GLOBALIZAREA - ULTIMUL VAL
     În cabaretul globalizării, statul face striptease, iar la sfârşitul reprezentaţiei rămâne în chiloţi: forţa de represiune. Cu baza materială distrusă, cu suveranitatea şi independenţa anulate, cu clasa politică anihilată, statul-naţiune devine un simplu serviciu de securitate pentru megacompanii... Noii stâlpi ai lumii nu trebuie să guverneze direct. Ei însărcinează guvernele naţionale să le administreze afacerile. (Z. Bauman)
     Viaţa tuturor a prins în ultimii ani un ritm ameţitor, o viteză debordantă. Spaţiul a început să fie guvernat de tehnică şi de viteza de acţiune a acesteia. Sub acţiunea tehnicii moderne, globul pământesc a devenit, aşa după cum prezicea acum peste un sfert de secol Alvin Toffler în cartea sa "Al treilea val",... un sat planetar!
     În prezent, oamenii nu mai pot fi despărţiţi de obstacole fizice sau distanţe temporale. Prin interconectarea computerelor şi monitoarelor din toată lumea discrepanţele dintre aici şi acolo şi-au pierdut sensul. Toate acestea au dat naştere unui fenomen, încă misterios, ce stă pe buzele tuturor sau este rostit în şoaptă şi poartă numele de GLOBALIZARE.
     Nimeni nu ştie încă exact de unde vine, cu ce se mănâncă, ce vrea să nască sau dacă urmăreşte... să-şi devoreze puii. Ceea ce le-a pătruns multora în cap în legătură cu acest fenomen este ceva de genul "unui rău necesar" - ceva ce trebuie să realizăm neapărat dacă vrem să fim fericiţi. După alţii, însă, sursa nefericirii noastre ar sta tocmai în globalizare. Ceea ce este sigur pentru toţi, aşa după cum arată Z. Bauman în cartea sa recent apărută, intitulată "Globalizarea şi efectele ei sociale", este că "globalizarea reprezintă destinul implacabil spre care se îndreaptă lumea, un proces ireversibil care, vrem-nu vrem, ne va schimba din temelii viaţa"
     Cât ne-o va schimba în bine şi cât în rău, asta rămâne de văzut şi depinde de fiecare dintre noi în ce măsură vom reuşi să ne adaptăm noilor condiţii.
     Cert este că lumea este într-un proces de schimbare rapidă şi că "mobilitatea" a devenit principalul factor al acesteia.
     Iată cum descrie Z. Bauman implicaţiile "mobilităţii" în această eră denumită tot mai frecvent "era globalizării". "Mobilitatea ajunge să fie una dintre cele mai râvnite valori, iar libertatea de mişcare - o facilitate întotdeauna rară şi inegal răspândită - devine rapid principalul factor de stratificare în epoca postnucleară pe care o traversăm. Cu toţii suntem în mişcare vrând-nevrând. Ne aflăm în mişcare chiar dacă fizic stăm pe loc; imobilitatea nu este o opţiune realistă într-o lume veşnic schimbătoare. Cu toate acestea, efectele noii condiţii sunt în chip radical inegale. Unii dintre noi devin cu adevărat şi complet "globali", alţii sunt ţintuiţi în localitatea lor - situaţie deloc plăcută ori suportabilă într-o lume în care "globalii" dau tonul şi alcătuiesc regulile jocului vieţii... A fi local într-o lume globalizată este un semn de inadecvare socială şi de degradare. La neajunsurile existenţei locale se adaugă faptul că spaţiile publice se îndepărtează de zona de acces a vieţii localizate, ceea ce face ca localităţile să-şi piardă capacitatea de producere şi transmitere a semnificaţiei şi să depindă din ce în ce mai mult de acţiuni de interpretare şi descifrare a sensului pe care nu le pot controla.
     ... Este aşadar clar că la sfârşitul războiului cu spaţiul, mobilitatea a devenit cel mai puternic factor de stratificare - adică ceea ce determină clădirea şi reclădirea zilnică a noilor ierarhii sociale, politice, economice şi culturale, din ce în ce mai răspândite în jurul lumii. Iar celor aflaţi în vârful noii ierarhii, libertatea de mişcare le aduce avantaje mult superioare".
