Ultima oră
Știri
Secretarul de stat Alin Burcea în Apuseni
     În cursul zilei de ieri, secretarul de stat din cadrul Ministerului Turismului, Alin Burcea, a vizitat mai multe obiective turistice şi pensiuni din zona Munţilor Apuseni, întâlnindu-se şi cu primarii moţilor. Dânsul a fost însoţit de prefectul judeţului Alba, av. Ioan Rus şi de preşedintele interimar al CJ Alba, Eugen Popa. La ora 14.00, la primăria din Arieşeni, vicepreşedintele CJ Alba, Doru Victor Cetean, a prezentat situaţia planurilor urbanistice din Apuseni şi asocierea dintre CJ Alba şi CL Arieşeni în vederea valorificării la maximum a potenţialului turistic din zonă. (F.R.)
Prof. Sorin Chirilă - noul director al Colegiului economic din Alba Iulia
     Aşa cum v-am informat, directorul general al DGPDC Alba, prof. Sorin Chirilă, a demisionat din funcţia deţinută, interimatul la conducerea direcţiei fiind asigurat până la ocuparea definitivă a postului de dr. Dan Sicoe, directorul Centrului de plasament Alba Iulia. În ziua de luni când CJ Alba aproba demisia lui Sorin Chirilă, acesta a fost numit director al Colegiului economic "Dionisie Pop Marţian" din Alba Iulia. (F.R.)
Concert rock la Alba Iulia
"Eminenţa cenuşie", Vali Şerban şi "Luna amară"
     Vineri, 21 iunie, ora 18.00, Casa de Cultură a sindicatelor din Alba Iulia va fi gazda unui concert rock la care vor participa "Eminenţa cenuşie", Vali Şerban şi "Luna amară". După succesul înregistrat recent la Cluj, unde au susţinut un recital, "Eminenţa cenuşie" (Hans Knall, Johann Hentz şi Gabi Schuster) se află la prima apariţie în faţa publicului albaiulian, după spectacolul de la 1 Decembrie. Vali Şerban va interpreta piese inedite de pe albumul său în pregătire "Ultimul lup", iar "Luna amară", din Cluj Napoca, apare pentru prima dată pe o scenă albaiuliană. (I.H.)
PUR alături de copii
     Micuţii artişti de la Liceul teoretic "Petru Maior" din Ocna Mureş, pregătiţi de profesorul Horea Herţeg au prezentat zilele acestea lucrări de pictură în cadrul unei expoziţii dedicate zilei de 1 iunie, ce s-au bucurat de aprecierea multor localnici. Munca artiştilor a fost răsplătită cu cadouri importante constând în rechizite pentru desen. La sfârşitul anului şcolar, d-l Cornel Dragomir, vicepreşedinte PUR Alba a donat o sumă consistentă de bani pentru premierea celor mai buni elevi. (F.R.)
Relaţiile dintre Vinţu de Jos şi Sellye (Ungaria) tot mai strânse
     Un proiect demarat anul trecut de Primăria şi Consiliul local Vinţu de Jos este acum pe cale de a se materializa. Primarul Nicolae Pienar ne-a informat că, în perioada 1-3 august, o numeroasă delegaţie de întreprinzători particulari din Vinţu de Jos şi ansamblul folcloric din comună vor face o vizită în oraşul înfrăţit Sellye (Ungaria). Proiectul de care vorbeam are în vedere împământenirea unor relaţii de colaborare între Vinţu de Jos, Sellye şi Grubisno Polle (Croaţia), care să aibă în vedere atât derularea de schimburi culturale, sportive, dar şi turismul familial şi schimburi economice. (A.D.)
La începutul săptămânii viitoare
Sute de familii din Alba Iulia pot rămâne fără apă rece
     La începutul săptămânii viitoare, sute de familii ar putea rămâne fără apă potabilă, ne-a informat directorul tehnic al SC Apă Canal SA Alba Iulia, Dumitru Dăianu. El a adăugat că au fost trimise atenţionări către 25 de asociaţii de proprietari şi că primele pe listă sunt asociaţiile nr. 48, 38, 10 şi 14, unde se va începe cu debranşarea pe scări de bloc. Datoriile populaţiei din aceste asociaţii de proprietari către Apă Canal Alba Iulia totalizează 3,7 miliarde de lei şi reprezintă restanţe la nivelul lunii iunie. (F.R.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Vineri, 21 iunie 2002, în prezenţa ministrului Agriculturii Ilie Sârbu
Alba Iulia va găzdui Forumul Național al Agricultorilor din PSD
     În cursul zilei de vineri, 21 iunie a.c., în sala mare a Casei de cultură a sindicatelor din Alba Iulia se vor desfăşura lucrările "Forumului Naţional al Agricultorilor din Partidul Social Democrat". La această reuniune reprezentativă pentru agricultura ţării, participă Ilie Sârbu, ministrul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Gheorghe Sin, preşedintele Forumului, 21 de secretari de stat, directori generali ai MAAP, senatori şi deputaţi. Şi-au anunţat, de asemenea, prezenţa directorii generali ai direcţiilor agricole din întreaga ţară, numeroşi producători şi procesatori din domeniul agriculturii. În sală vor fi prezente alte numeroase personalităţi printre care prof. dr. Cristian Hera, preşedintele ASAS, prof. dr. Ioan Alecu, rectorul USAMV Bucureşti, Aurel Popescu, preşedintele patronatului "Rompan", Gheorghe Antochi, preşedintele patronatului de creştere a porcinelor, Ilie Ivan, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări. Nu vor lipsi nici reprezentanţii LATAR, AGROSTAR, SEMTEST, ai asociaţiilor crescătorilor de taurine şi ovine, Fondului de Garantare a Creditului Agricol.
