Curier județean
Rugăciunea de azi
     Preasfântă stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, cu sfintele şi preaputernicele tale rugăciuni, izgoneşte de la mine, smeritul şi ticălosul robul tău, deznădăjduirea, uitarea, necunoştinţa, nepurtarea de grijă şi toate gândurile cele întinate, cele rele şi hulitoare de la ticăloasa mea inimă şi de la întunecata mea minte. Şi stinge văpaia poftelor mele, că sărac sunt şi ticălos. Şi mă izbăveşte de multe rele şi aduceri aminte şi năravuri, şi de toate faptele cele rele mă slobozeşte. Că binecuvântată eşti de toate neamurile, şi preacinstitul tău nume se slăveşte în vecii vecilor. Amin.
Calendar religios
Ortodox: Sf. Mc. Manuil, Savel şi Ismail
Catolic: Sf. Nicandru şi Marcian

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
La Meteş
Accident cu trei răniți pe un drum comunal
     Un accident mai puţin obişnuit s-a consumat la sfârşitul săptămânii trecute pe raza comunei Meteş, sat Lunca Ampoiţei. Ilie Vasile Opruţ, de 25 de ani, din Lunca Ampoiţei, conducea autoturismul ARO 243 proprietate personală pe un drum comunal. Din cercetări a rezultat că el nu a adaptat viteza pe un drum cu piatră şi la un moment dat, când a virat înspre dreapta, autoturismul s-a răsturnat în Valea Ampoiţei. În urma impactului, Floarea Giurgiu de 70 de ani a suferit 7 fracturi costale fiind transportată şi internată la Spitalul Judeţean Alba. Au mai fost răniţi Ioana Daniela David, de 13 ani, care a suferit un traumatism toracic şi plăgi tăiate în zona subscapulară dreapta şi Ovidiu Traian David, de 15 ani, cu traumatism fraco-iliac. Cei doi nu au fost internaţi. Şoferul care a scăpat cu bine a fost dus la spital pentru stabilirea eventualei alcoolemii. (F.R.)
Tineri şi PUR-i
     Organizaţia de Tineret a PUR (social-liberal) din Alba Iulia, care numără în prezent 300 de membri şi-a desemnat reprezentanţii. Astfel, recent, în prezenţa preşedintelui partidului Nicolae Popa şi a secretarului general Florin Henegar, la sediul PUR (social-liberal) Alba a avut loc şedinţa de alegeri.
     În urma dezbaterilor ce au avut loc s-a ales un comitet format din: preşedinte, Ciprian Cioban; primvicepreşedinte Silviu Ciontea; vicepreşedinţi, Violeta Tărlea, Sebastian Moraru, Andreea Bratea; trezorier, Alin Lungu; secretari, Mihai Popşor, Dorin Dima. Aceştia sunt sprijiniţi şi de 7 membri ai comitetului.
     Pentru implicarea tinerilor în viaţa politică PUR (social-liberal) a hotărât că la alegerile locale din anul 2004, 50% din locurile eligibile pe liste să fie atribuite tinerilor. (F.R.)
Portrete în actualitate
     CodrinDomnul deputat PSD de Alba, Codrin Ştefănescu, poate fi considerat acum, la finalul sesiunii actuale a legislativului, cel mai activ parlamentar al nostru, iniţiator de proiecte de legi, în special pentru tineri, dar şi un luptător în prima linie pentru binele judeţului Alba şi al oamenilor săi, având întotdeauna o mână întinsă şi un sprijin moral şi material pentru cei mai necăjiţi dintre aceştia. (A.C.)