     Sunt, desigur, numeroşi acei care îşi pun frecvent întrebările: Oare cine se află în fruntea acestei noi ierarhii? Cine sunt cei care au câştigat (cel puţin pentru moment - n.a.) războiul mobilităţii în spaţiul planetar? Răspunsurile nu sunt chiar aşa de greu de ghicit: sunt noile elite mondiale, companiile transnaţionale, cele care în ultimele câteva zeci de ani au produs şi au ajuns să stăpânească averi uriaşe; sunt cei care dispun de capital şi care îşi permit să investească oriunde pe glob la ora actuală, fără a fi neapărat nevoie să-şi schimbe sediul firmei. Pentru toate şi pentru toţi aceştia, lumea de astăzi nu mai are nici un fel de îngrădire, nici bariere, nici graniţe. Desigur, pentru a se putea mişca în voie, s-a creat... "foamea de capital". Iar, în prezent, dacă totuşi undeva întâmpină vreo "rezistenţă", nimic mai simplu: capitalul se poate oricând deplasa spre locuri mai paşnice, unde este aşteptat cu braţele deschise.
     Ce se va întâmpla oare cu graniţele, cu statele, cu statele - naţiune în această eră a integrării, respectiv a globalizării?
     Modificările sunt deja uluitoare, iar destinul pare a fi implacabil. Iată, pe scurt, cum este descrisă această problemă de către Z. Bauman:
     "Vreme de aproape cincizeci de ani şi până în urmă cu câţiva, peste această lume parcelată de state suverane s-au suprapus două blocuri de putere. Fiecare dintre ele promova o coordonare superioară între ordinile de stat din cadrul "meta-suveranităţii" respective, bazate pe prezumtiva insuficienţă militară, economică şi culturală a fiecărui stat în parte. Puţin câte puţin, dar implacabil, a fost avansat noul principiu de integrare supra-statală, mai rapid în practică decât în teoria politică. Scena globală a devenit din ce în ce mai pregnant teatrul coexistenţei şi concurenţei dintre grupurile de state şi nu dintre statele luate separat.
     ...Unele state - departe de a fi forţate să renunţe la dreptul propriei suveranităţi - doreau din toată inima şi cu mare nerăbdare să le abandoneze, rugându-se să fie scăpate de suveranitate şi să fie dizolvate în formaţiunile suprastatale. Altele erau "etnicităţi" anonime sau izolate local, de mult uitate dar renăscute, sau necunoscute dar inventate la timp, adesea prea mici, stinghere şi incapabile să treacă la un test de suveranitate, dar cu toate acestea cerându-şi dreptul la un stat autonom. Au existat, de asemenea, naţiuni mai noi sau mai vechi care au scăpat de carcera federalistă unde fuseseră închise cu forţă de răposata - de acum - superputere comunistă, dar numai pentru a-şi folosi proaspăt dobândita libertate de decizie în interesul disoluţiei independenţei politice, economice şi militare în Piaţa Comună şi NATO..."
     "... Astfel, toate cele trei picioare ale trepiedului suveranităţii au fost zdrobite. În mod evident, ruperea piciorului economic a fost decisivă. Nemaiputând echilibra situaţia financiară doar prin manevrarea intereselor speculate politic ale populaţiei în cadrul suveranităţii politice, statele - naţiune devin din ce în ce mai mult executante şi deţinătoare plenipotenţiare ale unor forţe pe care nu mai speră să le controleze politic. Conform verdictului analiştilor politici latino - americani, datorită "porozităţii" tuturor economiilor aşa-zise "naţionale" şi efemerităţii, impreciziei şi non-teritorialităţii spaţiului în care operează, pieţele financiare globale îşi impun legile şi preceptele asupra planetei. Globalizarea nu este altceva decât o extensie totalitară a legilor lor asupra tuturor aspectelor vieţii. Statele nu au suficiente resurse sau libertate de mişcare pentru a suporta presiunea, pentru simplul motiv că în câteva minute, întreprinderi şi state întregi se pot prăbuşi.
     Din cauza extinderii nespecializate şi de nestăvilit a legilor comerţului liber şi în primul rând a mişcării libere a capitalului şi finanţelor, economia se sustrage treptat controlului politic. Ceea ce a rămas din politică urmează să fie coordonat ca în vremurile de glorie, de stat - dar tot ceea ce ţine de viaţa economică rămâne inaccesibil statului. Orice încercare în această direcţie se va ciocni de riposta promptă şi dură a pieţelor mondiale. Neputinţa economică a statului va fi iarăşi înfăţişată în toată goliciunea ei, spre groaza actualilor săi conducători. După calculele lui Renč -Passat, suma zilnică totală a tranzacţiilor financiare intervalutare pur speculative se ridică la 1300 de miliarde de dolari - de cincizeci de ori mai mare decât volumul schimburilor comerciale şi aproape egală cu totalul rezervelor tuturor băncilor naţionale de pe glob, adică 1500 de miliarde de dolari. Aşadar, conchide Passat, nici un stat nu poate ţine piept mai mult de câteva zile presiunilor speculative efectuate de pieţe."
     Despre războiul spaţiului, bătălia hărţilor şi noua polarizare vom reveni într-un număr viitor al ziarului nostru.
Tinu MATEŞ