Curier județean
Rugăciunea de azi
      Cea nebiruită şi Dumnezeiască putere a cinstitei şi de viaţă purtătoarei Crucii Domnului, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, ci cu puterea ta mă acoperă de toată ispita cea trupească şi sufletească. Amin!
Calendar religios
Ortodox: Sf. Sfinţit Mc. Timotei Episcopul Prusiei; Sf. Mc. Alexandru şi Antonia
Catolic: Fer. Ioan Dominici

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Pod la Colibi
     CJ Alba a alocat 50 milioane de lei pentru pregătirea "Studiului de fezabilitate la obiectivul pod pe DJ 107, satul Colibi". Conform expertizei tehnice efectuată de societatea comercială APECC Timişoara, se impune realizarea unei noi structuri de traversare, care să fie satisfăcătoare din punct de vedere al capacităţii portante şi gabaritului. (F.R.)
Evaluarea terenurilor la Cugireana SA
     A fost aprobat proiectul de hotărâre referitor la constituirea comisiei ce va stabili şi evalua terenurile aflate în patrimoniul SC Cugireana. Din comisie fac parte: preşedinte - Gheorghe Berian, director general, secretar Cristian Ciutrila, consilier juridic, membri Mircea Tîrlea, director tehnic, Carmen Bănăţan, şef serviciu comercial şi Nicuşor Ciulea, director economic. (F.R.)
Copiii din Zlatna mulţumesc
     Colectivul cadrelor didactice de la Grădiniţa nr. 1 din Zlatna, precum şi părinţii mulţumesc conducerii Organizaţiei PSD Zlatna pentru cadourile oferite copiilor şi frumosul gest făcut cu ocazia zilei de 1 Iunie.
Accident de muncă
     În cursul serii de sâmbătă, la Serviciul de Urgenţe al Spitalului judeţean Alba a fost adus Vasile I., din Alba Iulia, victimă a unui accident de muncă. Bărbatul a fost diagnosticat cu amputare traumatică a falangei de la indexul drept. Tot sâmbăta seara a fost adus un băieţel din Blaj, Z.M. de 2 ani, care a suferit un traumatism cranio cerebral prin cădere de la înălţime. Micuţul a fost transferat la pediatrie. (F.R.)
Şcoala din Târsa la 80 de ani
     La 16 iunie, Şcoala generală din satul Târsa, comuna Avram Iancu, aniversează 80 de ani de la înfiinţare. 80 de ani de când lumina cărţii, scrisul şi cititul au putut fi descifrate şi în acest loc îndepărtat al Munţilor Apuseni. Cu această ocazie, la sediul şcolii vor avea loc o serie de manifestări educative şi culturale, precum şi o întâlnire a elevilor şcolii cu reprezentanţi ai generaţiilor care au absolvit aici. (A.D.)
Voluntarul "Peace Corps" al CETM "Albamont" s-a întâlnit cu Liga studenţilor de la Universitatea "1 Decembrie"
     Recent, Liga studenţilor de la Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia a organizat o întâlnire cu voluntarul "Peace Corps" al CETM "Albamont", d-na Gerraldine Brown, la care a participat un număr nesperat de mare de tineri interesaţi de problemele societăţii civile şi de munca de voluntariat. Aceştia au avut prilejul să afle mai multe lucruri despre voluntarii "Peace Corps" şi despre activitatea acestora în România. De asemenea, tinerii studenţi albaiulieni au căutat răspunsuri la întrebările majore care se pun azi în societatea românească, putând afla cum s-au rezolvat diferite probleme sociale, organizaţionale, economice, de mediu etc., în America.
     Cu prilejul acestei întâlniri, membrii Ligii studenţilor care au participat la concursul "Per Pedes" al CETM "Albamont" au prezentat activitatea lor de voluntariat în cadrul clubului albaiulian şi perspectivele de colaborare cu Asociaţia "Sprijiniţi copiii". (I.H.)

Duminică de suflet la Meteș
     Valea Ampoiului - plai de istorie şi plai de legendă în despicătura Apusenilor. O comună frumoasă - cu nume moştenit din timpuri imemoriale, a trăit recent un moment de sărbătoare. Comuna se numeşte Meteş, iar sărbătoarea la care s-a adunat toată suflarea satului a fost prilejuită de instalarea unui nou preot. Am cinstit acest moment cu prezenţa lor, părintele protopop de Alba Iulia, preot Niculiţă Pascu, fostul paroh preot Teodor Olea, lector doctor Valer Moga, specialist în istoria contemporană a României la Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia.
     După o frumoasă şi emoţionantă liturghie duminicală, la care au asistat poporenii în frunte cu primarul comunei, domnul inginer Nicolae Varvara, părintele protopop a înmânat tânărului preot-paroh Adrian Daniel, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Cheile Bisericii "Cuvioasa Paraschiva", ca simboluri ale autorităţii pastorale şi ale credinţei noastre creştine, odată cu bunele sfaturi şi îndemnuri de conduită în Slujba lui Dumnezeu, şi a credincioşilor pe care a ales să-i păstorească.
