Opoziţia, încotro?
     După o lungă perioadă în care PSD şi liderul său Adrian Năstase au dominat autoritar sondajele de opinie, IMAS-ul a tras semnalul de alarmă, trezindu-i brutal din somn pe guvernanţi cu avertizarea că nemulţumirile populaţiei i-au trimis direct în vârful unui tobogan periculos. Dacă pierderile anterioare de procente au fost puse pe seama facturii de la întreţinere, declinul de acum este fără îndoială nota de plată a Guvernului Năstase pentru prăpastia dintre promisiunile electorale şi realitatea dureroasă a vieţii de zi cu zi. O altă constatare care se desprinde din sondajul IMAS pe luna mai este aceea că atacurile dictate împotriva lui Traian Băsescu au făcut ca, la capitolul încredere în personalităţi, primarul Capitalei să-l ajungă din urmă pe Adrian Năstase, între ei rămânând un spaţiu infim de 0,1 la sută.
     În relaţie sau nu cu sondajul IMAS, în zona opoziţiei politice au început să se mişte lucrurile. Astfel, frământările din ultimele zile ar putea să marcheze începutul găsirii de soluţii. Cea mai spectaculoasă dar şi cea mai promiţătoare dintre toate este eventuala colaborare PD-PNL, chiar dacă în ambele partide această idee întâmpină rezistenţă din partea unor lideri excesiv de orgolioşi sau pur şi simplu incapabili de a vedea avantajele materializării ei. Astfel, pentru liberali este mult mai important să contracareze PSD decât să se lupte între ei, răsturnarea acestei ordini putând să le fie fatală. La rândul lor, pediştii au avut ocazia să constate că, din pricina raportului de forţe, un război de uzură cu PSD este destinat eşecului. Aşa cum arată lucrurile acum, partidul de guvernământ este singurul capabil să învingă de unul singur, evident în cazul în care printr-o minune erodarea lui ar putea fi oprită. Acest lucru este improbabil, însă, în condiţiile în care Cabinetul Năstase, în ciuda machiajului grosier pe care îl etalează în emisiunile majorităţii posturilor de televiziune, dă semne clare de oboseală şi face greşeli pe cât de mari pe atât de frecvente. Conflictul cu presa internă şi internaţională, pe care l-a declanşat din aroganţă dar şi din cauza pierderii tot mai accentuate a contactului cu realitatea, se înscrie în această categorie. Îngrijorător pentru opoziţie ar trebui să fie faptul că, deşi puterea pierde puncte în sondaje, acestea nu se adună în contul ei. Una dintre explicaţii este criza de lideri, Traian Băsescu fiind, deocamdată, singurul opozant care îl poate bate în procente pe Adrian Năstase. Opoziţia nu poate face abstracţie de acest aspect fără să-şi pericliteze şansele de reuşită. Să sperăm că liderii PD şi PNL au destulă minte pentru ca, în cele din urmă, să valorifice atuurile ce decurg, în mod evident, dintr-o eventuală conlucrare.
     În sfârşit, PNŢCD şi UFD se confruntă cu problema arzătoare a supravieţuirii. Şi aici întrebarea numărul unu este dacă ar fi bine să facă o alianţă sau ar fi preferabil ca fiecare să meargă pe drumul său. La vârful PNŢCD se caută cu înfrigurare o soluţie. Să se apropie oare de PNL şi PD? Să încerce să croiască o coaliţie extraparlamentară în care să fie vioara întâi?
     Întrebări cu toptanul şi o foame mare de răspunsuri. A venit timpul ca asemenea chestiuni să fie limpezite iar opoziţia, luându-şi rolul în serios, să încerce să construiască o alternativă reală, la actuala guvernare.
Maria Lucia MUNTEANU