Ultima oră
Știri
Nedeea Almăşană
     Fiii satului, sau mai exact satelor componente ale comunei Almaşu Mare, se vor întâlni joi, 13 iunie, la tradiţionala sărbătoare Nedeea Almăşană. Organizată de Primăria Almaşu Mare, Căminul cultural Almaşu Mare, DCCPCN Alba, Centrul judeţean al creaţiei populare Alba, Prefectura judeţului Alba, Consiliul judeţean Alba şi Consiliul local Almaşu Mare sărbătoarea va şi deschisă la ora 13.00 de un TE DEUM oficiat la Monumentul Eroilor din Almaşu Mare. El va fi urmat de depuneri de coroane şi jerbe de flori, precum şi de un moment lirico-muzical susţinut de elevii şcolilor de pe raza comunei. Căminul cultural va găzdui de la ora 15.30 un mare spectacol folcloric "La Almaş, în vârf de munte" la care-şi vor da concursul cunoscuţi interpreţi ai muzicii populare dintre care-i amintim pe Ionuţ Fulea, Eugen Pistol, Mircea Târziu, Adrian Ţiboc, Nicoleta Beca, Formaţia de căluşari a Căminului cultural Cib, cea din oraşul Cugir, ceata de căluşari a Şcolii generale Almaşu Mare şi orchestra "Doina Iancului" din Cîmpeni. Manifestările se vor încheia cu o horă ţărănească. (A.D.)
Au crescut salariile
     Conform unui comunicat furnizat de Direcţia Generală de Statistică Regională Alba, câştigul salarial mediu brut pe judeţ, calculat pe baza unui eşantion reprezentativ, a fost în luna aprilie de 4.993.222 lei, cu 7,9 la sută mai mare decât cel din luna precedentă, iar câştigul mediu net a fost de 3.641.214 lei, cu 7 la sută superior celui din martie a.c. Puterea de cumpărare a salariului (venitul real) a crescut cu 4,9 procente comparativ cu luna martie. Asta doar pe hârtie, deoarece majoritatea românilor de rând trăiesc de pe o zi pe alta şi simt cum le bate vântul prin buzunare. (H.D.M.)
Pentru a înlesni accesul spre muntele Găina
Se va repara drumul Cîmpeni - Avram Iancu
     Directorul Oficiului Prefectural Cîmpeni, d-l Nicolae Puiuleţ, va răspunde de coordonarea activităţilor legate de pregătirea preliminară a Marii Sărbători de pe Muntele Găina. Această sarcină i-a fost încredinţată de către prefectul Ioan Rus cu prilejul vizitei efectuate în zonă în cursul zilei de joi. În acest sens, d-l Puiuleţ ne-a precizat că, în primul rând va fi demarată acţiunea de reparaţie capitală a drumului Cîmpeni - Avram Iancu iar sus pe Munte, pe anumite porţiuni va fi turnată piatră concasată şi covor asfaltic. De asemenea pentru rezolvarea tuturor problemelor organizatorice, îşi vor da concursul şi prefecturile din judeţele limitrofe, până în prezent cea mai interesată arătându-se prefectura din Arad. (R.J.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Prin aplicarea Ordonanţei 36/2002
Locuitorii Sebeșului vor fi vlăguiți de impozite
     În baza Ordonanţei 36/2002, Consiliul local Sebeş a stabilit în ultima sa şedinţă cuantumul impozitelor şi taxelor locale pe anul 2003. Actul normativ respectiv care va intra în vigoare începând cu anul următor, oferă oportunitatea Consiliilor locale să majoreze anual cu până la 50% aceste impozite, anulându-se posibilitatea existentă în vechile reglementări de a le reduce cu până la 50%. Dispărând astfel posibilitatea reducerii valorii impozitelor şi taxelor locale, acestea vor cunoaşte în Sebeş ca de altfel şi în celelalte localităţi, o creştere foarte mare, determinată de Ordonanţa 36/2002. Spre exemplu cele mai mari creşteri se vor produce la impozitul pe teren, unde în zona B, pentru Sebeş, Petreşti şi Lancrăm, aceasta va fi de 243,5% iar pentru zona D de 184,1%.
     O altă noutate, referitoare la impozitul pe teren, este faptul că pentru Răhău, care era scutit de plata lui, în 2003, această facilitate va dispărea. Creşteri semnificative, se vor produce şi la nivelul impozitului pe clădiri, în medie cu 90% fără ca să se poată interveni pentru reducerea acestuia. De asemenea, începând cu anul 2003, se va introduce la Sebeş, un nou impozit, care nu există până acum şi anume impozitul pe terenul extravilan. Singurul aspect pozitiv, dacă poate fi numit aşa, este faptul că aceste impozite şi taxe pe anul 2003 nu sunt indexate pe baza ratei inflaţiei, prognozate, întrucât Guvernul nu a emis, în cursul lunii aprilie a.c., hotărârea de indexare. Rămâne valabilă bonificaţia acordată persoanelor fizice pentru plata pe întregul an a impozitelor pe clădiri şi teren, până la data de 15 martie, care va fi de 10%.