     În răspunsul său, evident marcat de emoţie şi de înţelegere superioară a misiunii şi răspunderii sale euharistice, părintele Daniel a făgăduit că va fi un misionar al credinţei şi în ciuda vârstei tinere va fi un duhovnic şi un sfătuitor al tuturor.
     Toţi cei prezenţi au primit cuvintele noului paroh ca un legământ de durată cu satul, dorinţă tainică în condiţiile în care tot mai mulţi preoţi din Meteş au fost mai mult călători decât statornici. Au dat glas acestei dorinţe câţiva dintre fiii satului, inginer Nicolae Varvara, profesor Adrian Man, Vasile Creivean .
     Cuvine-se un cuvânt de laudă şi consiliului parohial în frunte cu epitropul Gheorghe Parastie, care s-au străduit să facă din momentul instalării un prilej de autentică sărbătoare.
Profesor Adrian MAN
Controale în piețele agroalimentare ale județului
     O comisie mixtă formată din reprezentanţi ai DGAIA, DSV, Garda financiară, OJPC, Poliţie, Metrologie a verificat în perioada 29 mai - 4 iunie unităţile care funcţionează în zona pieţelor agroalimentare din Sebeş şi Alba Iulia şi târgului de animale din Sebeş. Inspectorii au urmărit respectarea condiţiilor legale şi sanitar veterinare în comercializarea de produse alimentare şi de animale vii. S-au constatat deficienţe care au fost sancţionate prin amenzi la o serie de agenţi economici din judeţ. Au fost verificaţi 297 producători agricoli care au prezentat certificate de producător pentru fiecare din produsele comercializate, semnalându-se totuşi, câteva excepţii. Dintre deficienţele constatate amintim comercializarea legumelor fără afişarea preţului, utilizarea cântarelor fără verificare metrologică, comercializarea porcilor fără certificat sanitar veterinar, utilizarea unor produse cu termen de valabilitate expirat. În scopul verificării respectării condiţiilor care au stat la baza acordării licenţelor de fabricaţie au fost controlaţi mai mulţi agenţi economici. În două situaţii, s-a dispus oprirea fabricaţiei şi suspendarea licenţei, iar în alte 11 cazuri nu s-au constatat deficienţe care să ducă la aplicarea unor amenzi şi s-au menţinut licenţele de fabricaţie. Alte două firme din judeţ SC Vinexport Trading Company SA şi SC Marc Impex SRL au fost controlate şi s-au întocmit procese verbale favorabile în vederea obţinerii licenţelor de fabricaţie. Valoarea totală a amenzilor aplicate ca urmare a deficienţelor constatate de inspectori se ridică la aproape 9 milioane de lei. (A.D.T.)
La Alba Iulia
Trei zile de iubire, într-un an de uitare
     Sala de spectacole a Cercului Militar din Alba Iulia a fost gazda unei manifestări puţin obişnuite, sub genericul "Zilele nesfârşite ale iubirii". Organizată de Fundaţia "Dacoromania", din Cluj-Napoca, (cu sprijinul Organizaţiei de tineret a PSD Alba), manifestarea a constituit un model avangardist de curs de nivel universitar (cu dezbateri interactive privind problemele de cuplu) îmbinat cu reprezentaţii teatrale, în spatele cărora s-au putut ghici elementele unor ritualuri tantrice. Excepţional gândit, ca desfăşurare pe parcursul celor trei zile, cursul "despre iubire" a lăsat uluitoarea impresie (pe care doar practicile iniţiatice o pot lăsa) de a se adresa tuturor dintre cei prezenţi şi totodată fiecăruia în parte, în funcţie de tipologie, caracter, temperament, educaţie, experienţă etc. Deşi constituite din amatori, cele două trupe de teatru ce au evoluat pe scenă ("Katharsis"- Oradea şi "Simbol"-Cluj Napoca) au reuşit cu succes să-şi transmită mesajul prin vibraţii profunde, folosind frecvenţele cele mai subtile, în pofida unor mici scăpări (fond muzical evreiesc într-o scenă cu o şatră de ţigani, artificialitatea vădită a unor tonuri vocale, relevând lipsa emoţiei autentice etc.) Ceea ce nu s-a transmis prin viu grai s-a transmis însă cu prisosinţă prin muzică şi dans.
     Din nefericire, albaiulienii nu s-au prezentat într-un număr prea mare la acest "Festival al Iubirii", de care s-ar fi putut bucura într-un "an de uitare", trei zile de curăţenie primară într-un an de ură, egoism, lăcomie, răutate... Probabil concitadinii noştri, mai ales tinerii, au considerat că ştiu totul despre această minunată enigmă, iubirea, care ne ţine pe toţi în viaţă, alături de tot ceea ce ne înconjoară. (I.H.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.