Ultima oră
Știri
Universul şcolii, nr. 3 şi 4
     Aşa cum ne-a obişnuit, Casa corpului didactic scoate la intervale regulate revista "Universul şcolii" care se adresează în special cadrelor didactice, dar şi elevilor. Numărul 3 al revistei conţine informaţii utile privind admiterea la Universitatea 1 Decembrie 1918, Alba Iulia, articole interesante despre folosirea operei caragialiene în cultivarea limbii române în şcoli, opinii pedagogice privind opţiunea elevilor între rutină şi efervescenţă, valenţele informative, prin culegeri, compuneri şi rezolvarea problemelor de către elevi, evaluarea elevilor în alternativa educaţională step-by-step, iniţiative didactice, profiluri de dascăli vestiţi, născuţi pe meleagurile judeţului nostru. Numărul 4 al revistei este consacrat în întregime marelui dramaturg I.L. Caragiale, unde găsim eseuri, exegeze, opinii critice privind opera celui care a reprezentat cum nu se poate mai bine tarele morale şi sociale ale societăţii româneşti de la sfârşitul secolului XIX, valabile şi azi în spaţiul dintre Dunăre şi Carpaţi. Remarcabilă este şi ţinuta grafică a revistei realizată cu mijloace proprii. (G.M.)
Semnături pentru modificarea Constituţiei
     Urmare a iniţiativei Partidului Umanist din România Social Liberal, în judeţul Alba au fost consemnate peste 1500 de semnături în favoarea modificării art. 59 din Constituţia României privind numirea ca senator de drept a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane şi a Preşedintelui Academiei Romane, numirea în Parlament a reprezentanţilor sindicatelor şi patronatelor fără afilierea acestora la vreun partid politic.
     Acţiunea va continua în toate localităţile din judeţul Alba, umaniştii având convingerea ca prin aceasta se va reuşi ridicarea moralităţii în Parlamentul României, înlăturându-se amestecul politicului în promovarea valorilor autentice şi reprezentative. (F.R.)
Puii de moţi i-au dovedit pe... albanezi
     La sfârşitul săptămânii trecute au avut loc întrecerile Campionatului judeţean şcolar la fotbal, clasele V-VI. În finala mare, elevii de la Grupul Şcolar "Lazăr Chirilă" din Baia de Arieş i-au învins pe colegii lor din Alba Iulia şi vor juca mai departe în faza zonală de la Tg. Mureş. (F.R.)
Veşti bune
SMURD și în județul Alba
     Părintele SMURD-ului, dr. Raed Arafat, ne-a declarat că în cel mai scurt timp va avea o nouă rundă de discuţii cu autorităţile judeţului Alba pentru ca serviciul medical aerian de urgenţă să poată acţiona oficial şi pe meleagurile noastre. "Am avut o primă rundă de discuţii cu prefectul judeţului Alba, d-l Ioan Rus şi am stabilit că ne vom întâlni din nou pentru parafarea unui protocol. Elicopterul cu care noi intervenim este finanţat de Spitalul judeţean Târgu Mureş. Deci avem nevoie de cofinanţări şi din judeţul d-voastră şi atunci totul va fi OK. Chiar dacă încă nu avem un protocol semnat, noi am intervenit în Alba, ori de câte ori am fost solicitaţi", a declarat dr. Raed Arafat. Aşa cum v-am mai informat, cu ajutorul serviciului SMURD, preşedintele CJ Alba, Augustin Presecan a fost transportat la Tg. Mureş după teribilul accident de la Scărişoara. Ultima dată, elicopterul SMURD a fost în Alba în urmă cu circa o lună de zile, când un muncitor a căzut de pe o hală de la Cugir SA.
     Primele demersuri pentru aducerea SMURD-ului în judeţul Alba, le-a făcut chiar preşedintele Augustin Presecan. În cadrul unei întâlniri a CDR Centru, în calitate de co-preşedinte, Augustin Presecan i-a spus d-rului Raed Arafat. "Nu contează cât costă acest proiect dacă se salvează o viaţă de om. Asta este mai important decât orice".
