Atentatul fiscal
     Potrivit lui Eugen Dijmărescu, şeful Departamentului pentru Politici Economice al Guvernului, creşterea economică prognozată pentru acest an ar putea fi mai mică dacă nu se va ridica nivelul investiţiilor. Bine ar fi fost ca d-l Dijmărescu să-i fi împărtăşit acest "secret" şi premierului Adrian Năstase, care s-ar fi gândit poate de două ori înainte de a-i acuza pe oamenii de afaceri străini că îşi ascund profiturile ca să scape de impozite.Din păcate, un sondaj realizat în rândul investitorilor germani demonstrează că nici măcar nu era nevoie de astfel de "glume" pentru ca aceştia să ocolească România. De altfel, acest lucru a fost spus direct de Michael Herms, secretarul executiv pentru cooperare în afaceri al Pactului de Stabilitate în Balcani. El nu s-a sfiit să urmărească problemele de care se izbesc investitorii care încearcă să se integreze climatului economic românesc: corupţia, birocraţia, inconsistenţa şi inconsecvenţa legislativă, fiscalitatea excesivă. Potrivit sondajului, 41% dintre oamenii de afaceri germani consideră că nivelul corupţiei autorităţilor din România este "mare şi foarte mare", în timp ce 23% cred că aceasta se situează la un nivel "mediu". Numai 12% dintre ei susţin că avem o corupţie sub medie.
     Pe de altă parte, 43% dintre cei chestionaţi afirmă că gradul de credibilitate/siguranţă pentru planificarea legislaţiei fiscale este "insuficient". În mod semnificativ, sondajul nu precizează cum percep investitorii germani "concurenţa" pe care le-o fac societăţile autohtone gratulate cu iertări de datorii către stat pe care nu se omoară să le plătească nici măcar când au bani. Explicaţia acestei omisiuni este simplă ca bună ziua: ei nici nu s-au gândit că aşa ceva ar fi cu putinţă. "Pentru o companie germană este de neimaginat să nu plătească taxele şi impozitele datorate statului. Dacă are probleme financiare, se împrumută de la bănci şi, în cazul incapacităţii de plată, ultima soluţie este falimentul, indiferent despre ce companie este vorba", a explicat Michael Herms.
     Dar, spre deosebire de investitorii germani care, dezamăgiţi de România, au la îndemână o mulţime de opţiuni, românii, fie ei întreprinzători privaţi sau simpli plătitori de taxe şi impozite, sunt obligaţi să suporte consecinţele politicii fiscale a guvernului pe care o şi resimt drept un veritabil atentat la buzunarele lor şi chiar mai mult decât atât. Astfel, în ceea ce priveşte accizele, guvernul a majorat nivelul acestora, motivând că fenomenul nu va afecta întreaga populaţie. O motivaţie nu doar cinică dar şi profund neadevărată. La rândul ei, politica fiscală din domeniul impozitului pe profit a fost elaborată în contradicţie cu necesitatea vitală, s-ar putea spune, a încurajării sectorului economic sănătos şi viabil, care susţine cheltuielile publice şi asigură locuri de muncă, plus impozitele şi taxele aferente acestora. În acest fel s-a lovit exact în cei care puteau să aducă valoarea adăugată: micile întreprinderi, exportatorii, cei care puteau juca şi un rol social, dezvoltând activităţi în zonele defavorizate. Sectorul privat, reprezentat de IMM-uri, va cunoaşte o încetinire a ritmului de acţiune şi din cauza promovării unei legislaţii ineficiente şi fluctuante, care nu conferă o bază stabilă pentru dezvoltarea de afaceri durabile şi solide pe termen lung.
     Taxa pe valoarea adăugată a fost prima promisiune electorală în sensul reducerii şi introducerii unor cote diminuate care să stimuleze consumul, dar a fost tot prima promisiune amânată iarăşi pentru mai târziu. La o populaţie săracă, la o activitate economică din sectorul privat aflată la limita supravieţuirii, o reducere a cotei standard ar fi însemnat chiar o reluare mai sănătoasă a ciclurilor economice. Prin aceeaşi reglementare recentă privind TVA-ul se aduc noi prevederi ce se constituie în obstacole pentru agenţii economici şi în poveri pentru populaţie. Mărturii în acest sens sunt măsurile prin care cota standard de TVA rămâne la 19% şi neintroducerea unor cote diferenţiate pentru unele produse de bază.
     Impozitul pe venit este încă un exemplu de creştere a fiscalităţii cu efect direct asupra cetăţeanului, asupra nivelului său de viaţă. Au fost promise reduceri ale cotelor de impozitare şi lărgirea bazei de impozitare care au rămas la stadiul de promisiuni. Din baza de impozitare au fost excluse asigurările de viaţă şi nu au fost introduse alte cheltuieli deductibile care să întărească consumul casnic, reducându-se chiar unele cote de deduceri personale. O uşoară relaxare a grilei de impozitare a fost depăşită de trecerea salariilor într-o tranşă superioară de impozitare, care, de fapt, înseamnă o diminuare a câştigurilor nete personale.
     În concluzie, în domeniul fiscalităţii, au prelevat preocupările pentru creşterea acesteia şi nu pentru reducerea ei firească în condiţiile de creştere economică anunţată de Guvern. Putem exemplifica cu creşterea impozitului pe clădiri, pe introducerea fondului de solidaritate pentru construcţia de locuinţe pentru tineret şi altele care vor fi suportate tot de cetăţeni. Conceptul guvernamental privind fiscalitatea în România ne obligă să ne întrebăm dacă nu cumva executivul încurajează de fapt munca la negru, evaziunea fiscală, corupţia şi alte tare pe care pretinde că vrea să le elimine.
Maria Lucia MUNTEANU