Ultima oră
Știri
Procesul Distrigaz Nord - Dalkia se rejudecă
     Deoarece instanţa a admis contestaţia depusă de Distrigaz Nord - Sucursala de Distribuţie Alba Iulia, termenul procesului cu Dalkia a fost fixat pentru 19 iunie. Până atunci, Dalkia va plăti furnizorului de gaz din încasările zilnice, existând şanse ca şi Primăria Alba Iulia să mai vireze o parte din subvenţii. Cu toate acestea, datoriile de 20 de miliarde lei plus penalităţile nu vor fi acoperite. Directorul Distrigaz Nord Alba Iulia, Pavel Bogdan a anunţat că se vor face toate demersurile pentru ca societatea furnizoare de gaz să-şi recupereze banii pentru gazul livrat, chiar dacă ar fi necesară strămutarea procesului în altă localitate. (N.T.)
Rata inflaţiei în creştere
     Conform informaţiilor furnizate de d-ra ec. Ana Topîrceanu, director general al Direcţiei Generale de Stastistică Regională Alba, rata inflaţiei în luna aprilie a anului 2002 a fost de 2 la sută faţă de luna anterioară, 6 la sută faţă de decembrie 2001 şi 24,4 la sută faţă de luna aprilie a anului trecut. Rata medie lunară a inflaţiei, în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2002, a fost de 1,5 la sută comparativ cu 2,7 la sută în perioada corespunzătoare din anul 2001. (H.D.M.)
Rectificare de buget la Sebeş
     În ultima sa şedinţă, Consiliul local al municipiului Sebeş a decis majorarea bugetului local pe anul în curs cu peste 1,2 miliarde lei, atât pe partea de venituri cât şi pe cea de cheltuieli. Banii, proveniţi din sumele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale şi din restituiri de fonduri din finanţarea anilor precedenţi, vor fi folosiţi cu precădere, pe partea de asistenţă socială, dar şi sub formă de subvenţie pentru instituţii publice, în speţă Centrul Cultural "Lucian Blaga". (R.J.)
Lovit de buştean...
     Un bărbat de 40 de ani a ajuns la Spitalul judeţean Alba în stare gravă după ce un copac a căzut peste el. Victima este Vlaicu Panu, muncitor la Exploatarea Forestieră din Luncile Prigoanei. Accidentul a avut loc marţi, în jurul orei 22.00, dar nu se cunosc împrejurările în care bărbatul a fost lovit. Panu a fost internat în Spital, fiind diagnosticat cu multiple traumatisme în zona capului. Pacientul mai prezintă edem cerebral dar medicii susţin că nu este necesară intervenţie chirurgicală. (F.R.)
Cadavru identificat
     Cadavrul unui bărbat a fost găsit ieri dimineaţă, pe râul Mureş de localnicii din Teiuş. Se presupune că victima este Septimiu Gâlea, paznicul de la SC Păpădia SRL Aiud dispărut sâmbătă, 1 iunie. Poliţiştii au demarat cercetările pentru identificarea bărbatului înecat. (F.R.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Astral TV lansează o provocare
Internet pentru ACASĂ
     Ieri, la Alba Iulia, puternica firmă ASTRAL TELECOM a lansat în municipiul nostru (unul dintre primele din ţară) un nou pachet de servicii care se adresează utilizatorilor de Internet. În cadrul unei întâlniri organizate în moderna sală de conferinţe a Hotelului Parc, la care au participat oficialităţi din administraţia publică locală, reprezentanţi ai serviciilor publice şi ai comunităţilor de afaceri din municipiu, posibili clienţi ai serviciilor noi oferite de ASTRAL, conducerea acestei firme şi-a prezentat oferta. "În anul 2002, ASTRAL TELECOM S.A., este cea mai mare firmă de comunicaţii prin cablu optic şi coaxial din România. Această poziţie se datorează atât intrării în cadrul grupului ASTRAL a unor furnizori de Internet de renume (KAPPA, DYNAMIC, NETWORK TECHNOLOGIES, CANAD, SYSTEMS, DELTA SOFT) cât şi investiţiilor importante ale grupului în infrastructura proprie de comunicaţii. Prin numărul de abonaţi ASTRAL TELECOM este una din primele 20 de firme de profil din Europa. ASTRAL TELECOM oferă soluţii tehnice de avangardă pentru piaţa comunicaţiilor din România. În principal, mediul de transmisie folosit este fibra optică şi cablul coaxial în bandă largă utilizat de reţeaua de televiziune prin cablu ASTRAL TELECOM. De asemenea ASTRAL TELECOM operează cu succes o reţea radio de mare viteză atât în bandă publică de 2.4Ghz cât şi în cea privată de 3,5Ghz. ASTRAL TELECOM oferă soluţii la cheie şi de ultimă oră la toate problemele legate de Intranet/Internet. Oferta de servicii Intranet/Internet a fost şi este într-o continuă diversificare, firma noastră oferind pe lângă modalităţile clasice de conectare, care au ca suport liniile telefonice închiriate analogice sau digitale, variante de conectare ultrarapide: conectarea prin fibră optică (100 Mbps), conectarea prin cablu de televiziune (10 Mbps) sau conectarea radio (2 Mbps - 11 Mbps) toate reunite în reţele metropolitane Astral. ASTRAL TELECOM, prin propria reţea naţională de comunicaţii, interconectează reţelele metropolitane prin fluxuri digitale de 2 Mbps. Atât reţelele metropolitane cât şi reţeaua naţională sunt reţele proprii independente de reţeaua Romtelecom" - a declarat directorul societăţii ASTRAL din judeţul Alba - Florentin Serghie. Printre avantajele oferite de Astral, d-l Florentin Serghie a amintit: *Astral Telecom dispune de o reţea metropolitană hibridă HFC (Hybrid Fiber Coax) de mare viteză, prin intermediul căreia, pe lângă accesul Internet, se pot accesa o serie de alte resurse locale de interes. Acestea sunt localizate fie pe serverele Astral Telecom, fie pe ale clienţilor conectaţi în reţeaua Astral Telecom. În judeţul Alba reţeaua metropolitană ASTRAL se bazează pe o infrastructură radio de mare viteză, fibră optică, cablu TV, linii închiriate Romtelecom analogice şi digitale. Un alt avantaj major al conectării la reţeaua metropolitană Astral Telecom este posibilitatea de a conecta şi alte locaţii, cu viteză mare de acces Intranet între sediul central şi celelalte puncte de acces la costuri reduse şi posibilitatea de a partaja acelaşi canal de acces Internet". (D.M.)