Florin ROMAN

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
PSD Alba îl susţine necondiţionat pe Mircea Rapcea
În prezent, el este detaşat temporar la conducerea staţiei Petrom Ocna Mureş
     În ultima săptămână, unul dintre capetele de afiş ale mass-mediei locale l-a constituit suspendarea din funcţia de director al Petrom Alba a domnului Mircea Rapcea, care este şi unul dintre membrii marcanţi ai organizaţiei judeţene a partidului de guvernământ. Din această postură, d-l Rapcea, avându-l alături pe vicepreşedintele Mihai Babiţchi, a organizat la sediul PSD Alba o conferinţă de presă în încercarea de a lămuri situaţia creată la Petrom Alba. În primul rând, d-l Babiţchi a menţionat faptul că acest caz a fost analizat în şedinţa Delegaţiei Permanente a PSD Alba, unde s-a constatat că Mircea Rapcea a obţinut în scurtul timp de când a fost numit prin concurs, rezultate notabile în activitate, bucurându-se de susţinerea necondiţionată a majorităţii salariaţilor, respectiv a sindicatului din societate. Acest din urmă aspect a fost confirmat şi de către d-l Ioan Munteanu, liderul de sindicat din cadrul Petrom Alba, prezent la şedinţa Delegaţiei Permanente. "În atari condiţii, a declarat d-l Babiţchi,decizia de suspendare din funcţie, semnată de d-l Ioan Popa, directorul general al Petrom, nu are nici o acoperire în fapte, nu are viza oficiului juridic şi a fost emisă în contradicţie cu dispoziţiile legale. De aceea, Delegaţia Permanentă a decis să-i acorde în continuare întregul sprijin politic domnului Mircea Rapcea, sperând că demersurile sale pentru respectarea legalităţii vor fi încununate de succes".
     În prezent, d-l Rapcea, detaşat cu titlu de interimat la conducerea staţiei Petrom Ocna Mureş, aşteaptă răspunsul directorul general al Petrom, cu privire la situaţia existenţă, în acest sens fiind înaintată o cerere la Bucureşti. "Nu mă interesează activitatea sindicală, nu mi-am băgat nasul în acestă problemă, aşa cum s-a insinuat, eu sunt preocupat doar de soarta societăţii şi în mod prioritar de recuperarea creanţelor. Deocamdată nu pot să trag o concluzie certă cu privire la acele persoane care sunt în spatele acestor acţiuni de suspendare din funcţie", şi-a exprimat poziţia d-l Mircea Rapcea. Deşi a fost anunţat ca participant la această conferinţă de presă în ideea de a confirma susţinerea d-lui Rapcea, liderul de sindicat Ioan Munteanu nu a dat curs invitaţiei.
Răzvan JURCĂ
Sindicatul Petrom nu-l mai vrea pe Mircea Rapcea
     Într-un comunicat trimis ieri la redacţie, liderul Sindicatului Petrom Alba, d-l Ioan Munteanu, a făcut următoarele precizări: "Sindicatul nostru este un partener loial care a parafat Acordul social atât la nivel central cât şi la nivel judeţean. Nu putem fi însă de acord cu persoane ca d-l Rapcea care a intervenit în treburile sindicatelor, în calitate de director, deşi acest lucru este de nepermis într-o ţară democratică. Prin urmare noi nu-l susţinem pe Mircea Rapcea în demersurile sale şi respectăm deciziile directorului general, Ioan Popa şi ale liderului sindical naţional Liviu Luca."
     Ca urmare a deciziei directorului general al Petrom, noul director interimar al Sucursalei Petrom Alba este actualul director economic Elena Barbu, în timp ce fostul director, Mircea Rapcea a fost numit ca şef al staţiei Petrom Ocna Mureş. (I.M.)
