Știri |
Șefi noi la Garda Financiară Alba
Ministerul Finanţelor Publice a aprobat luni demisiile celor doi conducători ai Gărzii Financiare Alba, comisarul şef Valer Retegan, care a ocupat această importantă funcţie timp de opt ani, şi a adjunctului său Ioan Părău. Potrivit unor surse oficiale din cadrul conducerii DGFP Alba, cei doi şi-au înaintat demisiile încă de acum o lună de zile invocând motive personale, aşa cum au precizat în documentele înaintate la Bucureşti.
Prin ordin al M.F., la nivelul judeţului Alba, în funcţia de şef al Gărzii Financiare a fost numit interimar Tito Fiţ, angajat al acestei instituţii şi care nu face parte din nici un partid politic, după cum prevede statutul profesional. Cele două posturi vor fi scoase la concurs pentru desemnarea câştigătorilor în perioada următoare. (F.R.)
Trecând pe roşu
Un bărbat a fost accidentat grav de o Dacia 1305
Pavel Zoltan (51 de ani, şomer, din Teiuş) a fost grav accidentat luni, 20 mai, la Alba Iulia, de o Dacie 1305, după ce s-a angajat în traversarea străzii, pe lângă trecerea de pietoni şi ignorând culoarea roşie a semaforului. Zoltan a fost surprins şi accidentat de Dacia 1305, condusă regulamentar de Alexandru Kalanyoşi (51 de ani, şofer la SC Gizel Impex Alba Iulia). Victima a fost internată în Spitalul Judeţean Alba cu capul spart, multiple plăgi şi escoriaţii în zona capului. În cauză, Biroul Poliţiei Rutiere Alba Iulia continuă cercetările. (N.T.)
Telefonul "Speranţei"
Începând cu 21 mai 2002, Societatea handicapaţilor neuropsihic "Speranţa" Alba cu sediul în Alba Iulia, str. S. Mârza (Violetelor) nr. 13, are numărul de telefon 822623. Modificarea a fost făcută de Romtelecom din motive tehnice.
Cine va fi noul director economic al CJ Alba?
Aşa cum v-am mai informat, directorul economic al SC DPL SA Alba, Eugen Colda, a renunţat la funcţie pentru a se transfera pe acelaşi post la SM Roşia Poieni, această decizie având la bază şi faptul că dânsul este localnic. Potrivit unor surse din conducerea societăţii judeţene de drumuri, ieri după-amiază urmau să aibă loc consultări în privinţa succesorului lui Colda. Deşi s-a vehiculat numele consilierului judeţean al PSD Ioan Florea, acesta ne-a declarat că nu îl interesează această funcţie. Aşadar lista doritorilor rămâne deschisă. (F.R.)
Vremea capricioasă umple spitalele de cardiaci
Numai în ultimele 24 de ore, la Spitalul judeţean Alba au fost spitalizate 11 persoane ca urmare a unor afecţiuni cardiace: infarcturi, angine pectorale sau cardiopatii ischemice. Medicii susţin că numărul cazurilor de acest gen din ultima perioadă a depăşit limita obişnuită. Principalii factori ai îmbolnăvirilor sunt instabilitatea atmosferică şi variaţiile bruşte de temperatură. (F.R.)
|
Dosarul Vinalcool
Sechestru după sechestru
După ce zilele trecute capul de afiş al presei l-a constituit "Dosarul Vinalcool", iată că un nou personaj important, de data aceasta din lumea finanţelor, are probleme cu justiţia. Este vorba de Ştefan Bal, fost director al Administraţiei Finanţelor Publice Alba Iulia, căruia i s-a pus sechestru pe bunurile aflate în proprietate, la fel ca şi pe cele ale firmei "Vinalcool". Se pare că acţiunea poliţiei a afectat serios starea de sănătate a d-lui Ştefan Bal, acesta fiind transportat de urgenţă la Spitalul judeţean - secţia cardiologie. Sechestrul asiguratoriu a fost pus şi pe averile celorlalţi 8 inspectori suspendaţi. Vorba aceea, ce îşi face omul cu mâna lui... (B.I.U.)
