Nu învăţăm din istorie
     Mereu "mai egali" decât ceilalţi cetăţeni ai statului, maghiarii din România au repurtat recent un nou succes: în urma pârelor la Consiliul Europei şi a altor presiuni au obţinut de la guvernul român restituirea către bisericile maghiare a nouă edificii naţionalizate. Cinci dintre acestea aparţin Bisericii Reformate, iar patru Bisericii Romano-Catolice. Restituirea s-a făcut în urma unei întâlniri pe care reprezentanţii bisericilor istorice maghiare au avut-o cu membrii Comisiei Interguvernamentale. Referindu-se la subiect, vicepreşedintele executiv al UDMR - Laszlo Borbely afirma: "Este un pas foarte important spre normalitate!" Tot pe ideea "intrării în normalitate" aflăm că UDMR nu a renunţat la ideea separării Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, senatorul Gyorgy Frunda afirmând, la o întâlnire cu Comitetul de Monitorizare al Consiliului Europei, că speră ca acest lucru să se realizeze urmare a protocolului dintre PSD şi UDMR. Frunda a precizat că în protocol se prevede doar că problema Universităţii "Babeş-Bolyai" va fi analizată, dar şi-a exprimat speranţa că această chestiune va fi rezolvată în sensul dorit de UDMR. Frunda le-a explicat membrilor Comisiei de Monitorizare că învăţământul maghiar are la Cluj Napoca o tradiţie de 400 de ani.
     Că fruntaşii UDMR cer nu pot fi condamnaţi. Negativ pentru relaţiile interetnice din Transilvania este faptul că, din nou, ei doresc ca drepturile lor să fie satisfăcute înaintea celorlalţi. Se ştie că toate bisericile din România, fie ele maghiare, germane sau româneşti au solicitat statului restituirea proprietăţilor avute înainte de 1945, însă doar bisericile istorice maghiare au rezultate notabile. Este foarte adevărat că ele au şi cele mai întinse şi numeroase proprietăţi în Transilvania. Cum s-a ajuns la această situaţie este o istorie veche de 800 de ani. Este urmarea unui proces politic de deznaţionalizare şi marginalizare a populaţiei majoritare româneşti din acest spaţiu, pornit în anul 1366 de regele Ludovic I al Ungariei care, dorind să-şi consolideze autoritatea asupra Transilvaniei proaspăt cucerită, a decis slăbirea elitei politice româneşti. A făcut asta condiţionând recunoaşterea statutului nobiliar prin apartenenţa la confesiunea catolică. Altfel românii care rămâneau ortodocşi îşi pierdeau privilegiile nobiliare şi erau decăzuţi la statutul de ţăran, care ulterior avea să se transforme în cel de "tolerat". Deşi măsura a avut un caracter confesional, efectele sale în timp au fost devastatoare şi generatoare de mari frustrări în rândul românilor, frustrări care au culminat, după apariţia ideii de naţiune în ample mişcări de emancipare naţională. Odată cu trecerea la catolicism, nobilii români sfârşeau prin a fi asimilaţi de nobilimea maghiară, cazul cel mai ilustrativ fiind cel al familiei Huniazilor din rândul cărora Matei Corvin a ajuns chiar rege al Ungariei, nemaiarătând nimic din obârşia sa românească.
     Or, din nou, prin astfel de cereri şi acte maghiarii se doresc deasupra majorităţii populaţiei româneşti. Sigur că "armele" sunt altele. Bine adaptate contextului politic şi istoric contemporan. Chiar dacă nu obţin privilegiile de pe poziţii de forţă - ca în trecut - le obţin, iată, prin promovarea la limita superioară şi chiar peste a principiilor europene de protecţie a minorităţilor şi de discriminare pozitivă. Iar aroganţa şi separatismul pe care-l promovează nu fac decât să sugereze că în continuare se cred mai buni şi mai nobili decât populaţia majoritară românească. Dar discriminarea rămâne discriminare, iar dacă ea continuă are efecte precum cele de la Târgu Mureş. Nu ştim în al cui interes este crearea de tensiuni în acest spaţiu. Putem doar să bănuim dacă luăm în considerare atacurile mai mult sau mai puţin voalate asupra formulării din Constituţie care arată că România este un stat naţional.
Anca DINICĂ