În ciuda unor zvonuri
Nu există divergenţe între PSD şi sindicate
     Pot afirma cu convingere că atât la nivelul central, cât şi pe plan local, respectiv Alba Iulia, partidul de guvernământ colaborează foarte bine cu reprezentanţii CNSLR Frăţia, organizaţie la care este afiliată şi Federaţia Sindicatelor Petrom. Echipa condusă de Marius Petcu - preşedinte al CNSLR Frăţia, Liviu Luca - primvicepreşedinte al CNSRL Frăţia şi lider al Federaţiei Sindicatelor Petrom, Eugen Luha - vicepreşedinte al CNSLR Frăţia şi Cozmin Guşă şi Simona Marinescu, împreună cu mine, din partea conducerii PSD, elaborăm în prezent proiectul privind înfiinţarea cluburilor social-democrate. Acest proiect are la bază colaborarea la nivel teritorial dintre cele două părţi, sindicate şi PSD, astfel urmând a se realiza un real şi permanent dialog cu societatea civilă. De asemenea, vor fi promovate idei social-democrate, cele două grupări urmând a se sprijini reciproc în scopul găsirii soluţiilor optime de rezolvare a unor probleme sindicale.
     Odată cu înfiinţarea cluburilor social-democrate vor fi identificate noi perspective de comunicare pe plan intern şi internaţional, vor fi întărite segmentele decizionale, iar tinerii vor fi promovaţi cu prioritate. Vor lua fiinţă şcoli de cadre, atât la nivel sindical, cât şi la cel politic. Având deci o colaborare fructuoasă cu sindicatele, suntem receptivi la orice chestiune ridicată de acestea. În ceea ce priveşte imixtiunile în problemele sindicatului Petrom Alba ale fostului director Mircea Rapcea, nu pot afirma cu certitudine că acesta are o vină în acest sens. Evenimentele au fost receptate într-un anumit mod la nivel central, unde s-a luat o hotărâre în scopul prevenirii unor posibile tensiuni. S-a considerat că altfel aveau loc discuţii inutile pe teme deloc importante pentru reprezentanţii sindicatelor Petrom. În aceste condiţii s-a stabilit ca Mircea Rapcea, manager cu reale calităţi şi rezultate, să primească din partea PSD o funcţie la fel de importantă într-o altă sferă de activitate. Astfel, consider că am pus capăt discuţiilor pe această temă. În ceea ce-l priveşte pe liderul sindicatului Petrom Alba, Ioan Munteanu, acesta se bucură de aprecieri atât din partea sindicatelor, cât şi a reprezentanţilor PSD. Noul director interimar al Petrom Alba, d-na Emilia Barbu, beneficiază de susţinerea sindicatului şi a PSD, deci nu cred că vor exista contestaţii. Poziţia oficială exprimată de Mihai Babiţchi într-o recentă conferinţă de presă este normală, el fiind purtător de cuvânt al PSD. În acel moment, a fost exprimat punctul de vedere al delegaţiei permanente a PSD. Cred că acum delegaţia permanentă a înţeles că există priorităţi mult mai importante decât aceasta. Deci, pe viitor, toată atenţia va trebui orientată spre chestiunile prioritare pentru judeţ, concentrându-se toate forţele pentru rezolvarea problemelor majore. În ceea ce-l priveşte pe liderul federaţiei sindicatelor Petrom, Liviu Luca, noi colaborăm excelent cu dânsul, elaborând în prezent programul privind înfiinţarea grupurilor de comunicare din cadrul cluburilor de dialog social. Toate chestiunile amintite anterior sunt cunoscute de preşedintele PSD Alba, av. Ioan Rus şi consider că în prezent, în sânul partidului nu există divergenţe de opinii.
Codrin ŞTEFĂNESCU, secretar executiv al PSD, deputat de Alba
Investiţiile pe anul 2003
Criterii de performanţă pentru şefii instituţiilor publice judeţene
     Prefectul Ioan Rus s-a întâlnit în cursul zilei de ieri cu majoritatea şefilor serviciilor publice descentralizate, tema discuţiilor fiind abordarea cu mult succes a investiţiilor specifice pe anul 2003". Am cerut fiecărui director un plan concret de acţiuni pentru anul următor, care să fie înaintat din timp ministerelor de care aparţin, pentru a fi cuprinse în proiectul de buget. Ne vom implica atât noi, autorităţile judeţene cât şi parlamentarii de Alba, pentru susţinerea acestor investiţii. Modul în care fiecare şef va rezolva această problemă, va reprezenta un important criteriu de performanţă al activităţii fiecăruia", ne-a declarat şeful administraţiei publice judeţene. Domnia sa ne-a mai precizat că se au în vedere cu precădere, lucrări hidrotehnice, electrificări, modernizări de drumuri, dar şi finalizarea unor sedii aparţinând instituţiilor publice, cum ar fi Direcţia de Finanţe sau Direcţia Agricolă. (R.J.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.