Putere şi corupţie
     În ciclul "Nici o zi fără corupţie şi scandal politic la nivel înalt" s-a înscris duminică declaraţia incendiară a deputatului Mihai Bar, făcută la Conferinţa judeţeană a PSD Bihor. După ce a pierdut alegerile pentru preşedinţia organizaţiei în favoarea prefectului Florin Serac, deputatul Mihai Bar l-a acuzat pe acesta că, în anul 2000, a vrut să-l introducă pe Adrian Tărău pe lista candidaţilor pentru Parlament în schimbul sumei de 1,5 miliarde de lei. "L-am întrebat dacă el nu ştie de problemele băiatului ăstuia (fiul ex-prefectului de Bihor - n.n.) şi el s-a făcut că nu ştie", a spus Mihai Bar. Adrian Tărău, al cărui nume a fost mult vehiculat în legătură cu moartea procurorului Cristian Panait, este cercetat penal pentru complicitate la contrabandă cu produse petroliere şi, cu toate că a promis public că se va întoarce în ţară pentru a-şi clarifica problemele, a rămas bine merci în străinătate. Contactat de Antena 1, Cozmin Guşă, secretarul general al PSD, a declarat că situaţia descrisă de Mihai Bar nu este adevărată şi că autorul declaraţiei nu ar fi o persoană responsabilă. D-l Guşă n-a explicat însă ce căuta un asemenea "iresponsabil" în fruntea PSD Bihor. În sfârşit, fără a intra în detaliile acestui caz de competenţa justiţiei, nu putem să nu observăm că, în măsura în care declaraţia tardivă a deputatului Bar ar fi adevărată, ea n-ar face decât să evidenţieze, o dată în plus, câteva caracteristici ale corupţiei din România postdecembristă, pe care le vom trece în revistă în continuare.
     O primă observaţie ar fi că, la noi, corupţia nu este doar o sursă de venituri şi facilităţi nemeritate, dar şi un semn exterior al puterii. Dacă sinonimia dintre "oameni corupţi" şi "oameni puternici" este prezentă în mentalul colectiv de multă vreme, utilizarea corupţiei ca semn al puterii este o dezvoltare nouă, perversă, extrem de periculoasă. A fi corupt şi a nu păţi nimic - iată suprema dovadă a adevăratei puteri la noi, iată formula succesului prezentă pe prima pagină a ziarelor absolut în fiecare zi. Să ştie toţi ce mare tâlhar eşti şi să te vadă toţi, în fiecare zi, înfloritor şi sigur de tine - iată adevărata performanţă. Nu eşti corupt, înseamnă că nu ai nici o putere şi nici prestigiu nu meriţi să ai.Nu eşti corupt nu pentru că eşti cinstit, ci pentru că nu ai pârghiile necesare satisfacerii unui eventual corupător. Nu eşti corupt nu pentru că eşti incoruptibil, ci pentru că nu a încercat nimeni, vai de capul tău, să te corupă, găsindu-te neinteresant.
     Rolul de corupător nu este nici el privit cu ostilitate. "Nu se poate să nu dai" a devenit o componentă a "bunului simţ" românesc. Ideea că orice serviciu, dincolo de plata sa legală, trebuie însoţit de o "atenţie" a intrat în codul autohton al bunelor maniere. Corupţia se învaţă, desigur, începând cu formele ei inocente. Mulţi rămân la acest stadiu dar alţii - nu puţini nici ei - ridică maleficul pe cele mai înalte culmi, precum fiul ex-prefectului de Bihor care a vrut să-şi cumpere o imunitate de care, ce-i drept, avea mare nevoie şi era gata - gata să reuşească, dacă nu l-ar fi oprit un "iresponsabil".
Maria Lucia MUNTEANU