Camera Deputaţilor a aprobat acordarea titlului, ieri acelaşi lucru s-a petrecut la Senat, unde votul favorabil a fost masiv. Astfel Cugirul devine al doilea oraş din judeţul Alba, după municipiul Alba Iulia, care primeşte recunoaşterea oficială a contribuţiei locuitorilor săi la victoria Revoluţiei de la 1989. (A.D.)
Restanțieri de mare calibru
lDMSS Alba are de recuperat peste 625 miliarde de lei
     Conform bilanţului de activitate, pe primul trimestru al anului în curs pus la dispoziţie de către conducerea Direcţiei Muncii şi Solidarităţii Sociale Alba, valoarea debitelor (restanţelor) agenţilor economici către instituţia în cauză se ridică la peste 625 miliarde de lei. Din această sumă 557 miliarde de lei, reprezintă datoriile la capitolul asigurării sociale, iar restul, la fondul de şomaj. Cu prilejul controalelor efectuate în această direcţie s-a reuşit totuşi recuperarea unor sume, mai mult decât modice, comparativ cu datoriile şi anume 1,6 miliarde lei. De asemenea, în aceeaşi perioadă, personalul instituţiei, împuternicit a efectua controale în baza Ordinului nr. 570/2001 al ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale, a realizat verificarea unui număr de 54 unităţi economice. (R.J.)
Pentru ca nimeni să nu-l moștenească
Un bărbat din Mogoş şi-a transformat casa în scrum
     Nicolae Sava (64 ani, din Bărbeşti-Mogoş) şi-a dat foc la casă miercuri, 15 mai, la ora 7 fix. Acesta şi-a adunat în mijlocul unei camere mai multe bunuri combustibile găsite prin casă şi le-a dat foc. Asta nu înainte de a-şi pune la adăpost actele de identitate. Până la ora 9.30, Sava a privit cu satisfacţie cum îi arde casa. Ulterior s-a deplasat la Postul de Poliţie din Mogoş unde le-a declarat oamenilor legii că şi-a autoincendiat casa pentru ca nimeni altcineva să nu o moştenească şi, în plus, a cerut să fie internat într-un spital de neuropsihiatrie. Nicolae Sava figurează în evidenţele medicale cu diagnostic de tulburare de personalitate şi epilepsie, fiind internat în repetate rânduri în spitale de neuropsihiatrie. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că, într-adevăr, casa lui Sava era făcută scrum, paguba fiind estimată la circa 10 milioane lei. După toate probabilităţile, dorinţa lui Nicolae Sava de a fi internat într-un spital de neuropsihiatrie se va concretiza foarte curând.
Nicoleta TOMUŢA

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.