La umbra palmierilor
     Un confrate din presa centrală spunea în unul din editorialele sale că, citez "Nimic nu e mai dulce decât viaţa de ministru în România. După fatidicul Decembrie '89, ministrul autohton nu mai are nici măcar grija că ar putea supăra Cabinetul 1 sau Cabinetul 2". Nu mai este obligat nici să stea la birou ca să răspundă la telefon superiorilor săi, pentru că acum are telefon mobil. Care va să zică a dispărut şi grija asta. Ce-i drept, nici parlamentarului nu-i merge rău: salar gras, vile somptuoase, limuzine la scară, imunitate, plimbări pe mapamond, doarme în parlament şi se supără nevoie mare când este filmat, votează unul în locul altuia, chiuleşte masiv. Dânsul mai vrea şi omagii din partea presei, chipurile să nu i se ştirbească încrederea cu care poporul l-a votat. Măcar dacă ar avea "ciocu mic" şi ar sta în banca lui (parlamentară sau ministerială) şi ar tăcea mâlc după cât "bine" aduce poporului român. Omul care a iscat cel mai mare scandal mediatic, scoţând porumbelul pe gură, cel în faţa căruia i se spune "să trăiţi!", este ministrul Apărării (apărării PSD în faţa presei?!). Dacă vreo persoană din înalta societate românească ţine sau vrea ca ţărişoara noastră care se zbate ca peştele pe uscat să supravieţuiască, să intre în structurile civilizaţiei occidentale, aceasta nu este nicidecum Mircea Paşcu. Avem darul de a ne tăia craca de sub picioare, tocmai atunci când ne aflăm pe drumul cel bun. Plin de vervă, acesta, atunci când e vorba să aibă iniţiative antidemocratice, lansează câte o petardă cum a fost şi acest proiect de lege privind "dreptul la replică". După domnia sa, jurnaliştii ar trebui să înfunde puşcăriile pentru că scot la lumina zilei adevăruri îngrozitoare privind afaceri dubioase, inginerii financiare, hoţii la drumul mare, tăcerea suspectă în jurul celebrului scandal FNI etc.
     Strâns cu uşa de ecourile internaţionale, total defavorabile, ale acestei penibile campanii de tip totalitar, d-l Paşcu a dat înapoi, prezentând scuze. Şi-o fi cerut el iertare, dar ruşinea rămâne pe obrazul clasei politice. Poate că acest infatuat ministru nu e de acord să intrăm în NATO. Până la urmă de ce şi-ar dori Paşcu să intrăm în NATO, când a fost un cadru de nădejde al uzinei de activişti de partid, căruia i s-a interzis în '89, intrarea în SUA. Şi nu numai lui, ci tuturor celor ca el. Nu e suficient ca d-l Năstase să-şi dea demisia în urma unui eventual refuz al primirii noastre în NATO. Ar fi mult mai eficient să ştim din cauza cui s-ar produce acest lucru.
     Că ne aflăm la tulburile şi pestilenţialele porţi ale Orientului o mai demonstrează şi alţi ministeriabili cu care d-l Năstase ar trebui să dea de pământ. E trist că tranziţia asta este o perdea de ceaţă în care nu se mai disting miliardarii de carton de miliardarii de oţel. Ia foc Muzeul Satului, în casele de patrimoniu din muzeu au loc întâlniri amoroase şi ministrul culturii şi cultelor stă bine mersi înfipt în scaun. Când banii publici deraiază la transporturi, premierul nu ordonă o anchetă, mulţumindu-se cu explicaţii facile. Prin spitale şi maternităţi se produc adevărate dezastre, iar ministrul Sănătăţii n-are de gând să demisioneze. "Operaţiunea Palmierul", iniţiată de către ministrul Agathon, nu e doar o mare tâmpenie ci şi o gafă de proporţii, dar el stă neclintit pe poziţie. La o singură mină, cea de la Vulcan, şi-au pierdut viaţa 24 de oameni şi totuşi ministrul Industriilor şi Resurselor găseşte resurse pentru a rămâne la conducerea acestui minister. Toate acestea sunt dovezi limpezi că miniştrii noştri - crema partidului aflat la putere - stau la umbra palmierilor şi a imunităţii. Somn uşor!
Gheorghe JURCĂ