Cu ochii pe mass-media
Dictatura corupţiei
     Nu-i zi lăsată de Dumnezeu în care României să nu-i fie imputată vulnerabilitatea în faţa corupţiei care a pus stăpânire pe ea mai ceva decât Ceauşescu în vremurile lui de glorie. Un şir lung de oficiali străini, aparţinând structurilor euroatlantice, în care pretindem că vrem să ne integrăm, nu obosesc să ceară diminuarea măcar a proporţiilor devastatorului flagel. Uşor de spus, greu de făcut, însă, atâta vreme cât cei mai corupţi dintre corupţi sunt chiar cei care ne conduc. De fapt, scepticismul românilor faţă de posibilitatea eradicării corupţiei reiese clar dintr-un sondaj realizat de organizaţia Gallup, care a evaluat felul în care populaţia din Balcani priveşte fenomenul efectuând un sondaj la sfârşitul anului 2000 şi, apoi, la începutul acestui an. Sondajul arată că vecinii românilor văd şomajul ca fiind cea mai dificilă problemă a vieţii lor. În ceea ce priveşte România însă, mai mult de un sfert din părerile celor intervievaţi despre corupţie au avut la bază experienţe personale, din viaţa lor de zi cu zi, şi nu ştiri din mass-media. Cele mai frecvente acte de corupţie exemplificate au fost mituirea poliţistului pentru a nu le suspenda carnetul de conducere şi a funcţionarului pentru a amâna achitarea unor taxe. Astfel de practici nu mai sunt privite deloc drept corupte de 30% din cei intervievaţi, care au spus că şi-au rezolvat astfel problemele personale. Opt din zece români ar accepta să dea mită unui funcţionar care le-ar oferi un serviciu mai bun. În schimb, românii sunt mai pesimişti în privinţa eliminării corupţiei decât vecinii lor din Balcani. Sunt mult mai pesimişti în general, raportat la momentul alegerilor din anul 2000. Atunci ei se aşteptau la o diminuare a corupţiei în rândul categoriilor considerate ca fiind cele mai corupte: poliţiştii, vameşii, funcţionarii care au legătură cu încasarea impozitelor, cei din administraţia locală şi cei care lucrează în justiţie, urmaţi de parlamentari. Aşteptările le-au fost însă înşelate amarnic. * Dată fiind gravitatea situaţiei, revista "Dilema" a consacrat corupţiei un întreg număr (476). Iată câteva dintre argumente. * "Ruşinea de a fura aproape că a dispărut, în vreme ce mândria de a fi 'oţ s-a extins. Tot mai multe grade ale hoţiei au trecut din zona condamnabilă în cea tolerată sau chiar admirată. Diluarea atitudinii opiniei publice faţă de furt s-a transferat şi asupra celor care trebuie să judece şi să pedepsească astfel de fapte. Şi, în cerc vicios, comportamentul justiţei a descurajat atitudinile ferme ale oamenilor cinstiţi. La fel cum nedreptăţile sau chiar furturile înfăptuite de către stat au încurajat necinstea. La toate mitingurile din ultimii ani s-a strigat hoţii! hoţii! Cine urmăreşte atent feţele celor care strigă aşa, poate detecta nu atâta indignare, câtă ciudă. A nu se uita că printre cei mai aprigi mitingişti care au agitat amintita lozincă sunt păgubiţii FNI, cei care şi-au depus economiile în speranţa înmulţirii lor rapide. Fenomenul s-a şi produs, dar numai în buzunarele administratorilor fondului care au fost mai 'oţi decât ei. Dacă hoţii sunt destui, atunci aceia care profită într-un fel sau altul de pe urma furturilor sunt şi mai mulţi. Cercul celor care speră să profite, la un moment dat, e şi mai mare. Şi astfel, între toţi aceştia se creează o solidaritate surdă, asemănătoare celei dintre proşti sau dintre indivizii care simt că nu-şi merită funcţiile. Ce refuză să înţeleagă aceştia e că, în timp, chiar şi beneficiile din furt ale multora din ei ajung să fie compensate de pagubele produse de acelaşi obicei. Şi ajungem la vechea vorbă românească despre furatul propriei căciuli. Un sport întins peste toată ţara, pe care mulţi îl preţuiesc înaintea muncii. Dar în vreme ce hoţia e la modă, hoţii adevăraţi, profesionişti, par a fi mai rari. N-am auzit, de exemplu, de mari spargeri de bănci. Nimeni nu riscă aşa ceva. Mai bine te faci, nu-i aşa, director de bancă. Preferinţa pentru delapidare face parte, probabil, din blândeţea obiceiurilor locale. Graniţa dintre furt şi afacere sau gestionare e foarte subţire. De multe ori nici furtul nu-i chiar furt, nici afacerea nu-i chiar afacere". * O demonstraţie imbatabilă în sensul celor de mai sus este editorialul "Vîntu - o decizie politică", semnat de Cornel Nistorescu în "Evenimentul Zilei" din 23 mai. * "Autorităţile române joacă o comedie neruşinată. Spun că cercetează cazul Vîntu şi prăbuşirea FNI. Dar nu e vorba decât de o minciună gogonată. Documentele de la dosar permiteau finalizarea cazului cu maximă operativitate. La puţin timp după prăbuşirea FNI, au existat destule rapoarte, date şi informaţii pentru ca puterea de atunci să poată lua o decizie. Din sursele noastre, imediat după strângerea primelor probe şi după încheierea primului raport, guvernul a propus arestarea celor implicaţi, inclusiv a lui Sorin Ovidiu Vîntu. Preşedintele de atunci, Emil Constantinescu, ar fi spus că "nu este politic". În aceeaşi perioadă, în cursul vizitei sale în România, directorul CIA, George Tenet, s-a întâlnit cu mai mulţi reprezentanţi ai serviciilor secrete, ai preşedinţiei şi ai guvernului. George Tenet ar fi atras atenţia tuturor asupra unui singur subiect: Vîntu - FNI. Decizia politică a fost "nu". La a doua izbucnire a scandalului FNI, în ianuarie 2002, într-o sâmbătă, premierul Adrian Năstase ar fi luat şi el decizia arestării lui Sorin Ovidiu Vîntu şi a lui Mihai Iacob. Întâmplător sau nu, în acelaşi week-end, primul-ministru a avut şi o discuţie cu ambasadorul SUA la Bucureşti. Tot în acelaşi week-end dar spre sfârşit, de la Cotroceni ar fi venit un "nu" identic cu cel al lui Emil Constantinescu (...) Trebuie pusă o întrebare simplă şi logică. De ce n-au fost cei doi preşedinţi de acord? Era în pericol vreo valoare democratică, vreun principiu, vreo instituţie a statului? Sau explicaţia tergiversării în cazul Vîntu - FNI stă în corupţia care a viciat hotărârile definitive ale instituţiilor statului român? Scandalul Vîntu - FNI se vrea târât în anchete şi pierdut. În fapt, avem de-a face cu o decizie politică luată pe alte criterii decât cele democratice, şi care se explică numai prin ce lipseşte acum din FNI, din BRS, din BID şi din Astra: banii!"
Maria Lucia MUNTEANU