Curier județean
Rugăciunea de azi
     Doamne, Dumnezeul nostru, orice am greşit în această zi cu cuvântul, cu lucrul şi cu gândul, ca un bun şi iubitor de oameni, iartă-mi. Somn cu pace şi fără scârbă dăruieşte-mi. Pe îngerul Tău cel apărător îl trimite să mă acopere şi să mă păzească de tot răul. Că Tu eşti păzitorul sufletelor şi al trupurilor noastre şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Calendar religios
Ortodox: Sf.Sfinţit Mc. Dorotei
Catolic: Sf.Bonifaciu

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Mulțumiri din Chicago
     Stimată redacţie a ziarului "Unirea", cu speranţa că acest mesaj o să-l publicaţi, aduc pe această cale recunoştinţa şi mulţumirile mele d-lui dr. Paveleanu din cadrul Spitalului Judeţean Alba, care a dat dovadă de profesionalism şi umanitarism deranjându-se din timpul său liber pentru a-l opera de urgenţă pe fiul meu Alex Oancea. Domnule doctor, vă mulţumesc din suflet pentru promptitudinea şi profesionalismul de care aţi dat dovadă. Împrejurările vieţii au făcut ca eu să fiu în America şi fiul meu în România. Mii de mulţumiri prietenilor mei din Alba Iulia care l-au ajutat pe Alex. Numai bine, multe salutări şi îmbrăţişări din CHICAGO. Cu respect vă salută Nicoleta O.C.
"Mugurii Crucii Roșii"
     În organizarea Crucii Roşii Române - Filiala Alba, a avut loc recent concursul de educaţie sanitară "Mugurii Crucii Roşii",la această întrecere participând echipaje ale grădiniţelor din municipiul Alba Iulia. Atât la faza locală, cât şi la cea municipală, locul I a fost ocupat de echipajul Grădiniţei nr. 7,compus din Vlad Brumaru, Alexandra Tarnu şi Răzvan Florea. Învingătorii au fost răsplătiţi cu minunate premii oferite de organizatori. (A.D.T.)
Astăzi
Serbarea Școlii "Mihai Eminescu"
     Astăzi, începând cu ora 17.00, elevii şi cadrele didactice din cadrul Şcolii cu clasele I-VIII "Mihai Eminescu" Alba Iulia organizează la Casa de cultură a sindicatelor serbarea şcolii. Cu acest prilej, pe scena din sala mare a instituţiei va avea loc un frumos program artistic susţinut de formaţiile cultural-artistice ale şcolii.Sunt invitaţi să participe părinţii elevilor, cadre didactice, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene, mass-media locală, precum şi toţi cei ce doresc. Intrarea este liberă. (T.M.)

Muzeul de istorie din Aiud, bun de pus la... muzeu!
     Dacă în România s-ar constitui un "muzeu al muzeelor", în care astfel de instituţii să-şi găsească locul în funcţie de vechimea clădirilor în care funcţionează (şi, evident, în funcţie de gradul lor de deteriorare), Muzeul de istorie din Aiud ar avea în mod sigur un loc de cinste. Clădirea (sediul şi patrimoniul) sunt amplasate în fostul Palat princiar ("Casa Bethlen"), edificiu ce este parte componentă a complexului de arhitectură medievală Cetatea Aiudului, dar care a ajuns în unele porţiuni într-o stare jalnică. Chiar în apropiere de biroul directorului, tavanul este spart şi stă gata să se prăbuşească peste cei ce se încumetă să se aventureze prin apropiere. De asemenea, sunt necesare reparaţii la sistemul de încălzire, la instalaţia de iluminat, unele vitrine trebuie înlocuite etc. Primarul municipiului, Liviu Rusu, a promis că va rezolva problema încălzirii, dar în celelalte cazuri lucrurile nu se vor pune la punct decât cu sprijinul unor sponsori. Şi, poate că unele eforturi de atragere de fonduri pe diferite căi ar trebui făcute chiar cu implicarea administraţiei judeţului Alba (Prefectura, Consiliul judeţean) şi a comunităţii oamenilor de afaceri.
     Pentru a sublinia importanţa acestui aşezământ cultural, menţionăm că începuturile sale pot fi plasate în urmă cu 200 de ani (el a funcţionat pe lângă Colegiul academic Bethlen, transferat la Aiud de la Alba Iulia în anul 1662). Şi să nu uităm că actualmente, printre cele 30.000 de exponate, muzeul deţine piese foarte valoroase din depozitul de bronzuri de la Aiud (descoperit în 1971), depozit ce se numără printre primele patru mari tezaure de acest tip din ţara noastră. (I.H.)
Simpozion științific la Muzeul Unirii din Alba Iulia
     Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia găzduieşte joi, 6 iunie, ora 9.00, simpozionul ştiinţific "Cultură şi naţiune. Tipografia românească de la Alba Iulia în secolul XVII" - organizat cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la tipărirea ultimei lucrări din seria tezaurului de carte veche bălgrădeană. La simpozion vor conferenţia cunoscuţi specialişti în istoria culturii şi istoria bisericii din Oradea, Deva, Sibiu, Zalău, Alba Iulia şi Blaj. Cu acest prilej va avea loc prezentarea volumului Mihaelei Grancea -"Călători străini prin Principatele Dunărene, Transilvania şi Banat (1687-1789): identitate şi alteritate". Prezentarea va fi făcută de prof. Iacob Mârza - rectorul Universităţii "1 Decembrie 1918" Alba Iulia. (A.D.)
Pompierii din județul Alba vor să prevină incendiile
     Grupul de Pompieri "Unirea" al judeţului Alba a efectuat în a doua jumătate a lunii mai a.c., o serie de acţiuni pe linie de prevenire a incendiilor. Astfel, au fost executate 8 controale tehnice de specialitate, precum şi 20 de instructaje şi analize de prevenire şi stingere a incendiilor, la care au participat 290 de persoane. De asemenea, au fost eliberate 167 de avize şi autorizaţii PSI, fiind rezolvate 5 sesizări şi reclamaţii privind nerespectarea normelor legale. Nu în cele din urmă, pe timpul controalelor efectuate, au fost constatate 33 de nereguli, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 12,2 milioane de lei. (R.J.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.