Schitul "Sf. Ioan Botezătorul" din Alba Iulia a fost călcat de hoţi
Luni, 20 mai, în jurul orei 4 dimineaţa, Poliţia municipiului Alba Iulia a fost sesizată de maica stareţă de la Schitul "Sf. Ioan Botezătorul" din Alba Iulia despre faptul că un bărbat necunoscut încearcă să spargă dormitoarele măicuţelor. Hoţul a fost luat prin surprindere de echipajul de poliţie sosit la faţa locului. Acesta a fost identificat ca fiind Ioan Marcel Selage (25 de ani, din Alba Iulia). Potivit anchetei derulate la faţa locului de poliţie, se pare că hoţul pătrunsese iniţial în biserica aşezământului monahal, răscolind printre obiectele de cult adăpostite în altar. De aici hoţul nu a luat nimic, acesta căutând probabil doar bani sau obiecte care puteau fi vândute pe sume frumuşele. Negăsind nimic de furat prin biserică, Selage s-a îndreptat apoi spre chiliile măicuţelor, în speranţa că aici va găsi ceva bani sau bunuri de valoare. Din fericire, necunoscutul a fost observat de măicuţe, care au anunţat discret poliţia. Selage a fost imobilizat şi condus la sediul poliţiei, fiind depus în arestul IPJ Alba, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. Ieri a fost prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă. Împotriva lui a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt calificat.
Nicoleta TOMUŢA
Directorul general al SC Cugir SA pleacă în China
Vizita are drept scop relansarea producţiei de maşini electrocasnice şi stabilirea unei colaborări de durată cu partenerii chinezi
Ca urmare a organizării, de către Ministerul Industriei şi Resurselor, a unei misiuni economice în R.P. Chineză, în perioada 27.05.2002 - 31.05.2002, misiune care precede vizita oficială a premierului Adrian Năstase - destinată relansării relaţiilor comerciale şi de cooperare economică cu această ţară, printre participanţii la această misiune a fost selecţionată şi Uzina Mecanică Cugir, reprezentată prin directorul general - ec. Cornel Dîrjan.
Având în vedere potenţialul economic şi tehnologic deosebit al R.P. Chineze, deschiderea tot mai accentuată către pieţele europene, cât şi interesul producătorilor chinezi faţă de piaţa românească, considerăm participarea la această misiune economică drept o oportunitate reală de demarare a unor colaborări de durată cu partenerii chinezi.
În acest sens, Uzina mecanică Cugir SA a purtat deja o corespondenţă - prin intermediul Ministerului Industriei şi Resurselor şi al Ambasadei României la Beijing - cu reprezentanţi de marcă ai economiei chineze, respectiv Concernul HAIER, producător al întregii game de aparatură electrocasnică, cu vânzări de peste 5,2 miliarde USD anual, pe o piaţă ce tinde să se globalizeze, precum şi Grupul ZONGSHEN, aflat în topul producătorilor chinezi de motorete şi motociclete.
Ca urmare a demersului nostru, am primit, direct de la Concernul HAIER, o scrisoare prin care board-ul companiei îşi exprimă plăcerea de a ne întâlni cu ocazia acestei vizite şi de a stabili detaliile colaborării în producţia de maşini de spălat şi de aparatură de aer condiţionat.
Vom propune, cu această ocazie, pentru relansarea producţiei de aparatură electrocasnică la Cugir, fie realizarea unei societăţi mixte - chiar cu capital majoritar chinez, fie privatizarea prin cumpărarea de către partenerul chinez a Fabricii de Produse Electrocasnice.
Asupra formei concrete de colaborare, care va rezulta în urma negocierilor, precum şi a altor oportunităţi apărute, voi informa opinia publică după întoarcerea mea din această misiune economică.
ec. Cornel DÎRJAN, director general
|
|