Vârfurile culturii din judeţul Alba premiate de Prefectură şi Direcţia pentru cultură
     Activitatea în domeniul culturii înseamnă sacrificii, trudă, muncă, fără bani. Munca în cultură presupune nu doar voinţă, ci mai ales har. În vremurile noastre, când sărăcia este omniprezentă, ea presupune şi foarte multă dârzenie şi încăpăţânare. Cei mai buni dintre "încăpăţânaţii" din judeţul Alba au fost premiaţi, ieri, de Prefectura judeţului Alba şi Direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional Alba. Măcar astfel meritul şi munca lor este recunoscută. Au primit din mâna prefectului judeţului Alba - Ioan Rus şi a directorului DCCPCN Alba - Ion Mărgineanu diplome şi cupe 86 de oameni de cultură din judeţ reprezentanţi ai instituţiilor publice care aduc cultura mai aproape de cetăţeni, instructori de ansambluri folclorice, meşteri populari, prozatori şi poeţi, istorici literari, folclorişti. Acţiunea celor două instituţii se înscrie în efortul mai amplu al guvernului de a mai îndulci lipsa fondurilor în cultură prin recunoaşterea publică a meritelor celor care n-au abandonat în faţa greutăţilor şi prin organizarea unor ample dezbateri generatoare de idei culturale puţin costisitoare. O asemenea dezbatere va avea loc mâine la Timişoara unde în prezenţa preşedintelui Ion Iliescu se vor desfăşura lucrările Forumului Cultural Naţional - Secţiunea Banat, Transilvania de Vest.
     Oricum, Prefectura judeţului Alba - prefectul Ioan Rus sunt vechi prieteni ai creatorilor de orice fel. O dovedesc premiile pe care an de an le-a acordat unor valoroşi participanţi la Festivalul Internaţional "Lucian Blaga" sau meşterilor populari care vin să-şi expună produsele la Târgul de Fete de pe Muntele Găina. De altfel, prefectul Ioan Rus a promis ca în luna decembrie să fie organziată o nouă gală de premiere a oamenilor din cultură, unde premiile vor fi probabil mai puţine, dar vor fi mai consistente.
Anca DINICĂ
Liberalii au depus la Camera
Deputaților moțiunea "Fiscalitatea"
     Recent, Partidul Naţional Liberal a depus la Camera Deputaţilor moţiunea "Fiscalitatea", prin care se atrage atenţia asupra unor grave erori din legislaţia românească, ce ar putea avea consecinţe dintre cele mai nefaste. Astfel, liberalii atrag atenţia asupra faptului că, pentru prima dată în România, se utilizează regimuri fiscale diferite în cursul aceluiaşi exerciţiu financiar: de la 1 mai pentru majorarea cotelor la accize, de la 1 iunie pentru noua lege a TVA şi de la 1 iulie pentru Legea impozitului pe profit. Iată câteva dintre consecinţele creşterii alarmante a fiscalităţii, aşa cum au fost arătate în moţiunea respectivă: influenţarea negativă a preţurilor produselor supuse accizării, necorelată cu puterea de cumpărare a populaţiei, dar şi limitarea desfacerilor acestor produse; creşterea doar teoretică a încasărilor la Bugetul de stat din TVA, ca urmare a majorării preţurilor tuturor produselor datorită sporirii fiscalităţii, fără să se ia în considerare descreşterea consumului intern; reducerea numărului locurilor de muncă şi trecerea personalului disponibilizat în sfera protecţiei sociale, ceea ce înseamnă cheltuieli suplimentare ale Bugetului de stat; determinarea încetinirii creşterii economice cu efecte atât pe termen scurt cât şi pe termen lung asupra tuturor cetăţenilor şi viitorului României.
     Prin moţiunea "Fiscalitatea", liberalii lansează un apel către Guvernul României, solicitând de urgenţă: *revizuirea întregii politici fiscale; *continuarea încurajării dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii; *administrarea profesionistă a colectării veniturilor statului; *revizuirea şi amendarea în regim de urgenţă a tuturor actelor normative care au înăsprit fiscalitatea. În mod concret şi direct, PNL propune diminuarea cotei standard de TVA la 15%, reducerea cotei standard a impozitului pe profit la 15%, reducerea nivelului accizelor, cu scoaterea de sub incidenţa acestora a unor aşa zise produse de lux (cafea, vin, televizoare) etc.(I.H.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.