     Referitor la aceste creşteri semnificative ale contribuţiilor locale, care mai mult ca sigur nu vor fi primite cu căldură de majoritatea cetăţenilor din Sebeş, primarul Mugurel Sîrbu ne-a precizat: "Pentru 2003, noi am încercat să adoptăm o relaxare fiscală dar, din păcate, nu s-a putut. Să nu se înţeleagă faptul că este o acţiune iresponsabilă a Consiliului local ci a trebuit să respectăm prevederile legale. Nu am propus nici o creştere a impozitelor şi taxelor locale (creştere permisă de lege de până la 50%), întrucât ele vor fi oricum foarte ridicate ca urmare a aplicării Ordonanţei 36/2002".
Răzvan JURCĂ
Se încinge disputa PSD - PD
Pilula anti-stres a domnului deputat Pereş
     Informaţia privind "deplasarea" spre PSD a primarului Mircea Hava, apărută pe prima pagină a principalului cotidian judeţean, continuă să facă valuri în minţile brusc înfierbântate ale liderilor locali ai Partidului Democrat. După firescul moment de derută, capii celor două sau trei curente din PD (nu-i aşa, domnule Pereş?) au început să construiască febril scenarii explicative, încercând să ascundă exact esenţialul: întâlnirea secretă de la Sebeş a avut loc şi domnul Mircea Hava nu s-a dus acolo ca să ceară bani pentru municipiu (oricum secretarul general al PSD, căruia i s-a solicitat întâlnirea, nu are competenţe administrative, ci politice).
     Dorim să fie foarte clar pentru toată lumea: dacă pentru minusculele personalităţi politice (ca să-l parafrazăm pe vicepreşedintele Ion Dumitrel) din fruntea PD Alba, Mircea Hava are o dimensiune cosmică, pentru noi el nu înseamnă mare lucru şi, credem, nici pentru majoritatea cetăţenilor care i-au dat votul în anul 2000. În rândul celor aproape 12.000 de membri ai PSD Alba există trei sau patru personalităţi cu calităţi manageriale administrative remarcabile, care îl pot învinge cu relativă uşurinţă pe actualul primar al centrului de judeţ. Anul 2004 se apropie....
     Încercăm să ne păstrăm seriozitatea când răspundem atacurilor prietenilor noştri din opoziţie, dar nu poţi să nu zâmbeşti când Ion Dumitrel îşi gratulează preşedintele propriului partid cu apelativul "spaima lui Adrian Năstase". La o asemenea inepţie râde o naţiune întreagă pentru că, potrivit presei, Traian Băsescu face parte din tripleta comică a politicii româneşti, alături de celebrii Gheorghe Funar şi Corneliu Vadim Tudor; tripletă care face constant deliciul opiniei publice, al gazetarilor şi, desigur, al... maidanezilor. Chiar nu are cunoştinţă vicepreşedintele Ion Dumitrel de contactele "secrete" dintre Traian Băsescu şi Valeriu Stoica, care pregătesc fuziunea celor două partide sub flamura liberalismului? Ele sunt un fel de secret al lui Polichinele pentru politica românească. Aşa că să nu mai aburească opinia publică cu ataşamentul partidului său faţă de valorile social-democraţiei.
     Pentru că, periodic, în lipsă de argumente, domnul Alexandru Pereş, zis deputat PD, dă curs fanteziei sale debordante şi inventează tot felul de "aripi" în organizaţia noastră, îl somăm să ni le prezinte şi nouă. Considerăm că suntem foarte bine informaţi şi nu avem cunoştinţă de asemenea accesorii păsăreşti. Membrii PSD Alba pot, şi au uneori păreri diferite în anumite probleme dar întotdeauna deciziile se iau în consens, potrivit spiritului profund democratic care guvernează partidul nostru. Mai este nevoie să amintim că la Conferinţa judeţeană de constituire a PSD Alba, în profida mediatizării excesive şi tendenţioase a existenţei aşa -ziselor tabere divergente sau aripi, domnul av. Ioan Rus a fost ales preşedinte al organizaţiei cu doar 4 voturi împotrivă din 503 delegaţi? Votul fiind secret. Cu siguranţă PSD Alba este una dintre cele mai unite organizaţii ale partidului nostru.
     Probabil că această unitate deranjează opoziţia, inclusiv Partidul Democrat, care se tot sparge în bucăţi de câţiva ani, fără să-şi găsească identitatea doctrinară şi organizatorică. Această neputinţă, manifestată nu numai în plan mediatic ci şi parlamentar se datorează, afirmă adversarii noştri politici, inclusiv prin gura liderilor PD Alba,..."stilului de conducere totalitar promovat de partidul de guvernământ". O atare aberaţie nu mai trebuie comentată.
     Având noi simţul umorului, aşteptăm cu încredere următoarele intervenţii în presă ale liderilor PD sau PNL. Le aşteptăm, întrucât le considerăm un fel de pilule anti-stres. Citim şi râdem în voie... Ca să nu ne întristeze lipsa de consistenţă a dialogului politic.
Biroul de presă al PSD

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.