Rugăciunea de azi |
Nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mai departe, Dumnezeul nostru, Cel ce mai înainte ai întocmit prin cea veche şi nouă a Ta lege aceste zile, la care ne-ai învrednicit pe noi acum a ajunge, pe Tine Te Lăudăm şi Ţie ne rugăm, întăreşte-ne pe noi cu puterea Ta, ca să ne nevoim într-însele cu sârguinţă spre slava numelui Tău celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor şi biruinţa a tot păcatul, ca - împreună cu Tine răstignindu-ne şi îngropându-ne - să ne sculăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta, întru toate zilele vieţii noastre. Că Ţie se cade a ne milui pe noi, Hristoase Dumnezeule şi Ţie slavă înălţăm împreună cu Părintele Tău cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Calendar religios
Ortodox: Sf. Mc. Vasile şi Marcel; Sf. Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic
Catolic: Sf. Emil; Sf. Rita
|
|
Știri |
Joi, 23 mai,
Exercițiu de protecție civilă la Alba Iulia
Conform planului cu principalele activităţi pe linie de protecţie civilă a judeţului Alba, joi, 23 mai a.c., de la ora 10.00, la Alba Iulia va avea loc un exerciţiu de protecţie civilă cu tema "Activitatea autorităţilor administraţiei publice locale, comisiei locale de apărare împotriva dezastrelor, comisiilor şi formaţiunilor de protecţie civilă, forţelor de intervenţie prevăzute în planurile operative de acţiune, populaţiei şi angajaţilor instituţiilor publice şi agenţi economici în caz de inundaţii în municipiul Alba Iulia".
La această activitate vor participa şeful protecţiei civile a municipiului Alba Iulia, primarul Mircea Hava, care a asigurat toate condiţiile pentru desfăşurarea exerciţiului, membrii comisiilor de apărare împotriva dezastrelor şi de evacuare, dispeceratul SGA şi formaţiuni de protecţie civilă. Şeful IPC Alba, col. Dumitru Gheţe, ne-a informat că partea teoretică va avea loc în sala PAEM iar cea practică la Oarda de Jos. (F.R.)
|
Deşi au mai rămas doar 8 zile până la scadenţă
Contribuabilii nu se grăbesc să-și depună declarațiile de venit
Deşi au mai rămas doar 8 zile până la expirarea termenului de depunere a declaraţiilor de venit global şi a celor speciale pe anul 2001, contribuabilii nu se prea înghesuie să-şi îndeplinească această obligaţie. Conform informaţiilor primite din partea d-nei Iulia Mireştean, şef Compartiment analiză, sinteză, rapoarte şi relaţii cu mass-media din cadrul DGFP Alba, până la data de 20 mai la cele 11 administraţii ale finanţelor publice din judeţ au fost depuse: la Alba Iulia - 61 la sută din numărul declaraţiilor de venit estimate, Aiud - 82 la sută, Sebeş şi Cugir - 84 la sută, Blaj - 65 la sută, Teiuş - 90 la sută, Ocna Mureş - 80 la sută, Abrud - 94 la sută, Câmpeni - 86 la sută, Baia de Arieş - 67 la sută, Zlatna - 75 la sută. Pe judeţ, au fost depuse doar 72,5 la sută din numărul total estimat al declaraţiilor de venit global. Pentru nedepunerea la termen a declaraţiilor se aplică următoarele penalizări: * până la 30 de zile întârziere - 10 la sută din impozitul datorat; * între 30 şi 60 de zile întârziere - 30 la sută din impozitul datorat; * peste 60 de zile - 50 la sută din impozit; * 500.000 de lei în cazul persoanelor fizice care nu au obligaţii de plată la bugetul statului, dar nu şi-au depus declaraţiile în cauză. (A.D.T.)
|
|