Aurel Pantea - "Magna cum laude"
     Hulit de unii, contestat de alţii, neagreat politic din pricina francheţei dar admirat şi respectat de către studenţii săi, profesorul Aurel Pantea a primit confirmarea valorii sale obţinându-şi doctoratul cu calificativul de excelenţă: "Magna cum laude". Lucrarea sa, "Vis şi reverie în poezia românească" a fost apreciată de "instanţa" universitară clujeană drept o contribuţie substanţială în domeniul literaturii române, abordând poezia dintr-un unghi cu totul inedit. Profesorul Pantea îşi poate purta deci, mai departe, ca pe un blazon, uriaşul bagaj cultural (şi binecunoscuta lipsă de modestie), prin Cetatea Alba Iuliei, mereu asaltat prin dialog de tinerii dornici să împrumute ceva din înţelepciunea sa cinică, "confruntarea" cu el însemnând de fapt un examen şi o confirmare pentru ei. Şi oricât nu le-ar place unora să recunoască, poetul Aurel Pantea a devenit un model pentru mulţi dintre cei ce-şi caută puncte de reper în viaţă.
     Iată, aşadar, că într-o societate în care succesul are o reţetă conţinută de calificativul "Magna cum fraude", (o societate românească în care "zidăria" socială de tip comunist e departe de a fi dispărut), mai apar uneori "oameni de cetate", pentru care verticalitatea e un mod de viaţă, bazat pe trei puncte de sprijin: conştiinţa valorii, apărarea principiilor şi respectarea adevărului. Ştefan Augustin Doinaş spunea că un poet adevărat trebuie "să se nască încă o dată" pentru a-şi împlini destinul. Cred că doctoratul obţinut de profesorul Pantea este "actul său de naştere" într-o lume nouă, superioară celei palpabile, indiferent de calea pe care o va străbate (a poeziei sau a criticii) pentru a intra în memorie. (I.H.)
Stagiu de formare a instructorilor pentru activități turistice pe Valea Sebeșului
     În conformitate cu programul de activităţi pe 2002, Federaţia Română "Sportul pentru Toţi" organizează, cu sprijinul Departamentului Tineret din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului şi Asociaţiei române de Turism Ecvestru- Trans Făgăraş (ARTE-TF), în perioada 6-13 iulie a.c., un stagiu de formare a instructorilor pentru activităţi turistice (pe Valea Sâmbetei şi Valea Sebeşului), activitate încadrată în Subprogramul Naţional Pronatura. Activităţile specifice cursului sunt: cunoaşterea mediului, orientare turistică, prim ajutor, supravieţuire, escaladă - alpinism, turism ecvestru, mountain-bike. În acest scop, participanţii trebuie să fie persoane cu vârsta minimă de 18 ani, absolvente de liceu, pasionate de munte, cu experienţă în acest gen de activităţi şi apte pentru efort fizic. În urma testelor practico-metodic şi scris, absolvenţii vor primi atestate de instructori SPT- turism. Detalii privind actele necesare, echipamentul, cheltuielile etc. la telefon 01-223.32.74 şi fax 01-224.29.19.(I.H.)
Armata, școala, Primăriile Abrud și Bucium au omagiat pe marele erou Avram Iancu
     La o răscruce de drumuri şi de istorie dintre Bucium - Cerbu şi Abrud se află un monument construit în memoria veşnică a marelui erou al Apusenilor - Avram Iancu. Aici, în ziua de 13 iunie a.c., profesori şi elevi de la şcolile din Abrud şi Bucium, ofiţeri şi soldaţi ai Divizionului Detunata precum şi primarii din cele două localităţi, dl. ing. Sorin Amariei David (Bucium) şi ing. Ştefan David (Abrud) s-au adunat pentru a omagia pe marele erou Avram Iancu. Cu această ocazie s-a prezentat un program artistic, fiind intonate cântecele "Marşul lui Iancu", "Hai să zicem hora mare", acompaniate de orchestra condusă de dl. profesor Gh. Burz. Elevii din cls. I - IV de la Bucium - Cerbu, pregătiţi de dl. înv. Ovidiu Brătean, au recitat poezii şi au cântat în cor. Militarii au prezentat onorul defilând în faţa celor prezenţi.
Ioan RADU

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.