     În calitate de gazde ale acestei importante reuniuni naţionale, prefectul judeţului Alba, av. Ioan Rus, ing. Gheorghe Lazea, director general al DGAIA Alba şi ceilalţi specialişti din agricultura judeţului au definitivat toate pregătirile pentru ca forumul să-şi desfăşoare în bune condiţii lucrările. Pe ordinea de zi a reuniunii sunt înscrise o informare asupra situaţiei din agricultură şi industria alimentară şi măsuri pentru realizarea prevederilor "Programului de guvernare pe perioada 2001 - 2004", prezentat de Ilie Sârbu, ministrul Agriculturii. Va fi lansată o chemare a participanţilor la Forum către toţi lucrătorii din agricultura ţării şi industria alimentară.
     În cursul aceleiaşi zile se va analiza activitatea desfăşurată în agricultură, industria alimentară şi silvicultură, pregătirea şi desfăşurarea lucrărilor din campania agricolă de vară. La această analiză vor lua parte toţi directorii generali ai direcţiilor agricole. (S.T.)
Capacitate fără incidente majore
     Astăzi, elevii care susţin examenul de capacitate vor avea de înfruntat ultima probă a examenului, cea la disciplina opţională (Istoria Românilor sau Geografia României). De precizat însă că elevii care învaţă în limba germană sau maghiară vor mai avea de susţinut proba la Limba şi literatura maternă în data de 20 iunie. Conform datelor centralizate ieri, la Inspectoratul şcolar judeţean Alba, din cei 4870 de elevi înscrişi s-au prezentat la examen 4833. Inspectorul şcolar general adjunct al ISJ Alba, prof. Angela Băruţă ne-a declarat că primele două probe - Limba şi literatura română şi Matematică - s-au desfăşurat fără incidente. Doar un elev a fost eliminat din examen. El a dat examenul de capacitate la Centrul de examinare de la Şcoala generală "Axente Sever" din municipiul Aiud, iar cauza eliminării sale este cea clasică - încercarea de fraudare prin copiere. "Infracţiunea" a fost comisă în timpul primei probe, cea la Limba şi literatura română.
     Reamintim că examenul de capacitate este organizat în judeţul Alba în 28 de centre, iar lucrările sunt corectate într-un centru unic, organizat la Grupul şcolar "Dorin Pavel" Alba Iulia. Subiectele de la primele două probe au fost accesibile. Afişarea rezultatelor va avea loc în 21 iunie, până la ora 12, iar contestaţiile pot fi depuse până la ora 18, în aceeaşi zi. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 24 iunie. Dincolo de agitaţia firească pentru elevii şi părinţii implicaţi, "liniştea" în care se desfăşoară examenul este un aşteptat şi firesc semn de intrare în normalitate, un semn că deja ne-am obişnuit cu acest tip de examen.
Anca DINICĂ
După avansare, gen. de brigadă Mircea Tămăzlăcaru a fost trecut în rezervă
Comandantul interimar al Brigăzii V Vânători de Munte"Avram Iancu" este col. Vasile Bârea, fostul Şef de Stat Major
     cmdPrin Decretul 527/11.06. 2002, semnat de preşedintele României, Ion Iliescu, col. Mircea Tămăzlăcaru, comandantul Brigăzii V Vânători de Munte "Avram Iancu", a fost înaintat la gradul de general de brigadă. Decretul a fost citit în cadru festiv de către gen. mr. de Corp de Armată Ioan Cioară, comandantul corpului IV de Armată "Mareşal Constantin Prezan". La festivitatea de înaintare în grad au asistat prefectul de Alba, av.Ioan Rus, subprefectul Ioan Maier, comandanţii unităţilor MApN şi MI din judeţ, reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene. Festivitatea avansării în grad a fost dublată de momentul emoţionant al trecerii în rezervă a generalului de brigadă Mircea Tămăzlăcaru care, cu acest prilej, s-a despărţit de foştii colegi şi subordonaţi. Comanda unităţii va fi asigurată interimar de fostul Şef de Stat Major, col. Vasile Bârea. Col. Bârea are 46 de ani şi s-a născut în Pătârlagele-Buzău. El a activat în echipa şi chiar sub comanda gen. de brigadă Mircea Tămăzlăcaru încă din 1985, în cadrul Batalionului 26 Vânători de Munte - Brad. Gen. mr. de Corp de Armată Ioan Cioară a declarat pentru ziarul Unirea că interimatul la comanda Brigăzii V Vânători de Munte "Avram Iancu" va fi păstrat pentru o lună, maxim două, până când se va întruni comisia la nivelul MApN, comisie care va decide cine va fi noul comandant. Deşi gen. mr. Ioan Cioară va face parte din această comisie, dânsul s-a abţinut să avanseze vreun nume legat de comanda Brigăzii V Vânători de Munte "Avram Iancu".
Nicoleta TOMUŢA

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.